Prof. dr. PARASCHIVA BUCIUMANU, Caravana scriitorilor, sub semnul lui 75

Caravana scriitorilor, sub semnul lui 75

        Societatea Culturală „Clepsidra”, Roman și Filiala „Filip Brunea-Fox” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, conduse de preotul, poetul și editorul Cornel Paiu și de scriitorul dr. Dan Gabriel Arvătescu, în colaborare cu Filialele Uniunii Scriitorilor din Bacău, președinte Dumitru Brăneanu, și din Iași, președinte Cassian Maria Spiridon, având și sprijinul autorităților județene, prin Ion Asaftei, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț și primarul Adrian Niță, au organizat la Piatra-Neamț a V-a ediție a Caravanei Scriitorilor. Așezată sub semnul lui 75, deoarece au fost omagiați scriitorii care au aniversat sau vor împlinit 75 de ani anul acesta, și desfășurată în perioada 23-25 iulie, manifestarea culturală a reunit oameni de cultură din țară și din străinătate.

     Evenimentul a început în duhul rugăciunii de mulțumire și cu binecuvântarea arhimandritului Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, a continuat cu discursurile autorităților care au subliniat importanța culturii și datoria de a-i celebra pe cei care care au contribuit la îmbogățirea ei, s-a prelungit în dezbateri, conferințe, recital de poezie, lansări/donații de carte, sesiuni de autografe, a culminat cu prezentarea cărții omagiale „Pelerin pe Everest. Lucian Strochi – 75” și s-a împlinit cu periplul cultural-religios în ținutul Neamțului. Din grupul omagiaților (Lucian Strochi, Emilian Marcu, Cassian Maria Spiridon, Tudor Amza, Alexandru Dumitru, Valeriu Stancu, Marian Ilie, Mihai Botez), de o surpriză deosebită a avut parte scriitorul și criticul de artă pietrean care și-a celebrat cei 75 de ani chiar în prima zi a caravanei, într-o atmosferă culturală deosebită și în prezența a peste 100 de invitați. Volumul „Pelerin pe Everest. Lucian Strochi – 75”, inițiat de amfitrionii evenimentului și apărut la Editura Papirus Media, a fost alcătuită din 96 de declarații de admirație pentru Lucian Strochi, autor cu nume predestinat, originar din Petroșani, dar înrădăcinat la Piatra-Neamț, care a apărat cu demnitate și cu noblețe cultura în calitate de bibliotecar, de profesor, de director cultural/artistic, a creat cultură în calitate de poet, prozator, dramaturg, publicist, eseist, critic literar și de artă și a promovat-o în forme variate, opera sa însumând astăzi peste 100 de volume.     

          În discursurile elogioase, rostite de dr. Dan Gabriel Arvătescu, pr. Cornel Paiu, prof. dr. Paraschiva Buciumanu, scriitorii Culiță Ioan Ușurelu, Petre Isachi, Cornel Galben, Nicolae Băciuț, Petru Frăsilă, Viorel Dinescu, Aurel Ștefanachi, Petronela Apopei, Dorina Stoica, Petruș Andrei, Mihai Hanganu s.a., a fost evidențiată contribuția sărbătoriților la dezvoltarea culturii naționale, iar activitatea le-a fost recunoscută și apreciată și prin dilomele, trofeele și distincțiile oferite. Societatea Culturală „Clepsidra” și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Filip Brunea Fox”, Roman au acordat „Diploma de onoare la ceas aniversar”, „Trofeul 75” și „Diplomă de excelență”, Societatea culturală ,,Clepsidra”, Roman a acordat distincția „Summa cum laude”, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România a acordat distincția „Opera Omnia” celor trei membri: Lucian Strochi, Tudor Amza și Alexandru Dumitru, iar scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, editor, redactor-șef al revistei „Salonul literar” și director al Festivalului Internațional de Creație „Vrancea literară”, i-a răsplătit pe aniversați cu placheta „Bene Merenti”, pentru truda depusă în slujba cuvântului scris. Prima seară a caravanei s-a încheiat într-o atmosferă înălțătoare, în Lunca Răzeșilor, unde, în jurul focului de tabără, membrii cenaclurilor literare au prezentat cărți și au citit/recitat poezii din propria creație.

        În a doua zi a evenimentului, Caravana Scriitorilor a pornit-o spre vechile și renumitele vetre monahale din Munții Neamțului (M-rea Secu și M-rea Neamț), adevărate oaze de spiritualitate și de cultură românească. La Mănăstirea Secu, pr. Cleopa Sturzu, ne-a primit cu bucurie și ne-a prezentat cu generozitate istoria locului, tabloul ctitorilor, al stareților și al anahoreților vrednici de pomenire, prețioasele odoare ale mănăstirii, precum și tainele acestui bastion al ortodoxiei românești. La Mănăstirea Neamț, ne-a întâmpinat călduros însuși starețul lăcașului de cult, arhimandritul Benedict Sauciuc. Preotul protos. Andrei Dănilă ne-a prezentat istoricul mănăstirii, imaginea ctitorilor și a monahilor nemțeni înduhovniciți, obiectele de mare valoare artistică, istorică și religioasă, cea mai veche și cea mare bibliotecă mănăstirească din țară (peste18.000 vol.), muzeul mănăstirii, mare parte dedicat Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi și primei Școli de caligrafi, copiști și miniaturiști, configurând imaginea unui adevărat simbol al rezistenței culturale și spirituale românești.

        În sala mare a stăreției, pentru a marca Centenarul Patriarhiei Române, Nicolae Băciuț, redactorul-șef al revistei „Vatra Veche” și promotor al românismului în spațiul transilvan, a evocat personalitatea complexă a Preafericitului Părinte Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, insistând, în mod deosebit, pe contribuția ierarhului la păstrarea identității naționale în spațiile unde românii erau minoritari și pe lucrarea „Viața și opera lui Mihai Eminescu”, prima lucrare de doctorat dedicată Poetului național, apărută la doar 6 ani de la moartea Luceafărului poeziei românești.

         În același context, Emma Felicia Dimitriu, Dorina Stoica și Viorel Dinescu au recitat poezii reprezentative din propria creație. De asemenea, un discurs important despre contribuția episcopilor romașcani (Macarie, Dosoftei, Melchisedec Ștefănescu) la dezvoltarea culturii naționale a susținut chirurgul romașcan Dan Gabriel Arvătescu, iar, în final, starețul mănăstirii a articulat forța Cuvântului scris sau rostit, a vorbit despre misiunea scriitorului în lumea contemporană și i-a felicitat/binecuvântat pe organizatori.     

        Caravana și-a continuat călătoria în fascinantul Ținut al Zimbrului din Parcul Național-Vânători Neamț, unde am fost primiți cu mult drag de către directorul general, inginerul Sebastian Cătănoiu, care ne-a prezentat istoria parcului, un film despre bogățiile acestui ținut și proiectele de extindere a zonei protejate.

        „Caravana Scriitorilor” a reprezentat un adevărat pelerinaj al spiritului creator la izvoarele spirituale ale românilor, în locuri încărcate de istorie, de tradiție, de artă și de cultură autentică. Evenimentul de la Piatra-Neamț a fost o sărbătoare a literaturii române, o dovadă că aceasta nu rămâne zăvorâtă între coperțile cărților, ci e vie, respiră, se mișcă și întâlnește oameni și locuri de poveste.   

                                                                                                   Prof. dr. Paraschiva BUCIUMANU,

Roman, 27 iulie 2025

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *