Gheorghe A.M. Ciobanu, Popasuri muşatine de tăcere sculpturală „În lumea celor ce, tăcând, cuvântă.”

Bogat în dăltuiri măiastre, „cetatea” noastră muşatină se transformă, deceniu cu deceniu, într-o Neo-Florenţă, sau, altfel spus, într-o Eflorescenţă sclpurală, ca un baroc local, divers tematic şi unitar, istoric. E modelarea spaţială a materiei, prin care ea devine, din amforă, creaţie emanatoare de înţelepciune şi frumos. De regulă subiectul este omul – statuie integrală, bust sau componente – dar dăltuirea, paralel, s-a extins şi la înfrumuseţarea ornamentală a purului material.

În anul care, în curând, apune, a poposit întruchiparea unui personaj biblic, ca cel ce binecuvântează drumeţia, acel continuu „te du şi vino”, fie „per pedes”, fir „moto”. E vorba de acel apostol al preadivinului Iisus, blagoslovit a se preocupa şi proteja pe „Homo viator” – Sfântul Andrei. În Gara Roman, ca cea mai importantă „Răscruce de drumuri” a Urbei. E-n faţa Gării ca simbol complex şi ca intrare şi ieşire din oraş.

Având ca autor pe ieşeanul Constantin Crengăniş monumentul statuar ne impresionează prin verticalismul său, deşi în sine, drumeţia e orizontală. De data aceasta s-a impus estetica proporţiilor, amplasarea fiind într-o piaţă largă, Gara şi clădirile din jur fiind cu câte două nivele, iar în faţa ei întinzându-se „montan”, impunătorul „cadru”, rămas până azi, cu străvechea denumire de „Grădina mare”. Alăturând pe ultimele două – Apostolul şi parcul – ne duce gândul la acea întruchipare cu valoare de model sacru, rămasă legendară – Daniil Sihastru.

Nu e icoană, ci sculptură, deci e subordonată canonului adiacent acestei arte: tridimensionalism, realitate figurativă, singularitate, ca şi înaltul soclu amplificând-o, deşi în jur, noapte şi zi, o continuă forfotă umană. Sculptura Sfântului Apostol priveşte spre departe, către pădurea fără pereche şi ea ca un rod al Genezei.

Cu gesturi sacre, se-nalţă, nu ca o cariatidă-coloană, cu funcţie fizică, ci binecuvântează, ca un apostol uman, rugând Cerul să proteguiască pe cei ce pleacă la drum. Iar locul ales spre binecuvântare, e tocmai la o mare răscruce cu oameni.

O întruchipare statuară la una dintre porţile Urbei, cu duceri şi veniri, şi ea, bogată în sculpturi şi dăltuiri. Şi toate emanând sfinţenie, istorie, înţelepciune şi frumos. Să amintim de acel serial de patru busturi – unul ca ministatuie – redând pe înţeleptul Evului Mediu românesc, pe cronicarul Miron Costin, precum şi întruchiparea solemnă a Domnitorului Ştefan cel Mare, aureolat de un mini-Arc de Triumf. Apoi acel unicat în Parc, alcătuit de zece busturi, dispuse în rotondă şi redând, enciclopedic, spiritualitatea parcului nostru, nu departe de un Ion Ionescu de la Brad. Să ne oprim, apoi, la un alt plural, la multitudinea statuilor ce redau „fraţii” creştini, ca şi Madona Maria, din grupul Bisericilor Romano-Catolice din oraş.

Ca statuare singularice, ne oprim, la început la Voievodul, drept ctitor simbol, paşnicul Roman-Muşat, alături de cărturarul George-Radu Melidon, ambele creaţii ale sculptorului Zaharescu. Tot în acest grup, amintim şi cele două personaje mitologice de la Biblioteca Municipală, sau medicul Fălcoianu, la Muzeul de Istorie, precum şi pe Nicolae Manolescu-Strunga, din faţa Palatului Administrativ al Romanului şi pe „Poetul nepereche” al românilor, Mihai Eminescu, ultimele două, creaţii ale sculptorului pietrean Lucian Tudorache.

La câţiva paşi spre Bucovina, în faţa legendarului Han al Ancuţei, ne urează „Bun venit” şi „Drum bun”, sfătosul Sadoveanu, care trăgea, de multe ori, în drumurile sale hogaşiene, la acest popas romantico-naţional. Şi Cimitirul „E ternitatea” ascunde în el unicate sculpturale. Amintim doar „Fetiţa ce meditează la moarte” realizată de italianul Fozza.

Să amintim – azi nu mai sunt – bustul lui Vasiliu Bolnavu, sau cele patru cariatide, stil antic, ce împodobeau, ca un fronton, fosta Bancă a Romanului. Şi de ce nu – arta nu face politică – şi de acel „Soldat sovietic”, cu neegalatul său „bassorelief”. Şi Muzeul de Artă găzduieşte câteva întruchipări sculpturale, în faţa cărora te opreşti îndelung. Salutăm iniţiativa Spitalului Nou din Roman, de a fi inaugurat în curtea sa interioară, un „areopag” cu medicii de seamă.

Ca o sculptură pseudo-umană şi mai mult decorativă, un „suis generis” plastic, fără a-şi avea un echivalent laic şi aparţinând numai artei de cult ortodox, o reprezintă Catapetesmele, ca un voal imponderabil şi sacru şi care separă Cerul de Pământ.

Iată-ne opriţi la ziua de lângă noi, la care a ajuns devenirea istorică a „Gânditorilor de la Hamangia” – mileniul şase – sau a lui „Venus din Poiana Teiului”, ţinutul Neamţului – mileniul treizeci a.Hr. – şi până la Brâncuşi, Paciurea, Irimescu, sculpturile din Urbea Muşatină, azi, cea a Sfântului Apostol Andrei, blagoslovit a fi cu Omul a-tot-mergător. Îndelungatul drum al unui străvechi pygmalionism carpato-dunărean.

Preacuvioasule Andrei, rugă-mi-te să binecuvintezi şi potecuţa rândurilor noastre, despre o drumeţie strămoşească, ce nu îşi are început.

 

            Roman, 22.11.2016