George Motroc, DILEME DESPRE „MITREA COCOR” ŞI O ALTFEL DE RELECTURĂ A UNOR OPERE SADOVENIENE – dialog cu Tudora Patrichi, autoarea unei cărţi inedite despre Mihail Sadoveanu –

DILEME DESPRE „MITREA COCOR” ŞI O ALTFEL DE RELECTURĂ A UNOR OPERE SADOVENIENE

– dialog cu Tudora Patrichi, autoarea unei cărţi* inedite despre Mihail Sadoveanu –

 

Creaţia lui Mihail Sadoveanu nu a mai reprezentat după 1989 un centru de interes major pentru istoria şi critica literară românească… Principala cauză pentru ceea ce un senior al criticii literare româneşti precum A. D. Rachieru numea chiar ,,amurgul…” rămâne romanul Mitrea Cocor… Chiar dacă s-au găsit destui ,,procurori” literari care să-l acuze mai mult sau mai puţin deschis de-a lungul timpului, totuşi, întrebările şi dilemele au rămas… Pe de altă parte, alţii au considerat că nu Sadoveanu ar fi autorul textului… După 1989, problema paternităţii a fost adusă marginal în discuţie, la fel ca şi repunerea în discuţie a textului… Una dintre puţinele relecturi (dacă nu cumva singura notabilă!) a romanului Mitrea Cocor îi aparţine unei fiice a plaiurilor moldave, ajunsă între timp o doamnă profesoară care şi-a transformat lucrarea de grad într-un studiu tot mai dens şi mai interesant, cu fiecare ediţie apărută.

 

1. George Motroc: În primul rând, felicitări pentru această nouă ediţie din cartea dvs. dedicată unei opere sadoveniene atât de contestate! Mă întreb şi vă întreb: Ce motive ar fi avut un mare scriitor precum Mihail Sadoveanu să scrie Mitrea Cocor?! Din punctul dvs. de vedere, analizând retrospectiv, se poate spune că a primat frica de noul regim sau/ şi oportunismul ori altele au fost adevăratele motive?

 

Tudora Patrichi: Cred că trebuia să spuneţi „unui autor atât de contestat”. Cartea nu e doar despre Mitrea Cocor. Nu cumva atunci când mă întrebaţi „ce motive ar fi avut un mare scriitor precum Mihail Sadoveanu să scrie Mitrea Cocor…, vă poziţionaţi de partea denigratorilor? Dacă da, încercarea mea de a vă răspunde va rămâne fără ecou. Ne vom păstra fiecare părerea şi lumea va rămâne aşa cum e, fără perspectiva de a se apropia de „cele etern frumoase”.

Tocmai un mare scriitor ca Mihail Sadoveanu a reuşit să scrie un roman care, aparent, să le dea satisfacţie comisarilor sovietici prezenţi în structurile de conducere. Cu toată vigilenţa de care se spune că dădeau dovadă aceia, Sadoveanu, asemeni unui mare jucător de şah, le-a dat Mat din trei „mutări”: Lumina vine de la Răsărit, Păuna-Mică şi Mitrea Cocor. Am inclus în cartea mea acele pasaje despre care spuneam că nu aveau ce căuta în scrieri cu tentă propagandistică. În cele din urmă, totul e la vedere.

Se cunoaşte că Sadoveanu a făcut parte dintre oamenii noului regim, fiind un apropiat al lui Ghiţă Dej, alt moldovean, care în multe rânduri i-a ascultat sfaturile Maestrului. Pe acolo se mai afla şi Parhon de care astăzi nu se atinge nimeni…

 

2. G. M.: Care este opinia dvs. despre argumentele lui Paul Georgescu, din cartea de convorbiri cu Florin Mugur, din 1982? Mă refer mai ales la explicaţia privind lexicul folosit, citez din Paul Georgescu: ,,Voi da vina pe Zaharia Stancu. Acesta susţinea – nu în public, desigur – că Mitrea Cocor n-ar fi scrisă de Mihail Sadoveanu; argumentul principal era că în nuvelă se foloseşte mereu perfectul simplu. Sadoveanu a scris cărţi despre Dobrogea, despre Transilvania, iar oamenii de acolo, chiar şi turcii, vorbesc moldoveneşte. Prin moldoveneşte nu înţeleg o altă limbă, păcatele mele, ci un dialect foarte apropiat de al nostru. Perfectul simplu, în opera lui Sadoveanu, însă, nu există. Or, aici, în Mitrea Cocor, toţi folosesc în vorbire perfectul simplu. Fui, mă dusei, zisei… Stancu avea şi-o ipoteză în legătură cu numele autorului, ar fi fost poetul D. Ciurezu” Vi se par total sau măcar parţial credibile?

 

Tudora Patrichi: „Prozatorul”, cum îl numea într-o operă Marin Preda pe Zaharia Stancu, nu cunoştea, probabil, părerea lui Sadoveanu, ca de altfel, o regulă elementară în literatură, şi anume că scriitorul trebuie să respecte „culoarea locală”. Dacă personajul era un ţăran de la Dunăre, trebuia să vorbească în graiul său, folosind perfectul simplu. Părerile despre moldoveni şi despre dunăreni, dintr-un articol al scriitorului, le-aţi regăsit, sper, în carte. Dacă în povestiri cu întâmplări din Ardeal sau din Dobrogea personajele sadoveniene vorbeau în „dialect moldovenesc”, („chiar şi turcii”), cum spunea Zaharia Stancu, explicaţia este simplă, ne-o oferă istoria veche: din Maramureş a descălecat Dragoş şi a întemeiat Ţara Moldovei care nu se oprea ca astăzi la Prut. (Ca o paranteză: Stancu făcea confuzie între dialect şi grai.)

Că autorul lui Mitrea Cocor ar fi fost poetul Dumitru Ciurezu e o altă diversiune: Sadoveanu, se ştie, a fost generos cu unii scriitori: cu Ionel şi Păstorel Teodoreanu, cu George Topârceanu ori cu poetul în devenire Nicolae Labiş. În ce-l priveşte pe Ciurezu, a fost şi el susţinut de Sadoveanu, dar motivul adevărat s-ar putea să nu convină detractorilor. Ciurezu avea oarece talent, dar, se pare, şi simpatii legionare. Maestrul căruia i se arseseră cărţi în pieţe publice de către cei care nu-i înţeleseseră atitudinea şi opera, care nu pricepuseră resortul aderării la Masonerie, (depozitara cunoştinţelor Tradiţiei Primordiale), a ales această cale de a le arăta, „cu dibăcie”, că nu trebuie să amestecăm lucrurile. Astfel că, sumele din drepturi de autor ce-i reveneau pentru Mitrea Cocor, o carte în care se condamnă bolşevismul şi orice formă de agresivitate dintre indivizi sau între state, a hotărât să le doneze lui Ciurezu. Şi-atât. Nu paternitatea operei i-a cedat-o, ci banii pentru întrajutorarea unui confrate aflat în dificultate, chiar dacă fusese simpatizant al legionarilor. Gestul scriitorului a fost, indirect, un răspuns dat celor care l-au considerat „antinaţional”, „trădător”. Apoi, Sadoveanu nu şi-a pus semnătura pe o carte scrisă de altcineva. Însemnări despre alegerea subiectului şi a personajului, despre prima formă, o nuvelă, avându-l ca protagonist pe Mitrea Cocor, se găsesc în cartea mea. „Eu nu ştiu ce se va întâmpla până la urmă cu Mitrea al meu.”, le spunea Maestrul celor din familie. Se referea la destinul ţărănimii, la viitorul acestei clase sociale.There’s a chance that this service will help you sell your house faster and easier. People who buy the house won’t have to think about anything because they will take care of everything that needs to be done to sell it. Visit https://www.ibuyers.app/rhode-island/.

 

3. G. M.: Cum vă explicaţi faptul că nici măcar după 1989 problema paternităţii romanului Mitrea Cocor nu a interesat în mod special lumea literară?

 

Tudora Patrichi: Cei din lumea literară de la noi, în general, sunt interesaţi de felul cum să demoleze cât mai rapid ce-a fost valabil în literatura noastră şi să se instaleze ei în loc, venind cu poveşti inventate şi cu tot felul de cancanuri puse pe seama celor care alcătuiesc osatura culturii noastre. „Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire...?”, spunea cu amărăciune Eminescu. Acrobaţii de saltimbanci şi literatură de doi bani nu vor putea înlocui valoarea.

„Problema paternităţii” romanului blamat nu că nu i-ar interesa, ci aş crede mai degrabă că le convine să-l atribuie lui Sadoveanu, operă considerată „piatra de moară”, (cred ei), care să-l şteargă pe scriitor din memoria colectivă. Îmi vine iarăşi în minte indignarea unei persoane publice care se dădea cunoscătoare în ale literaturii şi înfiera „cu mânie proletară”: „Sigur, Baltagul! Dar Mitrea Cocor?!…” Motivaţiile politice privind obedienţa lui Sadoveanu faţă de noul regim nu li s-au părut îndestulătoare. Dacă vom căuta, însă, cu atenţie, „alunecările” contestatarilor, de o parte sau de alta, vom avea destule surprize. De aceea, s-au aruncat asupra operei Maestrului. Şi în frenezia de a se autopromova, şi-au pierdut şi simţul ridicolului. Mai penibil e atunci când unii dintre uzurpatori se exprimă în spaţiul public, ca în exemplul de mai-nainte. Tot Eminescu avea dreptate: „…Măgulit e fiecare/ Că n-ai fost mai mult ca dânsul./ Şi prostatecele nări/ Şi le umflă orişicine în savante adunări/ Când de tine se vorbeşte.”

 

4. G. M.: Un lucru foarte interesant din cartea dvs. are în vedere explicaţia dată numelui personajului… Citez din cartea dvs.: ,,Cocorul, în articolele de dicţionar e văzut, printre altele, ca reprezentând perfidia, tendinţele distructive.” Totuşi, ce interes ar fi avut Sadoveanu să propună, pentru ceea ce se dorea un exemplu pozitiv, un astfel de nume care acceptă şi o asemenea posibilă interpretare simbolică negativă?!

 

Tudora Patrichi: Eu nu am afirmat că Sadoveanu şi-a propus să facă din Mitrea Cocor un personaj pozitiv. Dovezi găsiţi în multe locuri din operă că nu asta a intenţionat scriitorul. Ingeniozitatea scrierii constă tocmai în aceea că pe Mitrea nu-l putem cataloga nici ca personaj negativ pentru simplul motiv că despre mit nu se poate spune că e pozitiv sau negativ. În asta rezidă superioritatea şi profunzimea operei. Inevitabil, trăim în <<Vârsta de fier>>, şi Sadoveanu a creat personajul şi situaţiile din carte în spiritul ciclului descendent în care ne aflăm. Nu mitul, nu elementele Tradiţiei Primordiale au suferit modificări dramatice. Acestea rămân intangibile undeva într-o <<Nedeie Cetate>>. Noi oamenii am ajuns la „fundul fundului haznalei noastre”, cum se exprimă Mircea Cărtărescu, „noi eram iadul acelei lumi…”. Precum cronicarul de odinioară, şi Sadoveanu l-a văzut pe „bietul om sub vremi”. S-au grăbit toţi să spună că Mitrea Cocor e roman politic, că scriitorul a făcut concesii noului regim. În realitate, Sadoveanu a riscat să fie trimis la Canal scriind această carte, dar a făcut-o având conştiinţa unui creator veritabil, care se respectă, căruia i-a păsat de acest popor. Îi îndemn pe cei care nu au prejudecăţi să citească romanul în cheia sugerată de Sadoveanu care a valorificat cunoştinţele din domeniul mitologiei, al esoterismului, pentru a da substanţă operei sale.

 

5. G. M.: Se pot găsi elemente comune între Mitrea Cocor şi argatul Mitrea din Baltagul?

 

Tudora Patrichi: Tocmai ce spuneam anterior: faptul că Sadoveanu îşi pliază subiectele operelor pe tiparul mitologic, cu inserţii din esoterism, le conferă „încercărilor” sale valabilitate, dăinuire. Apelul la Arhetipuri, la Prototipuri, îi plasează Opera în preajma Eternului. Mitrea din Baltagul este simbolul Soarelui trecut pe Celălalt Tărâm în vremea iernii, iar Nechifor este o altă ipostază a acestui Prototip. Şi pentru Mitrea Cocor, din aşa-zisul roman comunist, Soarele de „octomvrie” îşi va închide <<porţile>>. Este inserat în opera sadoveniană mitul <<Soarelui Neînvins>> Mithra, Zeul care se întoarce primăvara: „Cum vine primăvara, iar s-arată”, spune un hangiu, în Baltagul, despre Nechifor(?)…

A fost pentru mine o imensă bucurie să descopăr adevăratele resorturi care susţin şi cele două opere sadoveniene, Păuna-Mică şi Mitrea Cocor, blamate de către unii de care n-am auzit să se fi făcut remarcaţi prin ceva deosebit. Sunt mulţi robotitori astăzi pe „ogorul” literaturii, ale căror cărţi trebuie să le citeşti strângând din dinţi… Într-o societate, în plin proces de degenerare, mai poate avea relevanţă mesajul bătrânului din muntele ascuns? „Nouă nu ne e îngăduit să trăim decât prin spirit, cu dragoste şi dreptate…”. În lumea noastră secularizată şi axată aproape exclusiv pe materie, este practic imposibil să schimbi „macazul”. Întoarcerea la Tradiţie, la strămoşi, pentru contemporanii noştri, sunt poveşti de adormit pruncii. Modern (sau postmodern) e să faci concesii abjecţiei, trivialului, să te cufunzi în „mocirlă”.

