URME ALE PROFESORULUI UNIVERSITAR DOCTOR NICOLAE MANOLESCU LA STRUNGA

URME ALE PROFESORULUI UNIVERSITAR

DOCTOR NICOLAE MANOLESCU LA STRUNGA

 

Pr. dr. Cristinel Ștefan Tanasă

 

Cunoscut ca fiind creatorul școlii moderne de oftalmologie din România, doctorul Nicolae Manolescu, profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și membru al Academiei Române, o avut o strânsă relație cu Romanul și Strunga, localitate aparținând județului Roman, azi în județul Iași. Ca senator liberal de Roman și director general al Serviciului Sanitar (corespunzător postului de ministru al Sănătății de astăzi), Manolescu a fost inițiatorul mai multor acțiuni de interes social și comunitar. Dacă pe moșia pe care o deținea la Strunga a înființat primele băi pentru tratament, cunoscute ca Băile Strunga, iar în țară a înființat sute de infirmerii rurale, la Roman, unde avea o locuință (actuala Grădiniță Nr. 12), a lăsat prin testament terenul și fondurile necesare pentru construirea unui nou palat administrativ, construcție realizată de fiul său, Ion Manolescu-Strunga și folosită astăzi ca sediu al Primăriei Roman.

 

Originea  şi  apariţia  aşezărilor de la Strunga

Faţă de celelalte sate ale comunei, satul Strunga este cel mai nou, însă denumirea de ,,Strungă” apare pentru prima oara într-un document din anul 1401 (6909) iunie 28^[1]. Aceasta se referă la locul de trecere dinspre Valea Siretului spre Târgu Frumos şi Valea Prutului, unde astăzi se află sediul Brigăzii Ocolului Silvic Podul Iloaiei, punct obligatoriu de trecere pentru cei ce călătoreau spre Târgu Frumos, Iaşi sau spre Roman, deoarece altă cale de acces nu exista. Acestui punct de trecere i s-a dat numele de Strunga (adică loc de trecere – comparativ cu locul de trecere al oilor de muls sau distanţa dintre cei doi dinţi incisivi). Aşadar, denumirea de Strunga a existat înainte de a lua fiinţă satul, denumire dată de călători, care s-a folosit apoi şi pentru denumirea satului ce a luat ființă aici, transformat însă din ,,Strungă” în ,,Strunga”.

Primele locuinţe au fost construite de către un oarecare proprietar grec, de origine armeană, Inge, stabilit pe aceste locuri prin anii 1840-1841. Tot el a fost cel care a descoperit primul izvor de apă sulfuroasă din acest sat, izvor care-i poartă şi acum numele.

Pe locul unde se afla satul era un masiv forestier; pădurea de la Strunga constituia un tot unitar cu cea de la Buznea, Hândreşti, Boghicea, Lunca Siretului, Heleşteni, Vladnici.

Sugestivă acestui loc este poezia lui Vasile Alecsandri, intitulată Strunga, culeasă în jurul anului 1842, înainte de a lua fiinţă satul şi publicată în culegerea de Poezii populare, în anul 1852, făcând referire la bandele de haiduci refugiate în acest codru ce jefuiau drumeţii care tranzitau aceste locuri:

,,În pădurea de la Strungă

Sunt de-acei cu puşca lungă

Care dau chiorâş la pungă”,

poezie preluată mai târziu de formaţia Pheonix şi cântată cu mult succes.

