Un om copleșit de frumusețea poveștii la care a fost părtașă alături de încă 101 personalități ale culturii și artei românești
CARAVANA SCRIITORILOR, o manifestație de neuitat, aflată la a V-a ediție, de data aceasta la Piatra Neamț, în zilele de 23-25 iulie 2025.
O manifestație de excepție ce ne-a încălzit sufletele și ne-a călăuzit pașii spre cultură și artă,
un regal de poezie recitată de-a lungul celor trei zile.
Sub egida Societății Culturale „CLEPSIDRA” ROMAN
în colaborare cu
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – filialele BACĂU ȘI IAȘI
și
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA
filiala „FILIP BRUNEA-FOX” ROMAN
și prin grija inimoșilor organizatori
dr. Dan Gabriel Arvătescu
preot Cornel Paiu
prof. dr. Lucian Strochi
Manifestația a debutat cu „rugăciunea de binecuvântare a unei întruniri culturale” oficiată de părintele Arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, de părintele-jurnalist Gheorghe Ouată și de părintele-scriitor Cornel Paiu și urări de „Bun venit” adresate de reprezentanții autorităților locale: primar Vasile Adrian Niță și vicepreședintele CJ Neamț Ion Asaftei.
S-a lansat antologia aniversară, editată de ,„Papirus Media”, ediție coordonată și prefațată de dr. Dan Gabriel Arvătescu și pr. Cornel Paiu, „PELERIN PE EVEREST- LUCIAN STROCHI-75”.
În alocuțiunile lor, vorbitorii, au adus cuvinte de laudă la zi aniversară (23 iulie) profesorului dr. Lucian Strochi, precum și marilor personalități ale culturii române: Emilian Marcu, Cassian Maria Spiridon, Tudor Amza, Valeriu Stancu, Alexandru Dumitru, Marian Ilie.
Au fost lansări și prezentări de carte și reviste, recitaluri de poezie, donații de carte și sesiuni de autografe.
Activitatea a continuat la LUNCA RĂZEȘILOR cu Cenaclul „Clepsydra” din Roman, moderat de părintele-poet Cornel Paiu. În jurul focului de tabără s-au prezentat cărți și s-au recitat poeme. Tot aici, în acest peisaj de poveste, s-a servit cina, la malul apei.

Ziua a doua a fost rezervată pelerinajului religios și cultural incluzând mănăstirile SECU, SIHĂSTRIA și NEAMȚ.
La Mănăstirea Neamțului, am fost întâmpinați de părintele Arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul mânăstirii, care ne-a invitat la masa de prânz, au fost recitate poeme religioase iar marele om de cultură Nicolae Băciuț, sosit cu drag de peste munți, a susținut conferința – „Centenarul Patriarhiei Române: Miron Costea, primul Patriarh al României, prima lucrare de doctorat despre Mihai Eminescu”.

Totul s-a încheiat cu un TeDeum – Rugă de mulțumire.
Sub o pătură deasă de ploaie, menită parcă să spele cărările noastre spre cer, ne-am îmbarcat în mijloacele de transport și ne-am îndreptat spre Ținutul Zimbrilor, unde am fost întâmpinați cu căldură de directorul Parcului Natural Vânători Neamț, Sebastian Cătănoiu.
Nu pot părăsi această locație, fără să spun că Parcul Național Vânători sau Ținutul Zimbrilor se întinde pe o suprafață de peste 31 mii de ha din care aproximativ 26 mii ha numai pădure. Cresc aici în mediul natural specii de animale rare sau pe cale de dispariție cum ar fi:
Ursul brun
Râsul
Vidra
Cerbul Carpatin
Căpriorul
Și bineînțeles Zimbrul, iar de la anul sperăm să întâlnim
Elanul.
Parcul are arii protejate precum:
– Codrii de aramă și – Pădurea de argint
Rezervația de stejari Dumbrava
Rezervația Zimbrilor și fauna Carpatină Dragoș Vodă.
Sper că v-am trezit curiozitatea pentru o minivacanță în acest ținut minunat.
Felicitări binemeritate organizatorilor și tuturor participanților la eveniment, ocazie cu care ne-am apropiat sufletește și cultural.
Vom reveni de fiecare dată cu aceași bucurie și emoții profunde.
Vă mulțumim!
Păstrăveni, 27 iulie 2025
0 comments