PETRONELA APOPEI, LUMINA IUBIRII

Petronela Apopei

LUMINA IUBIRII

Recenzie: Dumitru BRĂNEANU, „Gânduri din inima apei – Thoughts from the heart of the water” – cu traducere în limba engleză, făcută de Mariana Zavati Gardner și John Edwaed Gardner – ditura „Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2015)

Tudor Arghezi spunea că „poezia este însăși viața, e umbra și lumina care catifelează natura și dă omului senzația că trăiește cu planetele lui în cer.”, iar poetul Dumitru Brăneanu ne oferă un regal de emoții luminoase, o serie de trăiri la superlativ prin volumul „Gânduri din inima apei – Thoughts from the heart of the water” – cu traducere în limba engleză, făcută de Mariana Zavati Gardner și John Edwaed Gardner – apărut la Editura „Ateneul Scriitorilor” (Bacău, 2015).
Beneficiind din plin de Lumină divină, poetul nu pregetă nicio clipă din a dărui frânturi din sufletul său prin creații lirice deosebite, de o încărcătură covârșitoare.
Frumusețea și gingășia lumii sunt frumos devoalate prin intermediul mijloacelor și imaginilor artistice, a simbolurilor, prin tematica și arealul luminii în care se desfășoară cel mai frumos tablou sufletesc („tu care pui lumină peste suflet / pe vatra amintirii neliniști curg / … / ești visul împlinit întreg / … / viscolesc polenuri de lumină / în ochii tăi în care ades suspin ” – Tu care pui…).
Intelectualul francez R. Barthes susținea că „nicio scriitură nu este mai artificială decât cea care pretinde că zugrăvește îndeaproape Natura”, iar poetul adevărat niciodată nu va susține așa ceva. Lucrarea poetului nu este zugrăvire, nu este oglindire, este (re)creare a Lumii, a Naturii, a Universului.
Oglindirea în propriul suflet, eliberarea Luminii din sine se face cât se poate de firesc, într-un dans de dorințe și patimi („lângă inima femeii / seducătoare până la moarte / incendiat de amurg, de gânduri / spre ea alerg…” – Dorință), de pasiune și incandescență a iubirii („m-aș pierde / în Edenul dulcelor iluzii / și exilat aș trăi / atingerea tămăduitoare / a merelor înrourate / de focul dragostei dintâi.” – De-aș fi), de dragoste înălțătoare („că ești o câmpie / fără cer, fără pământ / în care lumina cu bucurie / ia forma chipului tău.” – Cine ești?) sau „Delicată” (lumina desenează / flori sângerii de mușcată, / cuget ce nu pot numi cu buzele / să te iubesc fără cuvinte / în temnița unei ispite”), într-o evidentă „Ești sărbătoare” („ești sărbătoare a inimii / lungă așteptare / … / flăcări urci prin mine / foc ce umple / golul din gânduri / și vindeci cu privirea / neliniști ivite / din prea plinul unei iubiri.”).
Femeia iubită primește mai multe elemente definitorii, are diferite identități, deși este unică, lumină tămăduitoare („tu ești candelă inimii / n-ai cum să te irosești / … / ești candela ce lumină / la marginea tristeții” – Tu ești), „stea mereu călătoare / neliniștita mea Euridice / … / însămânțează-mă iubire / târziu sau mai devreme / de la cea dintâi sărutare / până la o nouă răstignire.” (Euridice).
„A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi”, spunea Octavian Paler, iar poetul Dumitru Brăneanu „luminează” prin cuvânt confirmând spusele, într-o manieră ce îți taie răsuflarea, lăsându-te sedus de forța versurilor și abandonat într-o mare de admirație.
În lumea iluziilor, a deziluziilor, a antinomiilor de tot felul, rămâi fascinat când vezi zâmbetul adus de o fărâmă de frumusețe („Zâmbetul tău / amețit de lumină trece / peste cuvinte” – Zâmbetul tău).
Sigur că frumusețea este văzută și percepută în mod diferit, în locuri, situații diferite, în oameni, în fire de iarbă brodate de rouă, în frumosul din ei înșiși. Un om frumos poate vedea doar frumos.
Lumina inundă tot volumul, surprinsă în cele mai neașteptate locuri și forme, căci, nu-i așa… „dacă lumina este prima dragoste a vieții, dragostea nu este ea lumina inimii?” (Balzac).
Lumina are un aport esențial în economia demersului liric al poetului, subliniind cu tușe substanțiale spiritual frumosul din Cuvânt și cuvântarea în poem („cuvintele sunt fântâni / din care îți potolești dorul” – Cuvintele; „să înverzesc din nou / sub mângâierea / cuvintelor tale” – În umbra amintirilor).
Tot din câmpul semantic al luminii face parte și „roua” care este simbolul vieții, al învierii, apa pură care aduce renașterea și înflorirea, curățenia sufletească și armonia, y compris „apa”, „lumina”, „dimineața”, „lacrima” („scăldate în scânteieri de ape, / un joc de curcubeie / se prind în degete de rouă / se adună în poiana visurilor mele” – Poiana viselor).
Florile, prin simbolistica lor, dau culoare volumului: „liliacul” – simbolul iubirii inocente, dar și al atracției irezistibile („delicată ești, liliac înflorit, / alb norocos” – Delicată), „floarea de cireș” – alt simbol al reînvierii și inocenței, dar și al efemerității („Să aprindem candela iubirii / Cu mirarea florii de cireș” – Ultimul dans) ștergând umbrele posibilelor tristeți.
De pe flori se adună „polenul” (alt simbol al luminii și belșugului), iar „fluturii” încarcă frumosul prin intensitatea simbolurilor pe care le au (frumusețea, depășirea condiției, înălțarea către lumină).
Lumina și albastrul devin două elemente constitutive ale poemelor lui Dumitru Brăneanu („numele tău, murmur izvorât / dintr-un munte albastru / curge prin mine / dinainte de a fi / cântec de taină /… / Tu, umpli poemul de lumină” – Numele tău), dar și amintirea, cercul, sfera, fiind condiții esențiale ale iubirii („Așteaptă-mă în cercul tău / Rotește orele / În sensul inimii” – Așteaptă-mă).
Fără iubire, adevărata creație nu există, iar credința în Ziditorul a toate, a puterii intrinsece a harului și luminii cu care a fost înzestrat poetul sunt elemente fundamentale ce stau la baza cuvântului („Înfulecând lumina, sunt drum în unduiri, / Prin crâncene prăpăstii să-ți fiu un nou suiș / Înfășurat în gânduri, închis în amintiri, / Din miezul meu să crească un tânăr rămuriș.” – Cuvânt peste lucrurile absente).
Născut și crescut în Cuvânt, autorul rodește boabe de lumină pe care le împrăștie lumii, convins fiind că, la rândul lor, vor rodi la fel de frumos.
O carte plină de Lumină, o invitație spre Bine, aceste minunate lucruri le oferă niște „Gânduri din inima apei” ale poetului inebranlabil în scriitura sa, Dumitru Brăneanu.
În vers clasic sau vers alb, poemele se așază cuminți, apoi pornesc într-o horă sprințară a sufletului și frumosului din el.
Să fii iubit de Lumină, cititorule!

(31 ianuarie 2022)