Remus B. MINEAȚĂ, „Paiul Verde”, între geneză și îndumnezeire. Memoria metafizicii unui „a fi după un alt a fi”. Rugăciunea și vederea văzutului nevăzut contemporan.

„Paiul Verde”, între geneză și îndumnezeire. Memoria metafizicii unui „a fi după un alt a fi”. Rugăciunea și vederea văzutului nevăzut contemporan.

Motto: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre El. Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii…Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.”(David – Psalmul al XIX-lea)

Și ca să nu ne rătăcim, neştiind nici drumurile, nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu în marea grabă a lumii, în care imaginea riscă să devină zgomot, inaugurarea noului spațiu expozițional „Paiul Verde – Galerie & Foaie de Artă/Poezie” la 28.12.2025 în incinta restaurantului „Corabia” situat în zona Ștrandului din Roman, se afirmă ca un act de limpezire spirituală. Nu a fost și este doar deschiderea unei galerii de artă contemporană, ci o instaurare simbolică a unui loc al vederii lăuntrice, unde pictura și grafica se așază sub semnul memoriei, al metaforei și al sacrului. Prima expoziție, Iosif Haidu – în colecții particulare, aparținând familiilor Brîndușa și Ciprian Roșu, Dana și Mircea Bostan, alături de lucrările lui Cristinel-Ionel Prisacaru și Cornel Paiu, propune un discurs plastic unitar: Arta ca exercițiu al devenirii, ca formă de cunoaștere și, în cele din urmă, ca act de apropiere de Dumnezeu.

Această expoziție, în parte comemorativă, este de o frumusețe tăcută, asemănătoare poeziei care nu se explică, ci se trăiește. În fiecare lucrare pulsează zboruri simbolice, spații suspendate, linii care nu delimitează, ci cheamă. Privitorul este invitat nu să „vadă”, ci să „contempleze”. Aici, arta nu descrie realitatea, ci o transfigurează, amintindu-ne că viața însăși este un dar paradoxal cu bucurie și tristețe, prezență și absență și, lumina care nu poate fi înțeleasă fără umbră. În acest sens, expoziția este prin devenire o veritabilă și autentică meditație vizuală asupra condiției umane, profund consonantă cu antropologia creștin-ortodoxă.

Iosif Haidu – memoria care continuă să vorbească

Se împlinesc, în ianuarie 2026, doi ani de la trecerea în veșnicie a pictorului și graficianului Iosif Haidu, dar prezența sa este astăzi vie, palpabilă, prin lucrările expuse la Galeria „Paiul Verde”. În cadrul expozițional Iosif Haidu nu este doar „amintit”, el este actualizat prin privirea noastră. Stilul său inconfundabil – peisaje subcarpatice filtrate printr-o geometrie ondulatorie, portaluri cromatice, nori răsuciți în griuri violetate, umbre care sugerează mai mult decât arată– creează impresia unei lumi aflate între geneză și amurg. Nu știm dacă privim începutul sau sfârșitul însă, aflăm, doar să știm, că asistăm la o metafizică a peisajului. Critica de artă a remarcat constant virtuțile melodice ale culorii la Iosif Haidu. Peste cincizeci de ani de creație, expoziții în țară și străinătate, premii, tabere de creație, artă monumentală și ilustrație de carte au construit profilul unui artist deplin, capabil să lucreze în toate tehnicile plastice. Dar dincolo de biografie, opera sa propune o viziune despre existența care nu este numai „a fi și a nu mai fi”, ci „a fi după un alt a fi”. Această intuiție trimite, aproape liturgic, la ideea creștină a învierii și a continuității ființei dincolo de vizibil. Acuarela și pictura lui Haidu cultivă deliberat arta deschisă unde subiectul este estompat, formele sunt voalate, iar retina privitorului este chemată să completeze. Este o pedagogie a tăcerii, asemănătoare tăcerii icoanei, care nu explică, ci invită la rugăciune interioară. Creațiile sale par destinate, dintru început, unei tăceri vizuale fecunde, aceea în care sensul se naște în inimă.

Cristinel-Ionel Prisacaru – Simbolistica Privirii: Ochiul de Pește vs. Ochiul de Pasăre și pictura Pr. Cornel Paiu ca liturghie a unui „Pomenească toată jertfa ta și arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie”

În dialog cu această moștenire artistică și spirituală, Cristinel-Ionel Prisacaru aduce o energie a rigoarei, a lucidității și a mărturisirii prin formă. Absolvent al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, pictor mural, grafician, ilustrator de carte și profesor, se afirmă ca un artist al privirii disciplinate și al construcției vizuale responsabile. Linia nu are, în demersul său, o funcție decorativă, ci una ordonatoare de sens, desenul devenind infrastructură a gândirii plastice. Culoarea nu disimulează și nu seduce gratuit, ci susține arhitectura compozițională, asemenea unei hermeneutici care nu substituie experiența, ci o luminează și o adâncește.

Arta sa plastică din cadrul expozițional „Paiul Verde – Galerie & Foaie de Artă/Poezie” configurează profilul unui artist matur, conștient de limbajul plastic pe care îl stăpânește cu autoritate și discernământ. Indiferent de tehnica abordată – desen, guașă sau tehnici mixte – lucrările afirmă responsabilitatea creatorului față de epoca sa. Într-o lume marcată de fragmentare, Prisacaru propune coerență, într-o cultură a superficialului, el revendică adâncimea Creației. În universul său artistic, metafora ochiului ocupă un loc central, reprezentând dualitatea existenței umane între „adânc” și „înalt”.

Ochiul de Pește (Perspectiva din Adâncuri) – Peștele (Ichthys) este simbolul hristic prin excelență. Ochiul de pește în pictura sa reprezintă privirea care penetrează „apele” tulburi ale lumii materiale. Este o privire panoramică, deformată de mediul dens, care caută lumina ce pătrunde cu greu prin straturile existenței. Asemănarea artistică este ochiul care „vede” prin suferință, prin densitatea tăcerii și prin smerenia de a fi sub presiunea „oceanului” vieții. Este o privire a profunzimii, a interiorizării absolute. Ochiul de Pasăre (Perspectiva Înălțimilor) reprezintă spiritul eliberat, aspirația sufletului spre absolut, privirea de sus care sistematizează haosul și distinge ordinea acolo unde, de jos, se percepe doar fragmentul. Prisacaru lucrează între aceste două axe ale vederii, construind un echilibru tensionat între densitatea materiei și respirația spațiului deschis, între interioritate și transcendere.

Discursul expozițional se adâncește și se completează firesc prin prezența Pr. Cornel Paiu, preot, pictor, grafician, poet și scriitor, format atât în domeniul teologic, ca absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București (secția pastorală), cât și în cel artistic, prin studiile urmate la Academia de Arte „Luceafărul” din București (secția pictură de șevalet). Această dublă formație structurează decisiv creația sa, în care actul artistic se constituie ca o prelungire a liturghiei în spațiul profan. Arta nu este separată de credință, ci devine o formă de participare la jertfă, sub semnul invocației „Pomenească toată jertfa ta și arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie”. În sens patristic, creația sa este un act de co-creație, nu o invenție arbitrară, ci o descoperire a frumuseții sădite de Dumnezeu în lume.

Stilul Pr. Cornel Paiu, situat între abstracționism simbolic și suprarealism spiritualizat, construiește o veritabilă teologie vizuală a Psalmilor lui David. Ecouri din „Cerurile spun slava lui Dumnezeu” sau din „Adânc pe adânc cheamă” se transpun în structuri cromatice, labirinturi, colaje și geometrii simbolice. Labirintul devine căutare de sine, colajul – tentativa de reasamblare a unei lumi fragmentate, iar șevaletul se transformă într-un altar secundar, unde pigmentul culorilor este ridicat spre lumină. Pictura sa se configurează ca o ardere de tot, o jertfă a materiei chemată să participe la har. Se conturează astfel figura unui artist-martor al contemporaneității, capabil să transmită, prin formă, o etică a privirii îndumnezeite în frumos, o armonie a culorii și o estetică a spiritului artistic. Viziunea sa, identitară și asumată, nu lasă nicio tușă în afara sensului.

Întrepătrunderea celor două stiluri – rigoarea vizionară a profesorului-pictor Cristinel-Ionel Prisacaru și liturghia plastică a părintelui-pictor Cornel Paiu – se produce în această zonă de frontieră dintre văzduh și ape. Unul explorează adâncul și înaltul prin disciplina desenului și simbolistica privirii, celălalt transfigurează materia prin rugăciune vizuală și psalm. Împreună ei propun o modalitate de a vedea dincolo de nevăzut, dincolo de opacitatea lumii și de adâncul apelor, spre o realitate transfigurată, în care arta devine, în cele din urmă, o cale de trecere de la privirea limitată la vederea duhovnicească.

Expoziția deschisă la Galeria „Paiul Verde” nu este un simplu eveniment artistic, ci o experiență de sens. Iosif Haidu, Cristinel-Ionel Prisacaru și Cornel Paiu transmit, fiecare în felul său, același mesaj esențial că arta este una dintre căile prin care omul își reamintește originea și destinația. În această galerie, „paiul” fragil al existenței se preschimbă în „verdeața spiritului viu”, iar privitorul este chemat să înțeleagă vizual că frumosul nu este un ornament al vieții, ci una dintre formele ei cele mai adânci în adevăr.

Remus B. Mineață

Roman, 15 ianuarie2026