 

6. G. M.: Analizaţi şi oferiţi o interpretare originală şi pentru ultima sintagmă a romanului, despre ,,drumul spinos al înţelegerii”… Devine aceasta o intuiţie sadoveniană a eşecului peste timp al cărţii sale? S-a gândit că posteritatea nu-l va ierta pentru o astfel de scriere?

 

Tudora Patrichi: Ca să vorbeşti despre eşec, trebuie să ai tu certitudinea că ai scris prost. Nu e cazul la Sadoveanu care n-ar fi dat drumul în lume unei cărţi mediocre. Încă din anii `30, scriitorul şi-a dat seama că posteritatea va fi şi mai departe de capacitatea de a-i pricepe opera. Cele două secvenţe din Mitrea Cocor, „ieşirea într-un veac nou al lumii” şi „drumul spinos al înţelegerii”, conţin totuşi, în subtext, şi speranţa că, într-un viitor, poate mult prea îndepărtat, înţelegerea se va produce. În ce mă priveşte, s-a produs.

 

7. G. M.: Raportat strict la exemplul personajului nu cumva ,,ieşirea” despre care se vorbeşte în ultima parte din romanul Mitrea Cocor nu reprezintă mai degrabă un îndemn la prudenţă, iar lipsa oricărei atitudini şi acţiuni nu devine un act de frică?!

 

Tudora Patrichi: Mitrea este, de fapt, un înfrânt, în plan social, pentru că aşa a vrut Sadoveanu să apară un aşa-zis prototip al comunistului-model, cum l-ar fi dorit autorităţile vremii. Aici e cheia: un personaj cu asemenea ascendenţă, cu un inventar de caracteristici prea puţin măgulitoare, putea fi ademenit uşor de propaganda vehiculată de un Florea Costea sau de un „sibiriac bărbos” din lagărul sovietic. Să-l numeşti pe Sadoveanu „autor depăşit”, „expirat” şi, mai rău, „comunist” e ca o condamnare pentru cei care, din nesăbuinţă, îi aplică asemenea etichete; ei se compromit iremediabil. Finalul romanului ne dezvăluie ceea ce este cu adevărat Mitrea: un ins care nu crede în ideologia regimului comunisto-bolşevic, (aşa cum n-a crezut nici Sadoveanu). De ce i-ar spune, suspinând, fiului: „Viitorul e al tău…”. El numeşte şi capitalismul „sistemul lupilor cu oile”. Şi-l experimentăm noi astăzi pe propria piele… Ambele sisteme, cel comunist şi cel capitalist, s-au dovedit a fi nişte eşecuri, ceea ce o spunea aproape deschis Sadoveanu. Nu ne rămâne decât să aşteptăm, ca pe-un miracol, să se inventeze o cu totul altă formă de guvernământ, de orânduire, pentru că abia acum putem vorbi de „nivelare”, de „mediocrizare”, la cei mai mulţi dintre noi. Astfel de îngrijorări şi le exprima scriitorul în conferinţa Lumina vine de la Răsărit, referindu-se la tipul de societate socialist-comunistă din Uniunea Sovietică, tiparul căreia a fost impus în ţările ocupate.

„Aşteptarea”, de care pomenea o legendă basarabeană despre voievodul Ştefan, nu implică sentimentul de frică, ci e dovada unei adânci înţelepciuni: aşteptarea înseamnă răbdare, perseverenţă, dar şi credinţa că timpul, „un veac nou al lumii”, aduce, inevitabil, schimbarea: „Ştiam din istorie că orânduirile sociale nu sunt eterne.” Şi că „Instituţiile trec ca anotimpurile.”, iar „Rusia va intra iar în revoluţie, ca să se scuture de <<jugul bolşevismului>>.”, cum spunea scriitorul în conferinţa Lumina vine de la Răsărit.

Dacă am presupune că Maestrul ar fi fost dominat de frică, de laşitate, că ar fi fost obedient faţă de noile structuri, n-ar fi scris niciodată, aşa cum le-a scris, Lumina vine de la Răsărit, Păuna-Mică şi Mitrea Cocor. În fragmentul din Mitrea Cocor, reprodus în al doilea eseu, DOR DE ARHETIPURI, Sadoveanu pune pe seama boierului Cristea părerile despre ruşi şi despre bolşevism: „Dacă nu se îndârjeşte neamţul şi nu născoceşte cevaşilea să rupă, să dărâme, să-i arunce pe ruşi până la stele, apoi să ştii că e grav.”/ „Păi nu-nţeleseşi tu, Ghiţă, până astăzi, că primejdia a mai mare a noastră sunt bolşevicii?”/ „Vai de tine dacă înţeleseşi numai atât, Ghiţă! Păi dacă trec peste munţi, mâine îi vedem acilea. Se ridică şi în ţară la noi golanii şi săracii cum s-a întâmplat la ei. Eu de revoluţie mă tem, Ghiţă.” (Nu sunt vehiculate astăzi cam aceleaşi temeri?) Cenzura vremii a înghiţit momeala. Se ştie că un creator adevărat „joacă”, pe rând, rolul fiecărui personaj. Dialogul dintre Ghiţă Lungu şi Cristea Trei-Nasuri, într-o anumită măsură, poate fi considerat o aluzie la persoane reale: „Ghiţă” Dej („morarul”) şi „conu Mihai” („boierul”) care a fost sfătuitorul primului.

Nu e de neglijat fragmentul din roman despre nenorocirile din Uniunea Sovietică, de după Revoluţia bolşevică. Prin afirmaţiile din Mitrea Cocor, dar şi prin unele păreri tranşante din conferinţa Lumina vine de la Răsărit, Sadoveanu a riscat să fie trimis la Canal, aşa cum am mai afirmat. Iată câteva fraze interogative din vestita conferinţă din 1945, trecută la Index, în care scriitorul pune la îndoială „binefacerile” societăţii de tip socialist din Uniune, aplicate şi la noi: „Ce însamnă acolo libertatea, când individul este robit intereselor colectivităţii? Ce devine căminul meu, familia mea? Care e situaţia intelectualilor într-o societate în care s-a realizat nivelarea, deci mediocrizarea?” Prin ingeniozitate, poate şi datorită protecţiei de care a beneficiat, până la un moment-dat, Sadoveanu a învins vigilenţa unor „cerberi” analfabeţi. În 1961 s-a ivit, probabil, unul care a ghicit în sfârşit, ca într-un joc de cărţi, ce se ascunde, în realitate, în romanul comunistului-model… Astfel, spuneam eu, Cântecul Mioarei a rămas neterminat…

 

8. G. M.: Raportat nu numai la personaj, dacă, aşa cum afirmaţi, ,,Mitrea este un înfrânt”, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre autorul personajului şi al acestei cărţi în raport cu puterea politică a anilor `50?

 

Tudora Patrichi: Am anticipat o parte din întrebare în răspunsul anterior. Sadoveanu i-a învins atunci pe cei care-l voiau devotat, şi-i va învinge acum pe cei care, asemenea altor generaţii de critici, se află în eroare. „Drumul spinos al înţelegerii” îl parcurg, din nefericire, destui din vremea noastră. Decât să se recunoască valorile, să se afirme Adevărul, se preferă stagnarea în anchiloză şi denigrarea a tot ce ţine de trecut. Parafrazându-l pe Al. Paleologu, scrierile lui Sadoveanu vor apărea „cu mult mai actuale” decât atâtea producţii „moderne”. Trebuie să ne plecăm în faţa evidenţei. Spunea un autor „postmodernist”, la o lansare de carte, că „literatura nu trebuie să facă educaţie”. Într-adevăr, în epoca goanei după înavuţire, în Era pornografiei, a lipsei de cultură, cine-şi mai bate capul cu mituri sau basme (esoterice) şi colinde vechi, cu tradiţia hermetico-alchimică şi cu alte „misticisme” care nu ţin de foame şi de alte nevoi?…

 

9. G. M.: Cel puţin din punctul meu de vedere, cea mai şocantă afirmaţie din cartea dvs..: ,,Pentru cei care au urechi de auzit, Mitrea Cocor, în esenţa ei, este o carte care condamnă bolşevismul.” (p. 184, din ediţia citită de mine) Nu este, totuşi, o exagerare?

 

Tudora Patrichi: Deloc. Mare parte din răspuns l-am dat după întrebarea de la punctul 7. Citatele selectate şi incluse în carte, din cele trei texte incriminate, Lumina vine de la Răsărit, Păuna-Mică şi Mitrea Cocor, precum şi comentariul meu, explică aproape totul. Imperativ este faptul că trebuie să avem în vedere, în scrierile Maestrului, amprenta mitică, aceea care le conferă profunzimea de care mulţi aşa-zişi scriitori actuali duc lipsă. Ar fi limitativ să spunem despre Mitrea Cocor că e doar un roman politic. Chiar dacă am fi tentaţi să afirmăm asta, am realiza, într-un final, că ne-am rătăcit în labirintul meşteşugit pe care l-a creat scriitorul în această „istorie hieroglifică”. De aceea, nu trebuie să facem abstracţie de ceea ce Sadoveanu considera de primă importanţă: „mitul şi datina”. Operele avute în vedere în cartea mea, ale lui Sadoveanu şi nu numai, au ca numitor comun mituri, credinţe vechi, trimiteri la Tradiţia Primordială şi la cea hermetico-alchimică. Acesta e liantul care le uneşte. Respingerea de către cei de azi a producţiilor de acest tip se explică prin imposibilitatea de a se ridica la asemenea nivel de cuprindere şi înţelegere pe care l-au avut personalităţile din cultura română reunite în cartea mea: Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stănescu, dar şi sculptorul genial Constantin Brâncuşi.

 

10. G. M.: Poate fi reconsiderat Mitrea Cocor şi privit drept primul roman cu (supra/sub)tematica politică din istoria literară românească postbelică şi nu doar un text de propagandă comunistă şi pro-sovietică?

 

Tudora Patrichi: Nu este primul roman al lui Sadoveanu; ar trebui să luăm în considerare întâi romanul Păuna-Mică, apărut în 1948, despre care scriitorul îi anunţa pe confraţi în 25 decembrie 1947: „M-am gândit să propun tovarăşilor mei mai tineri în arta scrisului un subiect legat nu numai de interesele imediate ale timpului, ci şi de permanenţa poporului.” Eu, însă, nu pot să le numesc romane politice, deoarece „interesele imediate ale timpului” sunt doar pretextul de la care a pornit. Cel mult, afirm că scriitorul a făcut politică în slujba propriului popor. În textul Am cunoscut oameni noi şi păstori vechi, Sadoveanu se destăinuie: „O, pământean al Daciei fericite, coborâtor al oamenilor paşnici care n-au practicat meşteşug sângeros şi s-au plecat furtunilor, în datina ta de blândeţă şi milă e mai multă nobleţă decât în civilizaţiile distrugătoare din zilele noastre. Nu te mai doresc evoluat, şi visez să trăiesc lângă tine, sub semnul păstorilor de odinioară.”

Chiar dacă unii vor strâmba din nas, voi spune că Sadoveanu a fost un naţionalist în adevăratul sens al acestui cuvânt, aşa cum bine explica termenul domnul academician Răzvan Theodorescu. Scriitorul a luat atitudine, pe diverse teme, în multe conferinţe ţinute la Academie, iar cele trei scrieri citate anterior, conţin pasaje din care nu deducem nici obedienţa, nici laşitatea, ci dragostea pentru neam şi pentru ţară şi preocuparea pentru viitorul acestora.

 

11. G. M.: În ceea ce vă priveşte, lansarea unor asemenea afirmaţii care contrazic o opinie generală, unanim acceptată de câteva decenii şi generaţii literare, înseamnă un act de curaj asumat, dar poate fi şi o explicaţie privind ,,tăcerea” criticii în ceea ce priveşte cartea dvs.?

 

Tudora Patrichi:  Nu mă deranjează atât de mult lipsa de recunoaştere publică din partea contemporanilor. Nu e un motiv să mă opresc din a-mi afirma credinţa că Sadoveanu este un mare creator. Penultima variantă a cărţii a apărut în martie, iar forma – să spunem definitivă -, în luna mai. Deci nu m-am oprit… Chiar dacă ar părea paradoxal, aş îndrăzni, totuşi, să spun că tocmai „tăcerea criticii” e semnul recunoaşterii valabilităţii celor scrise de mine: cine a avut urechi de auzit a receptat mesajul meu. De curajul exprimării opiniei, în mod deschis, nu mai putem vorbi în lumea noastră alcătuită strâmb, în care cei mai mulţi „se îndreaptă spre nimic…”, aşa cum, cu mâhnire, o spunea un invitat la o emisiune despre spiritualitate.

Încă ceva: eu n-am scris cartea ca să-i luminez pe cei fără glagore. Aceştia vor persista în atitudinea denigratoare pentru că… aşa au apucat…

 

12. G. M.: Ce-mi puteţi spune despre titlul ales pentru primele unsprezece variante, DE LA MIORIŢA, LA MITREA COCOR, şi despre subtitlul acestora, DE LA <<IANUA CAELI>> LA <<IANUA INFERNI>>? De ce aţi optat apoi pentru titlul G sau G…, în alte cinci ediţii, ca în final, la a XVII-a apariţie, să intitulaţi volumul ÎNTRE DOUĂ PORŢI?

