Prof. Dr. Paraschiva BUCIUMANU, Mitropolitul Dosoftei, ctitor de cultură românească

Mitropolitul Dosoftei, ctitor de cultură românească*

La împlinirea a 400 de ani de la naștere, se cuvine să evocăm personalitatea unuia dintre celebrii reprezentanți ai culturii și spiritualității vechi. Născut în 1624 în ținutul Sucevei , din părinți macedo-români, Dimitrie Barilă începe studiile la Iași la Colegiul înființat de domnitorul Vasile Lupu și le continuă la Școala Frăției Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Lvov, un puternic centru slav ortodox. Aici, viitorul mitropolit, învață limbile clasice (greaca, latină), slavona bisericească, polona și ucraineana, devenind unul dintre poligloții vremii.

După terminarea studiilor, revine în Moldova și se călugărește la Mănăstirea Probota, ctitoria și gropnița lui Petru Rareș și a familiei sale. Datorită învățăturii sale și vieții exemplare pe care o ducea, a urcat repede trepetele ierarhiei bisericești, ajungând la 34 de ani episcop de Huși (1658), iar la 36 de ani (1660) episcop al Romanului, unde a păstorit până în 1671, când a fost numit mitropolit al Moldovei. În vremuri tulburi, din cauza deselor conflicte între turci și polonezi, mitropolitul Dosoftei rămâne totuși în scaunul mitropolitan între anii 1671-1674 și 1675-1686.

În urma campaniei eșuate a regelui Jan Sobieski (1674-1696), împotriva turcilor, ierarhul Dosoftei se vede nevoit să plece în exil în Polonia, unde rămâne până la sfârșitul vieții, în 1693. În cei aproape 30 de ani de păstorire și în cei 7 ani de pribegie, ierarhul a fost preocupat îndeosebi de problemele cărturărești.

Adept al latinității românilor, precum cronicarii moldoveni, înaltul ierarh devine un adevărat promotor al limbii și al culturii în limba română, prin alcătuirea și traducerea celor mai importante cărți cu caracter istoric, teologic, de slujbă sau de învățătură bisericească.

Istoric avizat al Moldovei, al Bizanțului și al Romei, ierarhul Dosoftei este primul traducător autohton al multor istorici antici și al Istoriilor lui Herodot, prefața de 26 de versuri, Stihuri predosloviei, prevestind înclinațiile poetice dezvăluite în Psaltirea în versuri.

Bun cunoscător al limbilor greacă, latină, slavonă, rusă și polonă, ierarhul începe să traducă un Pateric grecesc, Mântuirea păcătoșilor, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu și fragmente din  Viața și minunile Sfântului Vasile cel Nou, chiar din perioada când era monah la Probota. În timpul episcopatului la Roman, ierarhul cărturar începe să lucreze la cărțile Viața și petrecerea sfinților și la Psaltirea în versuri, prima lucrare poetică de proporții în limba noastră.

Responsabilitatea de care a fost stăpânit și conștiința că își slujește neamul, l-au obligat pe ierarh să ofere bisericii pe care a slujit-o principalele cărți în limba română, pentru a exprima ansamblul liturgic și învățătura în limba poporului său. Având atâta experiență liturgică, mitropolitul Dosoftei a realizat importanța lucrării sale pentru păstrarea identității și a unității de credință. Reușind să refacă vechea tiparniță de la Iași, mitropolitul a continuat opera predecesorilor Coresi și Varlaam, înzestrând biserica cu cărțile fundamentale în limba română (Liturghierul (1675), Dumnezeiasca Liturghie (1679), Psaltirea de-nțăles a sfântului proroc David (1680), Molitvelnic de-nțeles (1681), Parimiile de peste an (1683) Liturghierul (1683), Octoihul). În timpul exilului în Polonia, ierarhul nu renunță la preocupările sale, ci își alină viața de pribeag cu citirea, cu traducerea de cărți cu caracter dogmatic/liturgic sau laic (Expunerea credinței ortodoxe, Constituțiile Sfinților Apostoli, Istorie bisericească și privire mistică, Dialog împotriva ereziilor și despre credința noastră, Mărgăritare, Cronograf al lui Matei Cigalas) și cu alcătuirea sau propunerea de noi versiuni ale propriilor lucrări (Poemul despre domnii Moldovei).

Prin punerea în mâinile preoților a principalelor cărți de cult în limba română, mitropolitul Dosoftei a început munca grea și complicată a înlocuirii limbii slavone cu limba vorbită și înțeleasă de popor. Reforma liturgică inițiată și realizată de Dosoftei a pus capăt definitiv dominației limbii slavone în biserică și în cultura scrisă. Triumful limbii române în biserică a însemnat eliminarea ireversibilă a limbii slavone din circuitul cultural național.

Cărțile mitropolitului Dosoftei au circulat în tot arealul românesc, fiind cunoscute și în Europa, de la Londra până la Kiev și Moscova. Unele exemplare tipărite se află în biblioteci din România și de peste hotare, colecția cea mai vastă aflându-se în Biblioteca Academiei Române și la Biblioteca Națională din București.

Primul versificator al Psaltirii în răsăritul ortodox, primul traducător în limba română al cărților de cult, bun cunoscător al literaturii patristice, hagiograf, umanist, cărturar poliglot cu înclinații artistice, cu un aport deosebit la procesul de formare a limbii române literare, mitropolitul Dosoftei a fost într-adevăr un reprezentat de seamă al „secolului de aur al culturii române vechi”.

Portretul făcut de Ion Neculce în Letopisețul său evidențiază înalta cultură teologică și cărturărească a marelui ierarh: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl, prea învățat, multe limbi știa: elinește, lătinește, slavonește și altă adâncă carte și învățătură, deplin călugăr și cucernic și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceastă vreme, nu este om ca acela.”

Datorită preocupării și eforturilor de a înfrumuseța limba română, de a apăra credința și învățătura ortodoxă, Mitropolitul Dosoftei a fost inclus atât în canonul literar, cât și în canonului bisericesc. Vlădica Dosoftei s-a stins din viață în 1693, departe de casă, însă în 2005 a fost trecut în rândul sfinților români, fiind aleasă ca zi de prăznuire ziua morții sale, 13 decembrie.

*Conferință prezentată în contextul Târgului de carte de la Roman, 17-19 octombrie 2024