Eva LAZEA, ZIUA CULTURII NAŢIONALE LA ROMAN – 15 ianuarie 2018 – Prin universul Poetului

Prin universul Poetului

 

Artistul în genere, scriitorul în mod obişnuit nu fiinţează în acelaşi univers cu noi, sunt ca nişte constelaţii sau planete, dacă vreţi, care se mişcă pe traiectorii vaste în coordonate diferite, iar timpul pentru ei se măsoară altfel decât în calendarele noastre obișnuite.

Opera lor este o lume în care fiecare dintre noi se regăseşte ca într-o destăinuire a anotimpului uitat în sine, a vremurilor care ne par nesigure, dar în care sentimentele nu pot să dispară pentru că sunt singurele ancore ale omului în marele ocean teluric. Operele lor sunt ca nişte tratate vitale ce se transmit din generaţie în generaţie, sunt platoul teatrului viu la care intrăm gratis ca să ne regăsim, într-un alt mod, echilibrul rătăcit.

Și cred că toți cei care au participat la multiplele activități culturale organizate de diferite instituții de cultură în ziua de 15 ianuarie 2018 – cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naționale și mai ales a zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu – s-au regăsit într-un alt univers al vieții, bucurându-se de poezie și muzică, și au plecat încărcați emoțional pozitiv.

Așa cum trebuie să fie, zic eu, deschizătoarea activităților culturale din Roman a fost Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, care a împlinit 45 de ani de la înființare chiar în ziua în care s-a născut poetul național. La manifestările organizate cu acest prilej aniversar, au participat primarul municipiului Roman, Lucian Micu (care a fost prezent, cât i-a permis timpul, la fiecare activitate), Inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean, prof. Viorel Stan, cadre didactice pensionare, foste angajate ale școlii, cadre didactice în activitate, părinți.

Cei care au dorit să participe la cât mai multe activități, au plecat de la școală la Roman Art Gallery din Roman, unde ne-am încântat sufletul și ochiul cu icoane care fac parte din expoziţia „CONCURS NAȚIONAL DE ICOANĂ BIZANTINĂ”, având ca titlu „DIN LUMINĂ”. Dintre lucrările expuse, aparținând mai multor pictori din întreaga țară, vor fi jurizate douăzeci de lucrări care vor participa la o expoziție de grup în orașul Florența din Italia. Tot aici am fost onorați să ascultăm o prelegere pe tema icoanelor susținută de unul dintre „părinții noștri de astăzi, de mare anvergură pastoral – misionară, Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu”.

Biblioteca municipală „George Radu Melidon” a marcat Ziua Culturii Naţionale şi împlinirea a 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu prin ample activități, dintre care amintesc: expoziţii de carte, audiție muzicală – remarcabilul, de acum, pianist Ștefan Buzdugan ne-a încântat și de această dată cu câteva lucrări care au impresionat auditorul, primind meritatele aplauze. Membrii Trupei „Gong” – formată din elevi din Roman – ne-au încântat cu recitări de poezie. Am mai ascultat cântece interpretate de corul Seminarului Teologic Liceal ”Sfântul Gheorghe” Roman.

La Muzeul de Artă din Roman a avut loc un eveniment cultural deosebit în care s-a lansat un album cu lucrări inspirate de poezia poetului Mihai Eminescu, realizate de elevi ai Liceului cu Program Sportiv și ai Colegiului Național „Roman-Vodă”. De asemenea și o expoziție cu lucrările elevilor de la cele două instituții de învățământ. S-a vorbit despre opera poetului Eminescu și s-au recitat versuri.

A fost o zi încărcată care s-a încheiat seara târziu, iar noi, care am participat la cele patru evenimente mai deosebite, am ajuns acasă marcați în mod plăcut.

Și îmi amintesc de o emisiune urmărită la televizor cu ani în urmă când era prezent scriitorul Romulus Vulpescu, care a spus la un moment dat că „Nici un popor nu se împiedică de un anumit regim. Şi noi, deşi mici, suntem un mare popor prin cultură. Noi chiar şi în timpul regimului comunist am făcut cultură. Am rezistat prin cultură.” Cât adevăr!

Eu cred că trecutul defineşte omul, o naţiune, un popor prin tradiţii, obiceiuri, cultură. Ori noi – românii – le avem din plin pe toate. Nu s-a inventat nimic, totul dăinuie şi există în istoria atât de bogată a acestui popor minunat, un mare popor, mare prin cultura şi tradiţiile sale inestimabile, care nu trebuie lăsate să se piardă prin colbul timpului. Este necesar să fie păstrate într-un spaţiu mereu viabil şi transmise din generaţie în generaţie, fără încetare. Numai astfel nu se va pierde identitatea primită de la strămoşii noştri, numai aşa ne păstrăm istoria care şi aşa a fost destul de mult falsificată.

Este imperios necesar să re/învăţăm să ne preţuim oamenii de cultură, numai astfel vom şti să preţuim la justa ei valoare şi cultura. Să-l recunoaştem pe marele nostru poet – Mihai Eminescu – şi să-i preţuim opera așa cum se cuvine, așa cum alte popoare își prețuiesc poeții, scriitorii și oamenii de cultură.

Mihai Eminescu ne-a luminat limba strămoşească, deschizând cărări tainice prin univers, din care şi-a luat razele dulcelui grai românesc, pentru a arăta lumii întregi că „Poezia aparţine limbii mai mult decât proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizări din interiorul ei face vocabularele neputincioase. Eminescu nu poate fi tradus nici în româneşte…”, spunea poetul Tudor Arghezi. Eminescu a fost, poate, poetul şi scriitorul neamului care a trăit cea mai zbuciumată viaţă şi „Din tumultul dramatic al vieţii s-a ales un Crucificat”, mai spunea poetul Tudor Arghezi. Din acest motiv este imperios necesar să preţuim atât opera cât şi persoana lui, să-l avem mereu în inimile noastre. Poezia lui Eminescu este precum mănunchiul de raze care, dacă le lași, pătrund până în străfundul sufletului luminând cu o lumină aparte.

Eminescu a acumulat atâta cultură cât să ne lase nouă peste decenii, fără a putea cineva să-l depăşească, de aceea, cum spunea tot poetul Tudor Arghezi, „Fiind foarte român, Eminescu e universal”. Iar noi, românii, avem sfânta datorie de a-i păstra vie lumina divină lăsată nouă ca moştenire.

Panait Istrate spunea că „Există oameni frumoşi, suflete alese pe care Dumnezeu îi trimite în lume în zilele lui de sărbătoare”, şi cred că acest deosebit om – Mihai Eminescu – a venit în viaţa telurică, pe plaiul mioritic, tocmai într-o astfel de zi.

Deşi a fost pus de multe ori într-un con de umbră, Eminescu a fost, este şi va rămâne universul poeziei româneşti.

Poezia lui parcă este ca un ecou sideral, care străbate vremurile şi timpul, pentru a rămâne şi a marca toate sufletele iubitoare de frumos şi mai ales de poezie. Deşi au trecut o sută șaizeci și opt de ani, omul Eminescu a murit, dar pana lui parcă mai scrie în continuare, căci au apărut, şi poate mai apar, poeme eminesciene cu specificarea inedite.

Eminescu este unic, deşi mai sunt care spun că a fost doar un incident literar, adică o întâmplare, „Dar o literatură care a dat lumii Mioriţa nu putea să nu dea, până la urmă, şi pe Eminescu”, scria renumitul scriitor Nicolae Dabija în Pe urmele lui Orfeu.

Și îmi permit în continuare să adaug câteva din aprecierile găsite la adresa poetului Eminescu, din care avem ce învăța.

Mircea Eliade scria că: „Neamul nostru românesc şi-a asigurat dreptul la »nemurire« mai ales prin creaţia lui Eminescu. Petrolul şi aurul nostru pot într-o zi seca. Grâul nostru poate creşte şi aiurea. S-ar putea ca-ntr-o zi nu prea îndepărtată, strategia mondială să sufere anumite modificări, încât poziţia noastră de popor de graniţă să-şi piardă însemnătatea pe care o are de un secol încoace. Toate s-ar putea întâmpla. Un singur lucru nu se poate întâmpla – dispariţia poemelor lui Eminescu. Şi cât timp va exista în lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată. Un neam supravieţuieşte mai ales prin creaţiile geniilor sale.”

Mihai Eminescu a fost şi va rămâne peste veacuri nu numai Poetul Nepereche, dar și un mare istoric, un mare iubitor de țară și de neam, dramaturg şi fizician, dar şi un ziarist extrem de apreciat.

În anul 2017 în luna februarie pe blogul domnului Ben Todica – scriitor și cineast – a apărut articolul „In memoriam Mihai Eminescu – convorbiri” cu răspunsuri la întrebarea „Ce înseamnă Eminescu pentru noi?”, primite de la diferite personalități de cultură din țară și din lume. (http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=16478)

Iată câteva remarci la adresa poetului făcute de diferiți oameni de cultură:

1. Scriitorul Cezar Ivănescu din București

„După mai bine de un veac de la moartea sa, Eminescu a devenit pentru noi, românii, simbolul central al românismului. Opera sa politică a fost confirmată de toată istoria românilor de la 1889 încoace… România Mare, »De la Nistru pîn’ la Tisa« s-a înfăptuit parcă după un scenariu eminescian, înfăptuire care pentru două decenii a arătat lumii un popor cu o miraculoasă forță de creație. Două decenii, atât ne-a îngăduit istoria, nouă românilor, să viețuim uniți în granițele noastre istorice.”

