Editorial – Cornel PAIU – A uita sau a nu uita…

A uita sau a nu uita…

Există fel şi fel de oameni.

Acum prefer să-i împart în oameni care uită şi oameni care nu uită.

Cred că astăzi predomină cei dintâi.

Uitarea e scrisă în firea omului. Psihologii îmi spun că e o necesitate.

Dar… problema e că se uită prea mult şi prea uşor.

De aceea, într-un anumit context, cred că uitarea are de-a face cu ignoranţa şi superficialitatea.

Cel care nu uită de orice poate fi acuzat, numai de ignoranţă nu!

A uita sau a nu uita nu implică neapărat memoria.

Cel neignorant, nesuperficial, nu uită, nu-şi poate uita matricea propriei identităţi. Mă refer la conştiinţă, la abisul, la bunul simţ al conştiinţei, al caracterului nepătat, nepervertit, neatrofiat.

Cel mai uşor se uită astăzi caracteristicile – mi se pare că vine acest cuvânt de la „caracter”, nu? – coloanei vertebrale!

Şi ce se mai uită uşor astăzi? – mă-ntreabă oarecine, ascuns chiar în spatele inimii

sau undeva în craniu, înapoia frontalului.

Se uită că poliţistul rău, până la urmă, îşi va afla naşul, fie va fi filmat, fie va fi persiflat într-o scriere, fie i se vor da flashuri de pe contrasens, fie, pur şi simplu, va fi călcat cu maşina de un conducător auto furios.

Din fericire sau nu, eu nu sunt conducător auto!

Se uită bunul simţ elementar şi cultivarea bunului gust.

Se uită că nu-i moral, că nu-i corect, că nu-i cinstit…

Se uită buna cuviinţă, rânduiala, rostul succesiunii etapelor devenirii întru frumos, întru lumină, întru bucurie.

Se uită că „te vede Dumnezeu”!

Se uită „ordinea divină”!

Se uită şi se ignoră patriotismul.

Se uită victimele, eroii, martirii!

Se uită modelele!

Se uită că „secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului.” (Mihai Eminescu)

Se uită munca cinstită, onorabilă, adevărată. (Nimeni nu se poate să se împăuneze cu munca altuia. Nu-i drept, nu-i moral, nu-i corect, nu-i cinstit! Fie numai şi la nivel de intenţie, fapta aceasta josnică e deja condamnabilă, e deja săvârşită.)

Se uită că încrederea acordată altruist niciodată nu trebuie înşelată!

Se uită că undeva aproape sunt oameni în suferinţă. Se ignoră durerea şi suferinţa aproapelui.

Se uită că sunt prea mulţi oameni singuri, abandonaţi, însetaţi, înfometaţi, alungaţi, persecutaţi…

Se uită că nu-i frumos şi cinstit faţă de firea umană, să fii subuman, inuman, lighioană travestită în corp uman.

Se uită că-i imoral să-ţi otrăveşti aproapele cu veninul mândriei, orgoliului, urii, pizmei, invidiei!

Se uită prea uşor, o, Doamne, crima, asasinatul, genocidul…

Omul uită prea des să fie Om! Şi uitând

se transformă în monstru.

Omul uită să fie „om bun”.

Omul uită să fie plin de dragoste

faţă de fratele său.

Omul uită să fie smerit!

Omul uită să-şi mărturisească întru toate credinţa în lumină, în adevăr, în dreptate!

Omul uită să ierte!

Omul uită să mulţumească.

Şi totuşi, după cele spuse, aş vrea să vă mărturisesc că-mi doresc să predomine cei din urmă, adică omul care nu uită cele bune, adevărate şi drepte. Tainic, chiar cred asta! Şi, pentru o clipă sunt fericit!

Roman, 4 aprilie 2016

(Revista “Clepsydra”, Serie nouă, Anul VIII, nr. 9, mai 2016, p. 3)