DANIEL ÎNTUNERIC, Poezii
ALBASTRU DE CRUCE
De-acum
tot mai mult
se-adună răsărituri
către
înalt de amintiri
și e un albastru
de Cruce
ce sporește cerul
din noi
ÎNAPOI LA CALEA LACTEE
Încă o seară
luna se-acoperă-n trup
de fericire
sub nesfârșit de iubire
mai rătăcește
în galaxii
cădind cu vise
peste turlă de suflet
către
cerul albastrului
plin
ALBASTRU DE CLOPOT
Trece uitarea
în frunze de drum
și e o pâlpâire
de suflet
ca o turlă de rugi
urcă-n albastru
de clopot
din zarea unor mai vechi
dimineți
până se face perlă
de mare
și cer
TĂCERI
Marea
liniștea serii
se îndepărtează
de soare
cu toate depărtările
tăcerile
mai trec
în lunatică răcoare
de neotăceri
SCRIERE
Înspre albastrul
unei întârziate
priviri
mai scriu cu pană
de inimă
cu toate că apusul
sporește-n vuiet
din depărtări
de păduri
cu destin
neștiut
necuminte
READUNARE
Nevindecate ziduri
din dor
până la patimă
a cuvintelor
mai curg
lumini din istorie
în clepsidra
cernută a rugilor
sub Cruce
suflete
se readună
în altar
de nădejde
prin albastru
până la cer
0 comments