2. Istoricul Dr. Lucian Zeev Herscovici din Israel spune următoarele despre poet:

„Cred că fiecare cunoscător și iubitor al limbii române are un Eminescu al lui, așa cum l-a cunoscut din scrieri, valabile până astăzi. Iubitorii Bibliei Ebraice, ca și iubitorii Bibliei Creștine, se pot gândi la raportul între Eminescu și Biblie, ca poet mistic. Iubitorii Indiei – la raportul între Eminescu și cultura indiană. Iubitorii filosofiei clasice și romantice germane se pot gândi la el ca la un poet filosof, clasic și totodată romantic.

Luptătorii pentru o lume mai bună îl pot vedea ca pe un luptător pentru o lume mai bună, deși conservator și paseist, care nu crede în posibilitatea unei schimbări reale.

Un prieten israelian, necunoscător al limbii române, un filosof, conferențiar universitar de filosofie, Yaakov Lavie mi-a spus odată că, pentru el, literatura română înseamnă Eminescu, pe care îl citise în traduceri ebraice.

Pentru mine? Este un geniu. Ceea ce spune totul. Un geniu al poeziei românești și universale.”

3. Sigi Sonntag, publicist, jurnalist din Israel:

„Pentru mine personal, el reprezintă cel mai mare poet al României, din toate timpurile. Poeziile sale au fost, sunt și vor rămâne cele mai scumpe bijuterii ale literaturii române.”

4. Prof. Dr. Dan Brudașcu, scriitor, promotor cultural, jurnalist din Cluj: „Opera lui este, într-un fel, cartea de căpătâi, Biblia literaturii române.”

Și închei cu un alt om al culturii care trăiește în Israel, Felix Caroly, actor, mim, poet, prozator, pictor, care printre multele aprecieri făcute, scria că: „El este un geniu prin faptul că este valabil oricând, nu numai în epoca în care a trăit și a scris. Este valabil oricând pentru că are multă omenie, multă iubire. Va fi valabil multe, multe generații de-acum încolo și este normal și drept să fie așa.

El dă conștiință poporului român. Nu știu dacă literatura română și oamenii în general ar fi mers pe drumul pe care a mers, dacă nu exista Eminescu. El a însemnat foarte mult.

Politicienii trec, oamenii de afaceri trec, marii artiști rămân și continuă să ființeze mai departe. Marea conștiință a poporului român este Eminescu.”

*

 

Paşii poetului

 

C-un pas uşor în liniştea azură

mai treci şi azi prin sufletele noastre

cu aceeaşi privire pură

în care strălucesc doar astre.

 

În luncă totul e o simfonie

şi lacul clipoceşte încet,

trestia se unduieşte în armonie

precum pana vechiului poet.

 

Undeva, departe, din azur

aceeaşi zână mai veghează,

peste tot e urma ta, al tău contur

ca o făclie veşnic luminează.

 

N-ai vrut să fii un zeu

şi nici n-ai râvnit putere,

dar, precum Prometeu,

ne-ai dat lumină prin a ta putere.

 

Prin vreme mereu ne însoţeşti

cu pasul ca o cadenţă-n armonie,

în iubire sau în melancolie eşti

aceeaşi veşnică făclie…

 

Visul poetului

 

Pe întinsul, mirificul plai,

când florile surâd spre Soare,

trece și azi Eminescu Mihai,

purtând la tâmple serafica ninsoare.

 

Cu pasul agale, trece gânditor…

Răsună din munte, către câmpie,

același dor nepieritor –

tricolorul peste Marea Românie.

 

Chiar păsările cântă-n cor

cu îngerii în același grai,

vestind peste tot și tuturor

că trece cu un dor Eminescu Mihai.

 

Privirea lui poartă o întrebare:

când o să văd România Mare?!

 

Ne este dor

 

De vii de dincolo de Lumină,

tot Lumină dăruiești

acestui plai ce-i sfânt –

Luceafăr care strălucești.

 

De vei păși din nou doar gânditor,

vor aprinde aceeași flacără în noi

undele ce vor străbate

să se oprească în granit, apoi.

 

Parcă toate sunt cum le-ai lăsat,

doar noi trecut-am prin lumina ta

fără să mergem prin necuprins –

precum a fost doar viața ta.

 

Uneori te chemăm la noi,

ne este dor de-a ta Iubire,

de gândul tău ca o făclie,

de dorul tău către UNIRE.

 

(16 ianuarie 2018, Roman)