Prin anii 1860-1862 s-au construit primele case şi anume: Cantonul lui Livadaru, situat pe un platou, la circa 100 m distanţă de şcoala veche (la vest) şi 200 m la sud faţă de actualul local al Băilor Strunga. Un alt canton este situat în partea de nord a satului, pe tarlaua numită ,,La Capelă”, construit din pământ şi lemn. Ambele clădiri au fost distruse în întregime. Despre movila numită “La capelă” avem mărturia lui C. Gane care ne spune că aceasta a fost ridicată de către Grigore Ghica, fiul voievodului Gheorghe Ghica care era capuchihae la Poarta Otomană şi fusese numit domn al Moldovei în locul lui Gheorghe Ştefan Vodă, după lupta ce o câştigase pe aceste meleaguri. Gheorghe Ştefan Vodă, domn al Moldovei între 1653-1658, avusese neinspirația de a se angaja într-o luptă alături de o coaliţie din care mai făceau parte Suedia, Prusia, Transilvania şi Muntenia împotriva Poloniei lui Ion Cazimir. Războiul fiind pierdut, a întors pe fiecare la locul său, iar voievozilor noştri le-a sosit destituirea de la Istambul, căci Poarta nu susţinuse acest conflict. Gheorghe Ştefan nu s-a supus hotărârii de la Poartă şi a trecut în Transilvania, de unde, luând ajutor de la Racoczi, s-a întors cu o armată de unguri, însă a fost bătut la Strunga^[2]. În amintirea acestei izbânzi, Grigore Ghica a ridicat această movila ce se vede şi astăzi şi pe care localnicii o numesc “La capelă”. Gheorghe Ştefan s-a retras după această luptă la Mănăstirea Caşin, ctitoria lui, împreună cu doamna Safta şi cu fratele său Vasile–hatmanul, mănăstire vizitată de localnici în vara anului 2007 în cadrul unei excursii organizate de Parohia Strunga în colaborare cu Asociaţia veteranilor de război Iaşi.  Tot aici, pe această “capelă” au fost înmormântaţi membrii familiilor Inge şi Milea Robert. Capela a fost distrusă complet în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, rămânând doar movila ce se vede astăzi.

Mai târziu, prin anii 1865-1870, s-au construit primele locuinţe ţărăneşti de către oamenii de prin părţile de nord ale Moldovei, în special din satele Arbore şi Maloghir (Mologhir). Ei au fost aduşi pentru muncile câmpului de către Inge, Milea Robert şi doctorul Nicolae Manolescu. De aici rezultă faptul că satul Strunga a luat fiinţă prin colonizare.Cei trei au permis ţăranilor aduşi să defrişeze parcele de pădure pentru a obţine grădini şi lemn pentru construcţia de case – fiecare cât putea defrişa, însă pământul rămânea tot proprietate a boierilor.

În anul 1918 a fost înfiinţată Casa centrală a băncilor populare şi a cooperativelor săteşti, care se va numi, Casa centrală a cooperaţiei şi împroprietăririi, apoi Casa centrală a împroprietăririi, instituţie din componenţa Ministerului Agriculturii. Aceasta,împreună cu comisiile locale şi judeţene de expropriere, avea ca atribuţie principală aplicarea dispoziţiilor Legii de expropriere a proprietăţilor rurale pentru cauză de utilitate naţională din 14 decembrie 1918. Aplicarea acestei legi urmărea creșterea întinderii proprietăţii rurale ţărăneşti prin împroprietărire.

La 31 ianuarie 1919, în localul primăriei comunei Strunga, se întruneşte Comisia locală[3] în vederea exproprierii moşiei Criveşti – Strunga, proprietatea moştenitorilor defunctului dr. Nicolae Manolescu[4]. S-a constatat că, în acel moment, după înscrisuri şi informaţii, întinderea totală a proprietăţii era de 2829,9 ha repartizaţi pe mai multe terenuri între care păduri (aprox. 352 ha), grădini (aprox. 45 ha), vii (aprox. 40 ha), ape, bălţi şi curţi-construcţii (câte aprox. 6 ha), drumuri (aprox. 45 ha), teren arabil (1971,7 ha), fâneţe (220,3 ha) şi păşuni (143,3 ha). Din toate aceste suprafeţe, un total de 1331,45 ha urmau a fi expropriate în folosul sătenilor. Din cei patru moştenitori[5] nu s-a prezentat nici unul la comisia respectivă, nici personal, nici prin împuternicit, urmând ca să le fie înmânat câte un exemplar din procesul verbal încheiat. Una din copii a fost înregistrată la biroul inspectorului agrar al judeţului Roman[6].

