Epoca Hurmuzaki – Dovezi ale pregătirii Unirii Principatelor la palatul din Dulceşti
În perioada când proprietari ai moşiei Dulceşti au fost logofătul Gheorghe Sturdza şi cumnatul său, Constantin Hurmuzaki, la palatul moşiei au avut loc evenimente cu rezonanţă istorică, din care, în acest articol vor fi menţionate cele privind Unirea principatelor.
Constantin Hurmuzaki a primit de la Gheorghe Sturdza, ca donaţie, o treime din moşia Dulceşti pentru a i se asigura condiţii de a putea participa, din partea micilor proprietari la alegerile pentru Divannul ad-hoc, iar ulterior pentru Adunarea Electivă din Moldova, din anii 1857-1858.
Întălnirile reprezentanţiolor unionişti pentru pregătirea Unirea Principatelor au avut un caracter secret datorită măsurilor luate împotriva unionoştilor de către caimacamii Teodor Balş, Nicolae Vogoride sprijiniţi, în principal de către consulul austriac Godel Lannoy.
La aceste întâlniri au luat parte Alexandru Ioan Cuza, fraţii Constantin şi Alexandru Hurmuzaki, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, George Sion, logofătul Gheorghe Sturza etc. Trebuia luat în considerare faptul că, la numai doi km de palatul din Dulceşti, se afla conacul boierilor Balş, proprietari ai moşiei Bozieni-Ruginoasa, cunoscuţi antiunionişti.
Cuza venea noaptea, pe drumuri ferite, de obicei călare, trecea râul Moldova prin vadul de la Corhana, iar apoi, pe drumul, împădurit atunci, de la Corhana la Dulceşti, intra incognito în palat. Intrarea în curtea palatului se făcea pe o poartă ai cărei stâlpi se mai văd şi astăzi, iar pe o vale se ajungea la palat. Eliza Sturdza şi fraţii Hurmuzachi au denumit această vale, „Valea lui Cuza” şi aşa era cunoscută şi de către membrii familiei C. N. Vasiliu-Bolnavu.
Alexandru Ioan Cuza avea camera sa la palat. Era camera principală, care a devenit ulterior camera soţilor Vasiliu, după cumpărarea moşiei din Dulceşti de către Constantin Vasiliu-Bolnavu, cameră cu un balcon, din care se putea sări în parcul palatului în caz de primejdie. Tot din camera lui Cuza exista o ieşire secretă, prin care se putea ajunge, în caz de pericol, în şoseaua Roman-Piatra Neamţ: se ridica un chepeng, iar printr-o scară cu 7-8 trepte se intra într-un tunel pietruit, cu lăţimea şi înălţimea de circa doi metri, care ducea spre şoseaua Roman – Piatra Neamţ. Poate mai există şi acum. Se spune că Alexandru Ioan Cuza ar fi folosit de mai multe ori acel tunel. Pregătirea Unirii Principatelor la palatul din Dulceşti este menţionată şi într-un document din anul 1919: „Moşia Dulceşti a fost şi este una dintre cele mai frumoase moşii a judeţului, fiind în acelaşi timp şi istorică, căci în saloanele palatului ei s-a pus la cale unirea principatelor Muntenia cu Moldova şi-n curtea bisericii din parcul acestei moşii, sunt îngropate rămăşiţele pământeşti ale prinţesei Elena Sturza şi a marilor vornici şi logofeţi, fraţii Hurmuzachi”.
La palatul moşiei Dulceşti, într-o ladă, existau mai multe documente istorice privind pregătirea Unirii Principatelor, istoria palatului şi a moşiei Dulceşti, vizitele pe care prinţul şi apoi Regele Carol I le-a făcut la Dulceşti etc.
Palatul a fost distrus în deceniul al VII-lea al secolului al XX-lea de către autorităţile locale ale comunei Dulceşti.
Alexandru Ioan Cuza a fost atât de legat de palatul moşiei din Dulceşti, încât, după ce a ajuns Domn, a construit în curtea palatului o fântână din marmură, cu stema Principatelor Unite, în amintirea activităţilor desfăşurate la palatul din Dulceşti pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească.
D-na Maria Jeana Vasiliu, nora Marelui Fifantrop al României – C. N. Vasiliu Bolnavu, ne-a oferit mai multe fotografii ale acestui monument istoric, înstrăinat după anul 1990, fără nici o remuşcare, de către fostul şef al IAS Dulceşti, faptă tratată cu indiferenţă de către autorităţile locale, cuvântul indiferenţă fiind doar un eufemism, fapta în sine fiind mult mai gravă, probabil cu implicaţii şi «acoperiri». Este puţin probabil ca un locuitor al satului să fi săvârşit o astfel de faptă, anticulturală şi antinaţională. Au fost informate organele în drept, dar s-a pus batista pe ţambal, comunicându-se că fapta rămâne în atenţie.
Persoanele care veneau în vizită la Dulceşti, cetăţeni români sau străini, îşi luau cu ei cea mai frumoasă amintire: o fotografie lângă fântâna lui Cuza.
