Emma Felicia DIMITRIU, PROBLEMELE VIEȚII*

Evoluția, care are multe procese de învățare, este un dar extraordinar, pe care îl primim toți. Aceasta ne pune în gradul de a înțelege problemele și situațiile vieții și ne învață cum să le rezolvăm. Au probleme doar acei care nu cunosc soluțiile ce să le utilizeze pentru a trece cu bine aceste probleme. Deci, în fond, nu există probleme, există doar soluții diferite pe care nu le cunoaștem încă și nu le înțelegem. Pentru aceasta trebuie să învățăm că problemele vin rezolvate imediat ce au apărut. Dictonul: „Nu-i nimic!” e o formulă magică ce te ajută să treci orice obstacol sau dificultate; cine pronunță această formulă știe deja ce are de făcut.

Problemele și situațiile conflictuale de obicei se rezolvă rotindu-le și nu intrând înăuntrul lor. Cuvântul „problemă” ne comunică un fel de barieră care ne pune obstacole chiar din momentul când o pronunțăm. Deja exprimă ceva nerezolvat, negativ, periculos, care insuflă frică.

Nu trebuie să dramatizăm problemele, trebuie doar să le înfruntăm cu sufletul deschis și cu încrederea în noi înșine. Cine este liniștit, relaxat, optimist, reușește să depășească orice problemă. Este tot atât de adevărat că de multe ori multe probleme le creăm noi înșine. Multe persoane, care prin natura lor sunt mereu încordate și disperate, sunt constant prinse de probleme și de situații dificile care nu sunt reale, ci sunt fructul imaginației lor. Din această categorie fac parte persoanele care au puțină credință sau nu o au de loc și nu cred în nimic. Acestea își creează mereu probleme și mereu se plâng, trăind într-o formă de masochism. Pentru a vedea partea bună a lucrurilor și frumusețea vieții, trebuie să ai încredere în Dumnezeu și să respingi gândurile cele rele, fără să creezi probleme nici ție, nici celorlalți. Dar ceea ce este mai trist, aceste probleme nu strică numai prezentul vieții, ci și viitorul, așa cum unele persoane au frică de viitorul ce ar putea aduce nenorociri ca și trecutul lor.

Multe persoane care nu au probleme în prezent le atrag prin dorința lor de a crea conflicte, activând un fel de karmă negativă, pentru plăcerea de a aduce mereu probleme. Sunt suflete abătute. Câtă durere trebuie să suporte pentru a se redirecționa către cealaltă parte a adevăratei vieți. De această condamnare se pot elibera doar atunci când au înțeles că trebuie setată mintea lor în mod pozitiv, pentru a avea o profundă și dreaptă credință. Dar ceea ce este cel mai rău, adevărata problemă nu o înțeleg, iar mintea lor atribuie sufletului doar un spirit negativ. De aceea, pentru a ne salva de eventualele greșeli, trebuie să ne cunoaștem foarte bine pe noi înșine.

A renunța la gândurile negre și a ne lăsa conduși de dreapta rațiune, ajungem a-l cunoaște pe Dumnezeu, care ne va scoate din toate necazurile.

Viața este un nesfârșit examen, unde probele sunt mereu dificile și avem mereu un contuar care să ne măsoare capacitatea de a depăși fiecare probă. Poetic vorbind, când venim pe lume, ni se deschide o poartă prin care trecem și pe care trebuie să o închidem în spatele nostru; apoi pășim într-un lung coridor plin de obstacole și dificultăți. Acest lucru ne dezorientează pe o perioadă de șase sau șapte ani. În acest timp uităm totul, înainte de nașterea noastră. Apoi începem încet-încet să facem pași, încercând să depășim primul nostru obstacol. Poate că reușim, poate că nu. Poate că renunțăm la acea probă, încercând să trecem de al doilea obstacol. Avem o altă decizie de luat: Luptă? Salt? Renunțare? Și mereu înainte, tot așa, uneori obosiți, ajungem la sfârșitul coridorului, unde în fund este ușa de ieșire ce ne conduce către moarte.

Ajunși la final, vedem tot parcursul în câteva stră-fulgerări de memorie și recapitulăm totul ca o bandă cinema-tografică ce de fapt reprezintă filmul vieții noastre.

Așa vedem că obstacolele evitate au fost ocazii pierdute. Aceste obstacole pierdute puteau îmbunătăți starea de bine a vieții noastre, dar din păcate timpul fiecaruia este un timp ireversibil și delimitat.

Viața este un itinerar care lasă eternității o picătură de lacrimă ce se scurge grăbită în clepsidra timpului nemuritor. Această clepsidră pare ținută în mâinile gigante ale Creatorului, din care nu lasă să cadă nicio picătură de viață la întâmplare, ci o poartă cu Sine în nemărginita Lui împărăție.

*Semnal editorial, Emma Felicia DIMITRIU, Călătorie contra Timpului/ Il viaggio contro il tempo, Ed. PapiruS Media, Roman, 2024.