Interesante din punct de vedere al poziţionării sunt suprafeţele supuse exproprierii anume lanurile „Dumbravă” dinspre hotarul moşiei Ruginoasa, pășunea Movilenilor, ambele părţi ale şoselei dinspre Pratia, toate terenurile dinspre satul Dădeşti dincolo de şoseaua Tg. Frumos-Paşcani, terenurile de pe ambele părţi ale căii ferate Tg. Frumos–Paşcani, păşunea Găureana, păşunea din stânga şoselei Tg. Frumos-Criveşti şi lanul Pietrărie, apoi terenul satului Strunga cu grădinile lui, păşunile din dreapta drumului Strunga-Tg. Frumos până la Pârjolita, păşunea din dreapta şoselei Tg. Frumos-Criveşti până la drumul viei şi pârâul Răvăcani. Este, până acum, singura dovadă directă a înfiinţării satului Strunga, ştiind că până acum am avut doar dovada indirectă a colonizării acestuia. Abia după anul 1921, prin lege, locuitorii satului au devenit proprietari pe terenurile unde îşi construiseră casele.

Aşezarea a căpătat o mai mare importanţă la sfârşitul sec. al XIX-lea – începutul sec. XX când doctorul Nicolae Manolescu – fost director general în Ministerul Sănătăţii, devine proprietarul moşiilor de pe raza comunei Strunga, unde construieşte staţiunea balneară şi climaterică Strunga.

Între anii 1895-1905 şoseaua naţională trecea chiar prin mijlocul satului, existând o linie de tramvai, tras de cai, care transporta pasagerii de la stația CFR Tg. Frumos la Băile Strunga.

În perioada anilor 1900-1905 s-a amenajat o şosea în partea de Nord a satului care în prezent este DN 28 (E 583).

Acţiunile binefăcătoare ale apelor de pe raza actualei staţiuni erau cunoscute înainte ca aceasta să ia naştere: ,,…cele mai multe ape conţin vitriol, iar cele din jurul «satului» Strunga, la 45 verste de Iaşi, sulf”, menţiona P. B. Capenhausen în lucrarea Despre cele văzute, trăite sau auzite în Moldova^[7].

Datorită structurii geologice au fost valorificate aici izvoarele minerale bicarbonatate, sulfatate, calcice sodice, magneziene, uşor sulfuroase ce au fost studiate de geologii N. Macarovici şi doctorul Vlad Bejan, Strunga devenind o staţiune sezonieră balneoclimaterică^[8].

În cura internă aceste ape erau folositoare pentru cei cu afecţiuni ale aparatului respirator şi pentru anemici. În cura externă, băile cu ape minerale din Strunga aveau o influenţă binefăcătoare asupra bolnavilor cu reumatism, afecţiuni cronice, ale aparatului locomotor, ale aparatului respirator, precum şi asupra celor anemici^[9]. Staţiunea era renumită în 1938 când o găsim menţionată în Enciclopedia României în dreptul stațiunilor de interes național din judeţul Roman: “staţiune balneară, situată în mijlocul unui frumos parc ce se continuă cu pădurea, pe coasta de răsărit a dealului Strunga, la 230 m înălţime. Climat constat, temperatura medie vară 20,5¤ C. Ape sulfuroase alcaline (7 izvoare) cunoscute şi analizate încă din anul 1834. Indicaţii: reumatism, nevralgii, curăţări ale căilor respiratorii şi urinare, boli de piele, sifilis. Stabiliment balnear nou, pentru băi calde şi de nămol. Anotimp: I iunie-30 August. Oficiu poștal, medic, farmacie. Gară la Târgu-Frumos pe linia Paşcani-Iaşi. Curse de autobuze de la Roman şi de la Târgu-Frumos până în staţiune. Cazinou, orchestră, cinematograf. Excursii şi plimbări în împrejurimi”^[10].

