O umbră ce-mi tot fuge în faţă
Am uitat să vă spun că vine din urmă
nenăscutul uitării, vecinul mângâierii triste.
Îndrăgostitul sărbătorilor din decembrie fără sănii,
fără oameni de zăpadă şi fără multe altele
dar cu mâinile în sacul cel mare al moşului,
odihneşte în podul casei înainte de drum.
În buzunare am bulgări de aer
şi-n casa nimănui a îngheţat foamea pe masă.
După alungarea ei rămâne un gol condamnat la moarte
de un cerşetor care a scăpat din mână viitorul,
îşi aminteşte de un dor undeva într-un sat îndepărtat
şi-i vine să plângă în văzul oamenilor
ce cred în frumuseţe ori mântuire.
De cuibul speranţei a rămas atârnată o aripă de veghe,
o umbră ce-mi tot fuge în faţă
într-o iubire când sare pragul bătrâneţii.
Doamne, de ce-mi fulgeri prin umilinţă
şi-mi pui în echilibru suferinţa cu speranţa?
În pustiul disperării au înflorit cactuşii,
au fost lăsate la vatră măruntele satisfacţii
şi prin unirea cu nefiinţa o să mă vindec
de toate păcatele sângelui.
Lacrima veşniciei urcă viaţa spre moarte
şi-i pune pe taler sufletul despovărat.
Cruci se vor naşte-n inima lemnului
C-un suflu de foc
voi înroşi fierul până se topeşte.
Se vor aprinde verbele, vor arde-n cuvinte,
cenuşa nepăsării se va depune,
pe zidul ridicat, rămas neterminat.
Nopţile mele vor fi ce nu sunt.
Lumina va umple golurile ivite,
şi nervii au sub control trupul până la unghii,
se pun în mişcare stelele cerului
iar frunzele privesc din copaci.
Voi ţese întunericul şi se va destrăma,
va trece peste pietrele oarbe, tocite,
în drumu’-i anevoios ce nu se mai termină.
Lucrurile vor muşca lacom din mine,
mă vor cuprinde-n ele fără memorie,
de nu o să mă mai recunosc.
Vor muri zilele ceasului cu cheie,
ierburile vor transpira-n cântecul păsărilor,
în răsfăţul soarelui la amiază.
Cruci se vor naşte-n inima lemnului.
Nopţile vinului vor fi lungi,
se rotesc peste dealurile cu vii parfumate
de-mi voi bea licoarea din cupele sorţii.
Voi furişa cuvintele-n cărţi, se vor izbândi vise,
vor curge tristeţile în poienile mierlei
dincolo de salcâmii poemelor.
Mă voi transpune în fructul târziu al gutuilor
de nimeni nu mă recunoaşte-n fereastră.
Castelul multe mai ştie
Se rotesc viperele în jurul vechiului castel,
veghează să i se păstreze misterul.
Ziduri de piatră urcă până la baza negrelor turnuri,
timpul rânced se ascunde după colţuri
unde răzbăteau vaietele torturii.
Aruncaţii în fântânile morţii hrăneau animale
şi totul s-a topit în istorie,
mi-e teamă să şi privesc dar ascult povestirea
şi parcă întâmplările se tot îndepărtează.
Castelul multe mai ştie
de se-nchide-ntr-o ambiţioasă solitudine.
Când mă gândesc la ceva romantic
să intre-n amiaza dorinţelor tale aprinse
mă surprind într-un fel de singurătate.
Un drum pe care merg de mână întunericul cu trădarea
la chemările strigate prin gura
celor ce nu-şi surpă vechile ambiţii.
Ce-o să se întâmple cu visele ce se macină
în văile pe care le ocoleşte vântul?
Ca să ajungi la esenţe,
cauţi concretul prin toate ungherele
până ajungi la abstractul din lucruri
unde găseşti un surplus de înţelegere.
Cum să pătrunzi în abscons
dacă nimic nu este acolo
şi vocea-i cântă-n vocale sonore
cum corzile întinse ale harpei
ce numai îngerii nopţii o ascultă
şi se-afundă-n lumină
ca ciocârlia.
În pas cu timpul
Îmi ia din greutate, crucea e mai uşoară pe umeri,
nervii fac drum prin măduvă, se destăinuie,
respiră prin piele foşnetul din trup
şi lasă ferestre-n suflet să intre lumina.
Întunericul se soarbe pe ascuns
se face noapte-n culise.
În pas cu timpul se cere voinţă şi răbdare,
înfrângerea îndoielii până la sânge,
să se simtă cum rodesc libere gândurile.
Îmi reiau strigătul, trag clopotele de funii,
spiritul să intre-n febra speranţei,
cuvintele nu lasă urme nici pe zăpadă
fără să treacă o rază de soare.
Miracolul inexistent
vreau să-l trezesc,
demult este cerut
spiritul să intre-n febra speranţei
şi aşa să rămână.
*
Referinţe biografice şi literare
Nicolae Sârbu – pseudonim sub care publică Nicolae Vălăreanu Sârbu. Autorul s-a născut la 01.01.1948, în Vălari, comuna Stăneşti, jud. Gorj. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice (1971) şi al Facultăţii de Filozofie (1978), ambele în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 1971 este statornicit în Sibiu, căsătorit. A profesat în diferite funcţii de la simplu economist până la conducător în societăţi şi instituţii din Sibiu şi din ţară. Are încă din anii de liceu pasiunea cititului şi a scrisului şi o menţine şi astăzi, cu predilecţie spre poezie.
Activitate literară
Volume de poezie: „Ferestrele Nopţii” (Editura Blumenthal, Bucureşti, 2010), „Poeme Vălărene” (Editura Blumenthal, Bucureşti, 2011), „Nisipuri pe vânt” din proietul „Întoarcerea fiului risipitior” al Revistei Singur, „Poeme pentru mai târziu” (Editura Lindenfeld, Bucureşti, 2012), „Frigul însingurării” (Editura Lindenfeld, Bucureşti, 2013), care a obţinut Premuiul al II-lea la Orăştie, în cadrul Concursul Internaţioal al Revistei „Visul”, ediţia din 2013, „Abur de vis” (Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014, colecţia OPERA OMNIA – Poezie contemporană), „Tăcerea Umbrei” (Editura Blumenthal, Bucureşti, 2014), care a obţinut Premiul al II-lea la secţiunea poezie dedicată satului românesc, acordat de Revista Dor de Dor, în 2014. „Fluturi de Trup” (Editura Blumenthal, Bucureşti, 2015). În curs de apariţie: „Năluca în pustă” şi „În amiaza tăcerii/The noon of silence” (volum bilingv, Editura Cenaclul de la Păltiniş, 2016)
Participări la Antologii:
„Florilegiu – Poezii” – a revistei literare online „Visul”, 55 de poeţi contemporai (pagini alese) şi Artă sfâşiată de Valentina Becart, Lanţul prieteniei de Tudor Gheorghe Calotescu, Lumina cuvintelor editura Sitech, Craiova, 2011, Junimea Digitală, „Captivi în sfera de minuni”, Popasuri culturale „Suflet nemuritor”, Amprente literare (poezie vol. 2, vol. 3,vol. 4 şi vol. 5), Antologia Expresia ideii vol. 3, din clubul Marianei Bendou, Antologiile Esenţelor Literare: „Vis şi Pasiune”, şi „Căutări prin Vara Arsă de Cuvinte”, Virtualia – antologie de cenaclu coordonată de Alina Manole, Antologiile revistei Singur: Poezie şi Cuvântul în timp, Antologia de poezie şi proză a Confluenţelor lirice, Antologiile colective de poezie „Petale lirice”, „Simfonia Cuvintelor”, „Mozaic literar”, „Preaplin de cuvinte şi „Cuvântul ca o pradă ale Asociaţiei Scriitorilor Pentru Promovarea Realizărilor Artistice – ASPRA (Galaţi) etc.
Referinţe critice: Cezarina Adamescu, Nicolae Georgescu, Valeriu Râpeanu, Silviu Guga, Boris Mehr etc.
Publicat în revistele: Cenaclul de la Păltiniş, Rapsodia, Vatra, Vatra veche, Familia, Nord Literar, Poezia, Boema, Regatul Cuvântului, Sfera Ionică, Climate Literare, Nomen Artis, Armoii Culturale, Constelaţii Diamantine, Dăruiri literare, Dunărea de Jos, Ardealul literar, Dor de Dor, Orient Latin, Oglinda Literară, Plumb, Climate Literare, Luceafărul de Botoşani, Scrisul Bănăţean, Basarabia Literară, Lohanul, Limba română, Zeit etc.
0 comments