Prof. dr. Cristina SCARLAT, MIRCEA SCARLAT, AȘA CUM AR FI TREBUIT CUNOSCUT

MIRCEA SCARLAT, AȘA CUM AR FI TREBUIT CUNOSCUT*

FOTOGRAFII – DOCUMENT. AMINTIRI…

Sunt oameni care te privesc dintr-o ramă, îți vorbesc dintr-o carte, ți-i simți aproape în sânge, dar cărora nu le-ai respirat parfumul și nu le-ai auzit vocea niciodată.

Sunt oameni pe care i-ai cunoscut din poveștile altora: ale celor din familie, ale celor care au crescut și au respirat cu ei și, prin asta, devii nostalgic și regreți că nu i-ai cunoscut și tu, să adaugi poveștilor lor propria poveste.

Aceasta este despre Mircea. Mircea Scarlat.

Cunoscut din poveștile din familie, apoi, în timp, din cărțile care umplu un raft consistent de bibliotecă, respirând în casa din Alexandria unde, după plecarea lui Mircea, părinților, Marcel și Melania, părea că nu le rămăsese alt rost decât să spună povestea fiului prea devreme dispărut. Cei 3 M: Mircea, Melania, Marcel. Apoi cei 4 M.

Despărțirea a lăsat falii adânci după plecarea lui Mircea. O familie îndurerată, care și l-a păstrat viu în amintiri. Opera vastă, consistentă, aproape ireală ca volum, având în vedere că autorul ei a respirat ultima oară într-un 18 decembrie, la 36 de ani – își urmează, însă, drumul. Prin cei care-i citesc cărțile, și-l amintesc, an de an, la aniversări post mortem, scriu despre el. Despre Mircea.

Tânărul erudit care, dincolo de o operă de incontestabilă valoare documentară – Istoria poeziei românești – și toate monografiile grele – a fost, întâi de toate, fiu. Fiul unor părinți cărora el însuși le devenise model. Apoi prieten. Coleg. Văr. Profesor. Om.

Mircea ne zâmbește acum, larg, celor care l-au cunoscut direct sau prin textele sale, din fotografii-document. De dincolo de timp, ne împărtășește larghețea unui suflet deschis până la cerul care mult prea devreme l-a cuprins și ambițiile unui tânăr scriitor care au marcat, incontestabil, povestea însăși a istoriei literare românești. Și a culturii.

Celor care, după el – familie, prieteni, colegi, cunoscuți, cititori – îi cunosc povestea, nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce ne-ar fi făcut acum Mircea, în vremurile tulburi (și) cultural, pe care le traversăm, ca om și ca scriitor. Eu una sunt convinsă că ar fi traversat vremurile cu nenumărate fișe de lectură, pagini dintr-o continuare firească a istoriei poeziei, și din monografii cărora nu le-a mai venit rândul… Cu multe proiecte de urmat… Și, mai mult ca sigur, cu zâmbetul larg, senin, ca și cum vremurile nu l-ar fi atins cu aripile lor întunecate.

CERVENIA

Satul nașterii sale, Cervenia pare, și el, ireal ca sonoritate. Ca un dangăt de clopot risipit în depărtări. Oare clopotul bisericii din sat mai bate astăzi pentru cei 3 M?

Plasat la răscruce de drumuri, între Alexandria, Zimnicea și Giurgiu, Cervenia a fost satul copilăriei unui copil mai puțin obișnuit care, parcă pregustându-și cruda plecare, a făcut în cei 11 ani ai deplinei creații cât alții într-o viață, sau chiar mai mult, accelerând etape de destin: monografiile pe care le-a dedicat lui Miron Costin, Cezar Bolliac, Ion Barbu, Ion Creangă, cele 4 volume din Istoria literaturii românești (ultimul volum apărut postum, îngrijit de Nicolae Manolescu, criticul care i-a urmărit, format și formatat destinul literar, pe baza fișelor rămase de la autor).