Deşi este unul din satele cele mai noi ale comunei şi chiar mai mic decât alte sate din zonă, Strunga a devenit reşedinţă de comună chiar din anul 1933 datorită faptului că aici îşi avea reşedinţa şi moşierul Manolescu. Până în anul 1933 satul Strunga a fiinţat sub denumirea de cătun.

Până în anul 1968 comuna Strunga aparţinea județului Roman, iar de la această dată a trecut în componenţa judeţului Iaşi.

Importanţa Băilor Strunga a determinat redenumirea comunei și strămutarea sediului administrativ, iar comuna care mai înainte se numea Hăbăşeşti, să ia numele de Strunga şi reşedinţa comunei, care era mai înainte în satul Hăbăşeşti, să fie strămutată în Strunga. „Aici, în timpul sezonului băilor este un oficiu telegrafo-poştal”^[11].

Populația era în 1912 de 437 locuitori,^[12]1930 de 464 locuitori, 1966 de 728 locuitori, iar în 1977 de  665 locuitori.

Printre familiile stabilite în satul Strunga menţionăm Damian, Leonte, Puiu, Cerbu, Bacalu ş.a. Din cauza situaţiei economico-financiare precare prin care trece majoritatea populaţiei ţării, renumita staţiune a pierdut în faţa competiţiei în momentul de faţă fiind dărâmată în totalitate.

Parohia Strunga

Nu cunoaştem o dată exactă a înfiinţării unei aşa-zise parohii a comunei Strunga, dar avem certitudinea existenţei ei prin faptul că au existat biserici şi schituri pe teritoriul comunei din vremuri străvechi şi din convingerea că pe lângă fiecare curte boierească sau fiecare boier avea legături cu preoţii slujitori din vremea lor pentru a le împlini nevoile lor spirituale.

În decursul istoriei, Parohia Strunga a cunoscut multe schimbări de teritoriu, cele mai vechi informaţii avându-le din revista periodică eclesiastică Biserica Ortodoxă Română din 1891 găsită în arhiva Episcopiei Romanului, întrucât documentele mai vechi s-au pierdut în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Astfel,Parohia I Strunga, aparţinând Protopopiatului II Roman, “Plasa Siretiu de Sus”, Judeţul Roman, se compunea din şase sate:Strunga, Brătuleşti, Fedeleşeni, Hăbăşeşti, Criveşti şi Movileni.Numărul famililorortodoxe în parohia Strunga se ridicau la 375, iar suflete, 1157.

Biserici Ortodoxe erau în număr de cinci:

• Nicolae, din satul Brătuleşti, construită în anul 1847 de către vel-postelnic Costache Burghelea, proprietarul din vechime al moşiei Brătuleşti. Era făcută din vălătuci şi căptuşită cu cărămidă. Pe o piatră deasupra uşii de la intrare se găsea următoarea inscripţie: ,,Acest sfânt a lui Dumnezeu lăcaş s-a făcut şi s-a înfrumuseţat spre pomenirea roabei sale, postelniceasa Ecaterina Burghelea născută Danu, la anii de la Christos 1847, septembrie 14”. În faţa catapetesmei este icoana Maicii Domnului, îmbrăcată peste tot cu argint, având această inscripţie: ,,Toată nădejdea noastră spre tine o punem Maica lui Dumnezeu, păzeşte-ne pre noi sub sfânt acoperământul tău; cu cheltuiala robilor lui Dumnezeu marelui postelnic Costache Burghelea şi a soţiei sale Ecaterina, spre veșnica lor pomenire, a fiilor lor şi a tot neamul. An 1852, luna Februarie”^[13].

Fondatorii bisericii au înzestrat-o cu toate cele necesare serviciului: sfinte vase, cărţi, veşminte preoţeşti şi diaconeşti. Chiar dacă biserica a fost rezidită din temelii, aşa cum vom vedea mai departe, icoana Maicii Domnului de care s-a amintit se păstrează şi astăzi. Biserica din Brătuleşti avea pământ, după legea rurală, 8 fălci şi jumătate.