 

Tudora Patrichi: Recitind câteva rânduri din articolul Ochiul care râde, e de-ajuns să înţelegem ce l-a ghidat pe Sadoveanu în cariera de scriitor şi în viaţă, în general. Vorbind despre Mioriţa, scriitorul îşi dezvăluia aplecarea către mit şi către strămoşi: „Balada aceasta străveche trebuia să aibă o înrâurire covârşitoare asupra dezvoltării mele artistice şi asupra necesităţii pe care am simţit-o necontenit de a mă cufunda în mitul şi sufletul autohton.”

Mă întreba cineva dacă nu era mai bine ca în loc de MIORIŢA, în titlu să scriu BALTAGUL. Dacă am optat pentru numele personajului mitic, Mioriţa, a fost deoarece am înţeles că însuşi Sadoveanu, structural vorbind, a beneficiat de „complicata chimie a străvechiului suflet”, şi-atunci mi s-a părut că ar fi fost restrictiv să stabilesc drept <<limite>> cele două opere sadoveniene. Am lăsat, aşadar, deschis orizontul către mit. Subtitlul conţine două denumiri în limba latină, aşa cum apar în studii, care se traduc prin „Poarta Cerului” (sau a Zeilor) şi „Poarta Infernului” (sau a Strămoşilor). Acestea sunt <<limitele>> – Nadirul (<<ad Inferos>>) şi Zenitul (Cerul) -, între care Sufletul iniţiatului „urcă” şi „coboară” pe <<scara>> Îngerilor. Ar fi eronat să se înţeleagă doar faptul că Mioriţa/ Baltagul reprezintă <<Raiul>>, iar Mitrea Cocor, <<Infernul>>, aşa cum încerca cineva să decodifice sensul acestui subtitlu. În drumul prin Uniunea Sovietică, Mitrea e întrebat de o babă ce caută acolo. El îi răspunde că se duce „la Caraoţchi”. Când cade prizonier, spune Sadoveanu despre ţăranul de la Dunăre că „ajunsese la tartor”. Limbajul este explicit. Prin cele câteva trimiteri la scrierea lui Mircea Cărtărescu, Travesti, din capitolul V (RECEPTAREA OPEREI SADOVENIENE), al primului eseu, am orientat atenţia către o semnificaţie particulară a epocii postmodernismului, epocă pe care o consider ERA DEZORDINII, captivă în ceea ce în mitologia creştină defineşte prin „Infern”.

Titlul G/ G…  sintetizează substanţa întregii cărţi. G era simbolul Ursei Mari, al Ursei Getice, cum era denumită constelaţia care regenta Dacia. Forma literei figurează imaginea labirintului, schema simplă a acestuia. G este, de asemenea, litera din centrul Stelei masonice sau dintre echer şi compas, două obiecte care semnifică <<Pământul>> şi <<Cerul>>, cele <<două>> componente ale structurii noastre interioare, Materia şi Spiritul. Nu insist; în carte sunt cuprinse şi alte semnificaţii pe care i le-am dat literei G.

Ultimul titlu, ÎNTRE DOUĂ PORŢI, l-aş lăsa spre explicitare cititorilor.

 

13. G. M.: În loc de concluzie… Aveţi speranţa că demersul dvs. editorial, singular astăzi, cel puţin după câte ştiu eu, poate reabilita o operă precum Mitrea Cocor, despre care există o opinie critică aproape unanim negativă, şi, într-un plan mai larg, chiar memoria acestui, totuşi, mare prozator român?

 

Tudora Patrichi: Această unanimitate de păreri se înscrie în ceea ce numim „spiritul de turmă” sau, mai nou, „de gaşcă”. Atunci când am scris prima dată, în 2002, câteva rânduri despre Mitrea Cocor, într-o lucrare pentru un simpozion, (Dor de arhetipuri, pe care am dezvoltat-o, după 2013), nu mi-am pus problema că voi fi o voce singulară. Aşa cum nu s-a pronunţat public Zaharia Stancu despre paternitatea acestui roman, tot astfel au procedat şi câţiva domni din mediul universitar după ce mi-au citit cartea. Şi-au exprimat părerea doar faţă de mine pentru că s-au temut de reacţia confraţilor. Cum să iasă din rând?! Citez părerile a patru dintre aceştia: „Asta da lucrare!”/ „E o carte fundamentală, unicat în critica sadoveniană.”/ „Mi-a plăcut foarte mult analiza la Mitrea Cocor.”/ „Ceea ce aţi realizat dumneavoastră e, practic, o lucrare de doctorat.”