Un copil nepereche. Model – pentru cei care vor avea șansa să-l cunoască din povești sau din povestea cărților care stau mărturie a unei saga – impresionantă ca volum, uimitoare spre contradictoriu și (parcă) imposibil, având în vedere timpul mai mult decât scurt al celor 11 ani pe care i-a avut la dispoziție să-și concretizeze visul, să-l facă viu, pipăibil, citibil. Rafturi de bibliotecă din întreaga țară stau mărturie a acestui vis împlinit și a acestei vieți (nu numai de autor) stinse mult înainte de vreme. Mircea Scarlat.

MIRCEA

Fiindcă fac parte din aceeași poveste, a lui Mircea, a familiei împrăștiate prin țară în urma deportărilor masive din perioada comunistă, mă simt cumva responsabilă să duc povestea ei mai departe și prin, iată, aceste mărturii pe care vi le împărtășesc, întru împreună cuminecare.

Mircea, văr drept după tata, Nicu. Tata, frate cu tatăl său, Marcel. Scarlat. Poate momentul acesta al împreună evocării este o reconstituire-puzzle, din amintiri, a ceea ce a secerat perioada roșie a României, mixând generații în creuzetul-ciubotă a(l) istoriei, după care seceriș, așa cum se întâmplă din timpuri biblice, după tăiere au supraviețuit lăstare. Care lăstare au făcut rod. Frumos. Dulce. Chiar dacă rădăcinile au fost amare. E vorba despre toți cei din familia mea care, împrăștiați peste tot prin țară, au ajuns sus, pe podiumuri, să le zicem, sociale. Dacă mătușilor și unchilor li s-au retezat aripile, visele, entuziasmul pregătirii academice, cel puțin, nepoții au urcat, peste așteptări, mult mai sus! Ca o compensare pe care destinul a făcut-o, redresând saga unei familii cu rădăcini adânci, boierești, chiabure, împrăștiate de pe meleaguri moldave pe toată harta României.

DESTIN

Despre firea diriguitoare.

Despre oameni / contexte, momente care apar în viața ta, în flux, cărora nu le dai importanța ansamblului, fiindcă e înainte de vreme dar care, adunându-se, reapărându-ți, ca flash-uri, în alte anumite momente, dau coerență unei povești care se scrie odată cu tine și pe care tu o citești, în primă versiune, la un moment dat.

Povestea mea de destin a fost, eminamente, marcată de un nume: Mircea.

Primul Mircea: Eliade. Într-un 2 mai,  ziua în care am împlinit 18 ani, citeam pe nerăsuflate Romanul adolescentului miop. Primul mare viraj de destin, care a adus arcuite, ocolite, parfumate, neașteptate surprize, concretizate în vise corpolent materializate, fără cusur ca acuratețe de regie. Peste așteptări. Pregătire academică până la maxim (postdoctorat), trecând prin toate etapele intermediare – licență, master, doctorat și, bonus, grade didactice – cu teze care și-au tras seva dintr-un singur univers: cel al operei lui Mirea Eliade. Poveste care își continuă și astăzi cursul, viu, pe alte dimensiuni: aventură academică, prin implicarea în cel mai prodigios și amplu proiect Mircea Eliade al Academiei Române, orchestrat prin Institutul „G. Călinescu” din București, din care familie, pentru acest proiect, printr-un concurs cu nebănuite surprize, fac parte.