• Biserica cu hramul Sf. Nicolae din cătunul Fedeleşeni, în stare bună, este construită din lemn în anul 1724, având o inscripţie pe o scândură, în peretele pridvorului. Această inscripţie nu se mai poate acum descifra. Se spune, că biserica a fost făcută de locuitorii răzeşi din acest sat. Avea două fălci de pământ, date de parohieni pentru cler. Preotul slujitor al bisericilor din Brătuleşti şi Fedeleşeni era V. Manoliu, seminarist gr. I şi care îşi avea locuinţa în satul Brătuleşti^[14].

3)       Sf. M. Mc. Gheorghe din satul Hăbăşeşti este făcută din zid în anul 1800 de către banul Iordache Millo şi Maria Vorniceasa.Biserica era înzestrată după legea rurală cu 17 fălci pământ.

4)       Biserica Sfinţii Voievozi din cătunul Criveşti, de zid, situată în grădina caselor proprietăţilor moşiei, făcută în anii 7150 (1641) de T. Buhuş şi soţia sa Ilinca. Modul de întreţinere a ei lasă de dorit. Pe o piatră mare, din afară de Biserică, pusă pe mormântul ctitorilor, se găseşte o inscripţie, în versuri, compusă de C. Negruzzi:

Proprietăţile Parohiei Strunga sunt foarte bine consemnate într-un plan al terenurilor bisericeşti din anul 1930 descoperit la Direcţia Judeţeană Neamţ a Arhivelor Statului. Astfel, Parohia Strunga avea în acel an un total de 40,8426 ha teren, împărţit în:

1. Cimitir Fedeleşeni…………………….. 0,1923 ha;
2. Biserica Fedeleşeni……………………. 0,1665 ha;
3. Arabil Hăbăşeşti………………………. 25,9302 ha;
4. Fânaţ Hăbăşeşti………………………… 2,2413 ha;
5. Cimitir Hăbăşeşti………………………. 0,2417 ha;
6. Arabil Brătuleşti – la nord de şosea………9,0937 ha;
7. Arabil Brătuleşti – la sud de şosea……… 1,1108 ha;
8. Cimitir Brătuleşti………………………. 0,2708 ha;
9. Biserica Brătuleşti…………………….. 0,2257 ha;
10. Cimitir Cucova…………………………. 0,0663 ha;
11. Cimitir Strunga…………………………. 0,2880 ha;
12. Biserica Hăbăşeşti……………………… 0,4516 ha;
13. Grădina Hăbăşeşti…………………….. 0,4097 ha;
14. Casa Parohială Hăbăşeşti…………… 0,1540 ha.

Din cazierul Parohiei Strunga descoperit la Direcţia Judeţeană Neamţ a Arhivelor Naţionale reiese că provenienţa acestor terenuri este de la împroprietărirea din anul 1864. aceleaşi suprafeţe fiind notate şi în certificatul de proprietate eliberat de Primăria Comunei Strunga la data de 27 mai 1946, în urma adresei cu nr. 31 din acelaşi an trimisă de parohie şi înregistrată cu nr. 957/1946 la primăria comunei. Astfel, bunurile parohiei sunt descrise cu suprafaţa şi vecinii fiecăreia:

1. Curtea bisericii cu hramul „Sf. Gheorghe” din satul Hăbăşeşti, în suprafaţă de 0,4516 ha, megieşită la E şi N cu grădina şi curtea casei parohiale, la V cu fosta proprietate a d-nei Rodica Tacu şi la S cu drumul satului;
2. Curtea şi grădina casei parohiale în suprafaţă de 0,5637 ha, megieşită la E cu moştenitorii familiei Petrieocu, la V cu curtea bisericii şi fosta proprietate a d-nei Rodica Tacu, la N cu fosta proprietate a d-nei Rodica Tacu, iar acum a locuitorilor Neculai Ştefan şi Vasile Luchian şi la S cu drumul satului;
3. Cimitirul satului Hăbăşeşti, în suprafaţă de 0,2417 ha, megieşit la E cu ogorul locuitorului Vasile Th. Ureche, la V cu ogorul locuitorului Gheorghe Lucian, la N cu ogoarele locuitorilor Dumitru Drăcşneanu şi Nică Gorgos între care are ieşire la drumul Hăbăşeşti-Brătuleşti şi la S cu ogoarele locuitorilor Vasile Th. Ureche, moştenitorii Marghioala Enciu, Gheorghe Păduraru şi Nică Gorgos.
4. Cimitirul satului Strunga în suprafaţă de 0,2880 ha, megieşit la E şi V cu ogoarele locuitorilor Petru Valovschi, Neculai Pascaru, Ioan Şorodoc, Simion Şorodoc şi Ion Bacalu, la N cu Ion Bacalu şi Simion Şorodoc între care are ieşire la drumul satului şi la S cu ogorul locuitorului Mihai Colţun.
5. Cimitirul satului Cucova în suprafaţă de 0,1663 ha, megieşit la E cu ogoarele locuitorilor Dumitru Vizitiu, Profira Pristavu şi Catinca S. Văscăneanu, la V cu ogoarele locuitorilor Ilie Pristavu, Profira Pristavu şi Catinca Văscăneanu, având ieşire la drumul satului între Ilie Pristavu şi Profira Pristavu, la N cu ogorul locuitorului Thoader Alexa şi la S cu ogorul Mariţa Coşăreanu.
6. Terenul bisericesc de folosinţă personalului clerical numit „Parohie” în suprafaţă de 12,5 ha, megieşit la E pe o parte de latură cu terenul bisericesc arendabil şi mai departe tot la E cu drumul capetelor Brătuleşti, la V şi S cu fosta proprietate a d-nei Rodica Tacu, iar la N cu capetele Hăbăşeşti.
7. Terenul bisericesc arendabil numit tot „Parohie” în suprafaţă de 12,5 ha, megieşit la E cu drumul capetelor Brătuleşti, la V şi S cu terenul bisericesc de folosinţă personalului clerical şi la N cu capetele Hăbăşeşti.

În fişa fiecărei proprietăţi este menţionat şi modul dobândirii acestora. În afara cimitirului satului Strunga, donat de doctorul Nicolae Manolescu în anul 1900, toate celelalte proprietăţi sunt menţionate cu veche stăpânire sau împroprietărite la 1864.

 

[1]DocumentaHistoriaeRomaniae, Bucureşti, 1975, vol. I, p. 18-20;

 

[2]C. Gane, Trecutevieţi de doamneşidomniţe, vol. I, EdituraUniversitas, Chişinău, 1991, p. 250

[3]Componenţa comisiei era următoarea: Grigore Cnoholubi, judecătorul ocolului rural Mirceşti, judeţul Roman şi Costache Dubău, delegatul sătenilor, în calitate de membru.

[4]Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale ale României, Fond Primăria Comunei Strunga, Inventar 2411, Dosar 1/1919, ff. 8, 9

[5]Maria Stănculescu, dr. Dumitru Manolescu, dr. Ion Manolescu şi Emanuil Manolescu

[6]Nr. 69 din 31 ianuarie 1919

[7]Holban, Maria, Cernovodeanu,Paul,CălătoristrăinidespreŢărileRomâne, vol. 10, ,,DesprecelevăzutetrăitesauauziteînMoldova”, EdituraAcademieiRomâne, 2000, p. 885;

[8]AlexandruObreja, Dicţionargeografic al judeţuluiIaşi,edituraJunimea, 1979, p. 214;

[9]V. Cristea, Staţiunilebalneoclimaterice din RPR, Bucureşti, 1955, p. 138;

[10]EnciclopediaRomâniei,ediţia I, Bucureşti, 1938, ImprimeriaNaţională, p. 371;

[11]Mareledicţionargeograficromân,Bucureşti, 1898-1902.vol. V, p. 485;

[12]Alexandru Obreja, op. cit., p. 214

[13]Biserica Ortodoxă Română, revistă periodică eclesiastică, anul XV, 1891, Bucureşti, Tipografia „Cărţilor Bisericeşti”, 1892, p. 755

[14]Ibidem