Nu se poate presupune că prin abordarea mea am încercat să-l reabilitez pe Sadoveanu, pentru că aşa cum a scris Maestrul, nu are totuşi nevoie de explicitări. Eu am încercat să descopăr ce se ascunde dincolo de cuvinte şi vreau să cred că, într-o oarecare măsură, am reuşit. Însă, cine este rău-voitor va găsi pete şi în soare. Eu l-am citit cu mare luare-aminte şi l-am înţeles. Citiţi-i şi dumneavoastră cărţile cu atenţie, fără rea-credinţă, şi veţi constata că v-aţi înşelat când aţi luat de bune părerile unora şi ale altora care, cu mare grabă şi cu şi mai multă înverşunare, le-au numit scrieri ale unui „oportunist” sau „fricos”. Sunt necesare mai întâi lecturi din domeniile de graniţă. Altfel, Sadoveanu rămâne închis pentru înţelegerea comună, „ca o comoară în sânul graniturilor.” Masonul Jean Marie Ragon s-a confruntat la un moment-dat cu nepriceperea confraţilor şi-atunci i-a îndemnat să mai pună mâna pe carte…

Dumneavoastră v-aţi axat pe tema romanului politic, de aceea v-aţi oprit la Mitrea Cocor, mai ales că această operă e numită de către unii „o ruşine”. Dar eu n-aş încheia fără să nu regret că analiza Baltagului, punctul forte al lucrării de grad, a trecut aproape neobservată şi pentru alţi cititori atraşi de „ineditul interpretării” din relecturarea mea, într-o altă cheie, a romanului incriminat, Mitrea Cocor.

E-adevărat, s-au scris sute de pagini pe marginea capodoperei Baltagul. Şi ce nuvelă excepţională e Ochi de urs! Iar Creanga de aur este omagiul suprem pe care Maestrul i l-a adus zalmoxismului, Tradiţiei dacice. Un personaj cum e Kesarion Breb, „cel din urmă slujitor al muntelui ascuns”, n-o să găsim în nici o altă scriere de la noi sau de aiurea, aşa cum o Vitorie Lipan, simbol pentru Energia Cosmică Divină, nu se mai află nicăieri: „Ea era deasupra tuturora…” Ce am încercat eu să realizez în această carte şi-ar fi dorit s-o facă, desigur, cu mai multă competenţă, Vasile Lovinescu. Sadoveanu, însă, l-a refuzat. Mie, la început de veac nou, se pare că Maestrul mi-a acceptat demersul…

 

14. G. M.: Aveţi dreptate, eu m-am axat pe analiza romanului Mitrea Cocor, pe care îl consider politic, dar nu înseamnă că nu doresc să schimb registrul şi să vă solicit, într-un viitor apropiat, şi o altă discuţie referitoare la analiza mitologico-esoterică şi a celorlalte opere analizate în ultima variantă a cărţii dumneavoastră, ÎNTRE DOUĂ PORŢI. În legătură cu Baltagul, o analogie mi-a atras atenţia: vedeţi în moartea lui Nechifor, aproape de Crucea Talienilor, o echivalenţă cu destinul christic: Lipan între cei doi „cloncani”/<<tâlhari>>, spuneaţi. Am văzut că nu vă opriţi doar la acest aspect: vă întoarceţi permanent la Tradiţie şi vorbiţi de mitul mioritic, din atâtea fragmente de colind, de baladă sau de bocet, de Cultul Cabirilor şi de semnificaţiile faptelor din perspectiva unei mitologii astral-divine, cum menţionaţi dumneavoastră.

 

Tudora Patrichi: Mă bucur că doriţi să continuăm discuţia şi în legătură cu celelalte scrieri sadoveniene, în registrul propus de mine în fiecare dintre variantele cărţii.

Şi pentru că „sfârşitul încununează <<Opera>>” , n-ar trebui să trecem cu vederea finalul,  cu inserţii hermetico-alchimice, din Păuna-Mică unde apare simbolul major al <<cozii de păuniţă>> – al „păuniţei măiestre”, cum o numea Sadoveanu -, şi al <<curcubeului>>.

 

Interviu realizat de George Motroc, Bucureşti, mai 2018

 

*Tudora Teofana Patrichi, ÎNTRE DOUĂ PORŢI – eseuri, Editura „PapiruS Media”, Roman, 2018.