Paraschiva BUCIUMANU*
Festivalul Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „Mihail Jora”, Ediția a III-a
În perioada 14.10–16.10. 2022, la Complexul „Mariko Inn” din Roman, jud. Neamț, s-a desfășurat Festivalul Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „Mihail Jora”, ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Armenilor din România, Sucursala Roman, condusă de dr. Nazaretian Emanuel, în colaborare cu Societatea Culturală „Clepsydra” din Roman, și susținut de Primăria Municipiului Roman.
Manifestările au început în prezența preşedintelui Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, care a evidențiat rădăcinile armenești ale lui Mihai Jora datorită rudeniei cu compozitorul Paul Ciuntu, care i-a insuflat dragostea pentru muzică. Înainte de festivalul propriu-zis, preotul Cornel Paiu, președintele Societății Culturale „Clepsydra”, a oficiat ceremonialul religios, pentru a cinsti memoria soldaților armeni căzuți pe câmpurile de luptă.
În cadrul secţiunii „Mihail Jora, omul viaţa, personalitatea şi operaˮ, criticul muzical Dumitru Avakian a evocat personalitatea emblematică a celui care a făcut studii de muzică la cel mai înalt nivel în ţară şi în străinătate (Leipzig şi Paris) şi a devenit profesor al mai multor generaţii de compozitori (inclusiv al lui Dinu Lipatti), dirijor, creator talentat, fondator al mai multor instituţii de cultură (Academia Regală de Muzică, devenită Conservatorul „Ciprian Porumbescuˮ, Radiodifuziunea Română, Orchestra Naţională Radio) şi membru al Academiei Române. În ceea ce priveşte multiplele daruri muzicale lăsate de Jora, profesorul de la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescuˮ din Bucureşti, a subliniat că două genuri din creaţia muzicianului rămân reprezentative pentru cultura noastră muzicală: liedul românesc, gen reprezentativ al domeniului cameral, inspirat din versurile lui Eminescu, Bacovia, Arghezi, şi baletul românesc, gen muzical coregrafic individualizat.
Introducerea în universul luminos al muzicii lui Jora au făcut-o tinerii care au participat la Concursul de Interpretare Muzicală şi de Compoziţie „Mihail Joraˮ, destinat elevilor şi studenţilor. Au participat la concurs elevi de la Școala Populară de Arte „George Enescu”, Botoșani, de la Şcoala de Artă „Sergiu Celibidacheˮ din Roman şi de la Colegiul Naţional de Artă „Gheorghe Apostuˮ din Bacău. Juriul concursului a fost compus din prof. univ. dr. Mihaela Vosganian, criticul muzical Dumitru Avakian şi Cosmin Bălean, membru al Filarmonicii din Timişoara.
Și nu doar elevii prezenţi la concurs au captivat publicul, ci şi prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, care și-a lansat cartea Povestiri despre oameni obișnuiți. Volumul apărut anul acesta la Editura Polirom, alcătuit din opt povestiri, a fost prezentat de prof. univ, dr. Vasile Spiridon de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Acesta a salutat apariția volumului de proză scurtă care aduce în prim-plan întâmplările neobișnuite ale unor oameni obișnuiți care, deși traversează experiențe tulburătoare, sunt ignorați de semenii lor.
Finalul evenimentului a fost înălţător, întrucât cei prezenţi la eveniment au avut şansa de a o asculta pe laureata de anul trecut a festivalului, eleva Daria Popescu din Bacău, și ocazia fericită de a-l reasculta live pe Cosmin Bălean, membru al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara şi profesor la Facultatea de Muzică din Timişoara, singurul român care cântă la duduk („oboiul armeanˮ), instrument care, datorită timbrului apropiat de vocea umană şi a sonorităţii calde, reflectă cel mai bine sufletul acestui popor. De asemenea, la concertul de gală al festivalului soprana Ana Maria Stanoaia și prof. Cristina Struța au promovat importante creații muzicale armenești și românești.
La finalul festivalului, președinta juriului, Mihaela Vosganian, ne-a îndemnat să-i preţuim pe tinerii care fac cultură, să cunoaştem şi să promovăm opera lui Mihail Jora, să ne îngrijim de patrimoniul material al artistului, pentru păstrarea memoriei unuia dintre cei mai influenţi compozitori şi mentori din muzica românească a secolului trecut.
Pe lângă toate acestea, Concursul Naţional de Interpretare şi Compoziţie „Mihail Joraˮ, aflat la a III-a ediţie, şi Festivalul Naţional „Garabet Ibrăileanuˮ, ajuns la a V-a ediţie, reprezintă ocazii deosebite pentru etnicii armeni din toate regiunile ţării să se reunească la Roman, să se cunoască, să-şi păstreze valorile și să le promoveze.
*Prof. drd. Paraschiva BUCIUMANU, dir. adj. al Colegiul Tehnic „Miron Costinˮ, Roman
0 comments