Apoi, al doilea Mircea: Scarlat. Vărul cunoscut doar din fotografii-document, cărți, povești de familie, devenit din ce în ce mai personal prin manifestările dedicate personalității și operei sale de cei care îl poartă, încă, viu în amintiri, verișorii Gina – colonel în rezervă doctor  Georgeta Florentina Ursu (fostă Scarlat) și Ing. Șerban Ursu, fost secretar general UNESCO. Prin ei – sau: datorită lor, îmi redescopăr rădăcinile, descopăr senzații noi, emoții noi, datorii noi, incontestabil. Și, cu fire nevăzute de destin, sunt condusă, cumva, să dirijez un timid, deocamdată, spectacol, despre cel care ar trebui să fie multora un de netăgăduit

MODEL

Mircea. Un model. Cel din flancul doi de destin, care a ameliorat cu strălucire durerea provocată de smulgerea din rădăcini a părinților de pe meleaguri borolene.

Mircea – un model despre cum să te ții cu mâinile strâns de Vis. Cu mențiunea că, poate, ar fi trebuit ca leitmotivul care l-a urmărit toată viața, mult scurtă, de altfel, ar fi trebuit mai mult condimentat cu momente de respiro, cu episoade de culoare, cu expansiuni mai largi printre muritorii de rând. Zâmbetul larg, marcă incontestabilă, care-l însoțește pe Mircea în toate fotografiile rămase, semn al unui suflet de largă respirație, nu e decât ușa de intrare în patria-visul-lumea unui tânăr al cărui vis s-a materializat adânc, profund, cu dâre largi pe bulevardele literaturii române, plecând de la rădăcini – literatura veche, cronicari – și oprindu-se la vremea lui, scurt, atât cât i-a fost dat.

Mircea – model. Pentru tinerele generații, mai ales. Despre cum e să faci istorie, și istorie literară la cel mai înalt nivel, fără nici un cusur, într-o epocă în care nu existau nici internet, nici calculator. A avut, în ciuda leitmotivului existențial,  doar timp mult petrecut în săli masive de bibliotecă, mergând la izvoare, extrăgând sevele bogate care-și așteaptau însetații, cititorii – veritabili, în contrabalans cu ceea ce astăzi tinerilor scriitori, istorici, mânuitori de condei, la doar un click distanță, bibliotecile virtuale le oferă aproximativ același conținut, cu șansa economisirii timpului… Timpul care, pe vremuri, îți era necesar ca să mergi la bibliotecă, să cauți materialele, să comanzi cărți după ce, în prealabil, completai o fișă de comandă, așteptai… Astăzi comanda click oferă cititorilor / scriitorilor veritabili Timp, mult Timp, pe care aceștia îl pot investi în actul creației, în citit-scris. În cărți. Citite. Scrise.

Mircea Scarlat, prezent în manualele de limba și literatura română, cu un liceu în Alexandria care-i poartă numele, onorându-i munca și memoria, cu rafturi de bibliotecă gemând de cărți merită, totuși, mai mult. Neuitarea prin lectură. O monografie complex abordată, din toate unghiurile esențiale – biografic, istoric, simbolic, familial. Prin aducerea lui în lumina reflectoarelor de care nu s-a bucurat în viață, atunci când trebuia, fiindcă el buchisea în culise, fișa, scria, cerceta, conexa idei. N-avea timp de scenă.

Prin tineri cititori care să aibă contact viu, direct, cu textele sale, nu doar prin simplele și scurtele fișe citate în manualele de literatura română, ci prin dialogul viu, direct, cu opera. Dar, ca în toate marile saga ale literaturii, unde a trebuit timp care să se așeze peste ce a fost pentru ceea ce urmează a fi, neîndoielnic că, și pentru Mircea Scarlat, Timpul va valoriza corect, cel puțin în segmentul de istorie a istoriei literaturii române, rolul major pe care acesta l-a avut prin, în primul rând, ca deschizător de drumuri.

Cât dinspre

FAMILIE

ce putem adăuga? Doar un emoționat, atins de lacrimă, plin de miez

TE NEUITĂM, MIRCEA!

*Comunicare susținută la Cenaclul „Clepsydra” de la Roman, jud. Neamț, joi, 14 mai 2026.

Prof. dr. Cristina Scarlat

    CS III Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” – Academia Română – București

Mai 2026, Iași