O altă dovadă că la palatul din Dulceşti a fost pregătită Unirea Principatelor constă în faptul că la Dulceşti a existat un dosar cu documente întocmite de către Comitetul Unirii din Moldova, din lunile iunie – august 1857. Este perioada când caimacamul Vogoride luase măsuri pentru falsificarea alegerilor pentru Divanul ad-hoc, printre care hotărâse şi distrugerea documentelor întocmite de către unionişti. După circa 30 de ani aceste documente, care conţin peste 500 de file, au fost predate Academiei Române de către Eliza Sturdza. Documentele conţin semnături ale lui Gheorghe Sturdza, Constantin Hurmuzaki şi a altor unionişti din ţinuturile Moldovei. Aceste documente se află în prezent la Biblioteca Academiei Române, înregistrate cu nr. ms 335/1857, iar actele privind unioniştii din ţinutul Roman conţin circa 150 de pagini.
O altă dovadă privind pregătirea Unirii Principatelor la palatal din Dulceşti este poezia dedicată Elizei Sturdza născută Hurmuzaki de către poetul Dimitrie Petrino:
ODĂ
la mormântul fraţilor Constantin şi Alexandru Hurmuzachi
dedicată Mătuşii mele Elisa Sturdza născută Hurmuzachi
Dulceşti! o, nume dulce! de ce l’a ta rostire
Tresare a mea liră cu-avânt de nemurire?
De ce se bate pieptu-mi şi lasă să sâmţesc
Că orice faptă bună eu ţie-ţi datoresc?
De ce-mi îmbărbătează sâmţire şi putere
Un suvenir ce-mi vine la dulcea ta vedere?
De ce din munţi, din codri, din inimi
româneşti,
Răspunde un echo vecinic la numele
Dulceşti?
De ce în nopţi de vară, când cerul e senin,
Când florile sub rouă de dragoste suspin,
O rugăciune sfântă izvorul când şopteşte,
Şi peste-o cruce albă când luna se opreşte,
De ce, de ce atunce pe sacrele-ţi morminte
Văd umbrele măreţe lui Ştefan, lui Mihaiu,
Cum vin să-şi dee mâna, ş’unite mai fierbinte,
Cu-o bine-cuvântare se’ntorc la sfântul plaiu?
O falnică lumină pe urma lor zăreşti,
Ce, când de cer s’atinge, pe cer scrie: Dulceşti,
Şi jos o ţară-ntreagă cu glas de nemurire,
Răspunde-atunci: Unire!
Unire, dar Unire! Căci acest mândru loc
Văzu întâia luptă a lui Ştefan cel Mare,
Când bravii Munteniei, Moldovei dând noroc,
Puneau întâia piatră la’ntâia temelie
Spre a face-o Românie
Unită prin simţire şi prin unire tare.
Şi după patru veacuri, Dulceşti din sânul tău
Un glas, un glas puternic a zis: «Unire fie».
Şi, răspunzând din ceruri, un mare Dumnezeu
Făcu o Românie.
Trecut’au ani de-atunce; din cer căzut’au stele;
Şi zilele se schimbă, când bune şi când rele;
Dar ziua de unire, tot anul a’ntărit,
Cu dânsa suvenirul celor ce au grăbit.
Şi Milcovu-mi dezleagă acest mister frumos,
Cu albele lui spume,
Ce’n cartea veciniciei cu murmur armonios
Înscriu un mare nume.
Îl ştiu, îl ştiu pre bine, şi ţara’ntragă’l ştie;
Căci epitafu-i este: Unita Românie.
Iar vântul care tainic de peste Molna vine
Ş’aduce pentru mine
O lacrimă-omenească într’un ceresc surâs
Din cuibul meu din care durerea m’a proscris,
El care-atinge’n treacăt cu aripile-i nebune
Copilul ce se naşte şi moaştele străbune,
El, care-adună’n cale suspinuri seculare,
Povestea bătrânească,
Şi doina ciobănească,
Şi fapte mari ce vremea le face legendare,
El, care mii de glasuri în unul le topeşte,
Acelaş nume astăzi şi el mie-mi şopteşte,
Şi Putna îl repetă şi Ţeţina’n jălire,
Şi falnica Suceavă vădană de-al său mire..
……………………………………………………..
Dulceşti! acum în tine ei dorma în înfrăţire,
Şi peste ei veghiază a patriei mărire,
Şi mormântul falnic, spre nemurirea lor,
Este-un întreg popor!
Ei dorm de’acum năinte sub recele-ţi pământ,
Mormânt lîngă mormânt,
Un frate lângă altul, aşa cum au trăit;
Dar’ n’au putut să moară; căci moartea
este mică
Pe lâng’o faptă mare ce suflete ridică,
Schimbâdu-le’n luceferi pe cerul nesfârşit.
Şi nu-i, ah, nu-i colibă în ţara românească,
Privirea românească
Din ea să nu se’nalţe, cu al credinţei zbor,
La bolta de-unde vine speranţa’n viitor,
Acolo se văd falnici, luceferi între stele,
Ce ne feresc de rele
Trecuţi la nemurirea din sînul României,
Doi fraţi ce port pe frunte coroana veciniciei.
Şi eu de pe-astă piatră ce-o mână iubitoare
Cu flori a’ncunjurat,
Eu voiu să’nalţ gândirea’mi la bolta lucitoare,
Cu-o lacrimă pe lira şi cu genunchiu plecat.
Iaşi, în Decemvrie 1875.
Aceste date constituie punctul de plecare pentru o carte care urmează a fi editată în cinstea centenerului Unirii.
0 comments