Teologie/ Educaţie: PR. GABRIEL ADRIAN ANDREI, Importanţa cooperării dintre preot şi profesorul de religie

PR. GABRIEL ADRIAN ANDREI*

 

Importanţa cooperării dintre preot şi profesorul de religie**

 

Patriarhia Română a declarat Anul 2020 ca fiind anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor.

Realitatea post-decembristă în care trăim ne relevă o societate românească din ce în ce mai divizată în care cooperarea a devenit un cuvânt necunoscut, o nebuloasă. De dragul consumismului, al îmbogăţirii rapide, al fericirii câştigate la „loto” tânărul de astăzi a devenit un personaj rupt de realitatea relaţionării.

Decimat de egocentrism acesta a lăsat realitatea spiritualităţii sale pe ultimul loc în viaţa sa, în gândirea sa. De aceea rolul Bisericii în societatea de astăzi pe toate palierele este mai necesar ca niciodată. Ştim că „misiunea creştină constă în trimiterea Bisericii în lume în vederea propovăduirii Evangheliei şi totodată în vederea vestirii Evangheliei şi a lucrării mântuitoare a lui Iisus Hristos […] Astfel, a evangheliza înseamnă astăzi nu doar a aduce vestea cea bună celor care n-au auzit de Hristos, ci şi a aduce vestea cea bună, într-o manieră nouă celor care şi-au pierdut rădăcinile creştine”(cf. Vasile Timiş, Religia în şcoală, p. 15).

După 50 de ani de ateism, revoluţia din 1989 a redat acestui popor şansa regăsirii rădăcinilor creştine, iar învăţământul a reprezentat şi reprezintă unul din puţinele locuri, alături de locaşul bisericii, unde noua generaţie îşi poate regăsi rădăcinile. Astfel, introducerea orei de religie a însemnat şi înseamnă o reintrare în normalitate a unui popor mutilat şi schilodit duhovniceşte.

În acest context, în raport cu celelalte materii, „în cadrul orelor de religie credinţa nu se predă şi nu se învaţă din perspectiva îmbogăţirii elevilor în ceea ce priveşte cultura generală, ci spre a deschide sufletul lor spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi spre o viaţă în care ei să observe şi să urmeze principiile şi valorile creştine”. Însă valorile creştine nu se pot implementa independent, direct, ci printr-o împreună lucrare şi împreună înţelegere a realităţii duhovniceşti venite din partea profesorului de religie şi având deschidere din partea elevului.

Totuşi de cele mai multe ori această realitate nu poate fi constatată numai prin colaborarea celor doi, elev şi profesor, ci este necesar un al treilea şi anume preotul. Preotul este cel care întregeşte misiunea profesorului, dar şi invers. Nu putem vorbi de exclusivitate, ci de împreună lucrare. În acest sens se impune o mai bună colaborare profesor de religie – preot paroh concretizată nu atât în evenimente festive, cât mai ales într-un proces de conştientizare a tinerilor şi a familiilor din care fac parte asupra importanţei credinţei în viaţa lor.

Principalele forme de implicare misionară parohială ale profesorilor de Religie în cooperarea cu clerul bisericesc pentru programe educaționale comune, sunt următoarele:

  1. Participarea frecventă a profesorilor de Religie la viața liturgică a comunităților parohiale este o formă vie de mărturisire a credinței, lucrătoare prin rugăciune. Profesorul trebuie să fie un exemplu de urmat pentru copii; aceștia vor prețui mai mult ora de religie și se vor apropia mai mult de Biserică dacă vor urma pilda credinței trăite a dascălilor care îi educă.
  2. Participarea elevilor la slujbele Bisericii are ca finalitate atât trăirea credinței în comuniune eclesială, cât și educația prin participare la viața comunității. Slujbele Bisericii noastre, în mod special Sfânta Liturghie și Sfintele Taine, pe lângă folosul duhovnicesc, au și un mare rol educativ, care vine să întregească actul pedagogic al instruirii, consilierii și îndrumării elevilor. Sfintele Taine ale Mărturisirii și Împărtășaniei, au și profunde implicații catehetice-didactice sau educaționale. Grija pentru deprinderea elevilor de a se spovedi și împărtăși mai des îi revine preotului paroh și familiei, dar și profesorului de Religie, deoarece actul credinței este în același timp personal și comunitar, didactic și spiritual.

Conlucrarea între familie, școală și Biserică în privința educației religioase a copilului poate face adevărate minuni, ajutându-l pe acesta să se dezvolte pe linia moralității, a respectului, a empatiei, a evlaviei față de cele sfinte, a speranței în puterea binelui, a credinței și a iubirii creștine atotcuprinzătoare. În plus, sfaturile inspirate ale duhovnicului către elev (de ce nu, și ale întregii sale familii) pot ajuta în situații concrete, particulare, mai mult sau mai puțin problematice.

  1. Biserica parohială, poate deveni și un foarte frumos ‘laborator’ pentru ora de Religie. Icoanele, frescele, obiectele liturgice pot ilustra în mod concret lecțiile teoretice predate la clasă. Acolo unde este posibil, acest avantaj poate fi valorificat prin organizarea unor ‘lecții deschise’.
  2. Profesorul de Religie poate aduce o contribuție mai mare la activitățile culturale și misionare ale parohiei. Acestora li se pot încredința responsabilități privind consilierea sau coordonarea activităților cu tineretul în domeniul catehetic, cultural, misionar și social-filantropic. Astfel, ei pot sprijini preoții în implementarea la parohii a programelor Patriarhiei Române, a proiectului Arhiepiscopiei Romanului şi Bacaului «Lăsaţi copiii să vină la Mine, proiectul «Fă rai din ce ai», «Marşul pentru viaţă« (8 martie anul acesta), proiectul «Stăniţa, simbol al etnografiei poporului român« (protopopiatul Roman) şi alte proiecte destinate copiilor și tinerilor. De asemenea, experiența și abnegația lor poate fi orientată și spre organizarea bibliotecilor parohiale sau editarea site-urilor și foilor parohiale.
  3. Participarea profesorilor de Religie la activități extrașcolare poate primi, în cooperare cu parohiile, valențele unei activități reciproc benefice. Pelerinajele, taberele de copii, vizitele la muzee și obiective istorice, dar și organizarea de mese rotunde, simpozioane, conferințe culturale, cu invitarea unor personalități duhovnicești sau culturale, pot deveni evenimente care contribuie atât la vitalizarea comunităților parohiale, cât și la educarea practică a copiilor și tinerilor. O atenție deosebită trebuie acordată activităților de pregătire a serbărilor și hramurilor, a vizitelor arhierești pastorale în parohie, cultivând copiilor, dar și celorlalți credincioși, sentimentul bucuriei filiației duhovnicești și al comuniunii eclesiale fraterne.
  4. Legătura școlii cu Biserica se oglindește nu numai în prezența profesorilor de Religie în biserica parohială, ci și în invitarea preotului, cu diferite prilejuri, în școală: la deschiderea și închiderea anului școlar, la manifestările dedicate Zilei Naționale, Zilei eroilor, la serbările de Crăciun și Paște, la slujbele de sfințire cu agheasmă a școlilor, a cabinetelor de Religie sau a unor săli de clasă, la slujbele de pomenire a ctitorilor sau personalităților ale căror nume le poartă școlile și la alte evenimente.
  5. O foarte mare importanță trebuie acordată evaluării participării elevilor la ora de Religie. Câștigarea statutului orei de Religie, de a se bucura de aceleași prevederi legale ca și toate celelalte materii, presupune nu numai drepturi, ci și responsabilități sporite. Evaluarea receptării orei de Religie de către elevi trebuie să țină seama mai ales de caracterul formativ și misionar-pedagogic al educației creștine, stimulând bucuria, interesul și receptivitatea copiilor față de Religie, iar nu teama de sancțiuni punitive prin intermediul notării.

Profesorul de Religie se remarcă sau se impune prin competență didactică, pregătire psihopedagogică și apostolat educațional, adică dăruire de sine cu pricepere și pasiune. El trebuie să exceleze atât în relația cu directorii unităților școlare, cu inspectoratele, cât și cu ceilalți colegi, cu elevii și cu părinții acestora, întrucât el nu se reprezintă doar pe sine, ci reprezintă și Biserica, fiind recomandat de aceasta pentru a fi profesor de Religie.

 

*Autorul este preot în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Protopopiatul Roman, dar şi profesor de religie la Şcoala Gimnazială din Comuna Oniceni, jud. Neamţ

**Referat susţinut miercuri, 29 ianuarie 2020, la Centrul cultural-filantropic “Dosoftei Mitropolitul”, din incinta Centrului eparhial – Roman, cu prilejul primei şedinţe trimestriale a preoţilor din Protopopiatul Roman.

 

Bibliografie:

– Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ‘Cooperarea dintre profesorii de Religie și clerul bisericesc în programe educaționale comune’. Aula Magna Teoctist Patriarhul, Palatul Patriarhiei, 2013

– Pr. Prof. Dr. Vasile GORDON, Conlucrarea dintre profesor şi preot pentru reuşita orei de religie

– Vasile Timiş, Religia în şcoală

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *