POESIS – DANIELA ŞONTICĂ, Bolniţa albastră

BOLNIŢA ALBASTRĂ

 

Anxietate cu valuri concentrice,

crinolina infantei apărute de nicăieri,

ca un flamingo roz la polul nord.

În fiecare dimineaţă

pe rochia cu falduri interminabile

cineva pictează o nouă specie de frică.

Salvatorii cântă, dansează,

urlă și tac, bat un step îndrăzneţ,

dar pretutindeni oasele sunt albe de spaimă.

Am vrea să-i aplaudăm,

dar ne e groază

că palmele

nu ne-ar mai fi aseptice.

Fără braţe

ne îmbrăţișăm până la epuizare,

asediaţi în bolniţa albastră,

ne facem un selfie planetar

cu această carte amară

ce se scrie în noi,

în ascuns sau pe faţă visăm

la ziua când gustul ei

va fi

doar al pâinii de casă.

 

Dar fraţii oameni sunt iubiri de împărat şi ar trebui să ştie că nici o coroană nu e mai prejos de lutul şi pâinea şi vinul din mâinile care i-au născut şi făcut neînfricaţi.

 

Bucureşti, 15.03.2020

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *