Dana BOSTAN, CENACLUL „CLEPSYDRA”. ProLibris! ProArte! Duminică, 28 decembrie 2025

Dana BOSTAN

CENACLUL „CLEPSYDRA”. ProLibris! ProArte!

DUMINICĂ, 28 decembrie 2025

ProLibris!

Final de an 2025. Deşi toată lumea e într-o mişcare efervescentă pentru pregătirile de REVELION, eu am participat la un eveniment aparte, respectiv o nouă ediție a Cenaclului „Clepsydra”, care mi-a creat o stare de încredere, de entuziasm, de însufleţire.

Sufletele oamenilor se închid sau se deschid, se ofilesc sau înfloresc în funcţie de întâmplări sau în funcţie de oamenii din jurul lor.

Îmi demonstrează aceasta, evenimentul din 28 decembrie 2025, gândit, iniţiat, demarat şi organizat de preotul-scriitor şi pictor, CORNEL PAIU, acest parcă neobosit promotor al culturii romaşcane, care îmi stărneşte curiozitatea.

Evenimentul, cu o secvență ProLIBRIS (literalmente: pentru cărţi), a făcut inaugurarea unui CLUB de LECTURĂ, prin lansarea volumului: Constantin C. Grădinescu, „Amintiri din Refugiu” (Ed. „PapiruS Media”, Roman, 2025).

„ProLibris” – un „motto” cât se poate de potrivit, al Societăţii Culturale CLEPSIDRA, care va organiza evenimente şi manifestări, dedicate promovării lecturii şi picturii, ARTELOR, în general.

A fost mai mult o recunoaştere şi nu o descoperire – aşa cum mă aşteptam. Nu ştiam ce conţine şi nu îmi propusesem vreo introspecţie; şi totuşi numele: „ProLibris”, m-a dus cu gândul la faptul că are o legătură cu „ceva” tăcut, cu spaţiul dintre mine (şi dintre noi toţi) şi misterul tainic al cărţilor şi picturilor, ce urmează a ne fi prezentate, mister care tăinuieşte… E de ajuns să le citim, să le ascultăm, să le privim, să ne bucurăm de ele şi astfel vom desluşi misterul.

Şi iată, savurez acest moment.

ProArte!

Și încă o inaugurare: noul spațiu expozițional, vizionar, dedicat artei contemporane, „Paiul Verde – Galerie&Foaie de Artă/Poezie”.

O primă expoziție de pictură și grafică, deschisă aici: „Iosif Haidu – în colecții particulare”, Cristinel-Ionel Prisacaru și Cornel Paiu.

Această expoziţie (în parte comemorativă), e atât de frumoasă, ca o poezie plină de metafore şi emoţie pură. Atâtea zboruri, simboluri infinite, care trăiesc în tăcere, în fiecare linie colorată, trasată de pictori, pierdută şi regăsită.

Veţi fi vrăjiţi de diversitatea vizuală a acestei colecţii de tablouri.

Dacă cineva m-ar întreba: „CE E VIAŢA?”, aş spune că înseamnă bucurie şi tristeţe, lacrimi şi zâmbete, câştiguri şi pierderi. Aş spune că VIAŢA e un DAR minunat, oferit de DUMNEZEU. Dar viaţa este atât de IRONICĂ!… E nevoie de tristeţe pentru a şti ce e bucuria, fericirea; de zgomot pentru a aprecia liniştea şi de ABSENŢĂ pentru a aprecia PREZENŢA.

Iată, se împlinesc în ianuarie 2026, doi ani de absenţă a pictorului şi graficianului IOSIF HAIDU, care e prezent azi, aici, prin parte din picturile sale. Ne amintim de el, vizitând această expozţie. Prezenţa sa este remarcată prin stilul său inconfundabil din lucrările expuse. Umbre schiţate… Pe dealuri, copaci în culori de pământ… Portaluri… Nori, răsuciţi în ceaţa gri-violet. Pare că, din anumite unghiuri, culorile îşi schimbă nuanţele. E ca o eliberare dintr-o lume în care n-a mai rămas nici o speranţă. O lume care n-a fost niciodată menită pentru frumuseţea pictorului din el.

Copleşită de greutatea gândurilor, îmi amintesc de perioada în care soţul meu, scriitorul, poetul, Mircea Bostan era bolnav şi se retrăsese din vizorul public. Iosif Haidu venea săptămânal să îl viziteze, îi aducea o apă alcalină de la un izvor tămăduitor şi bucăţele de vată, îmbibată în candela sfântă, vată miraculoasă de la sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, pentru curăţarea şi igiena sufletului…

Vorbeau mult, făceau planuri pentru ilustrarea grafică a unui volum de versuri. Dar Mircea s-a sfârşit. O fi în grija îngerilor acum?

Se spune că fiecare „nou început” vine dintr-un alt început ajuns la sfârşit.

„Sfârşitul” meu, a fost plecarea lui Mircea, soţul meu drag.

Îi citesc şi recitesc, textele scrise. Lectura acestora, este pentru mine un act emoţional puternic. Frumuseţea versurilor sale mă vindecă de o durere profundă, aceea de a trăi, fără el.

Poate că e şi dorinţa mea de conexiune, dar mai mult de atât e dorinţa mea de a-i îndeplini un VIS. Acela de a oferi lumii, OPERA SA (dar din păcate prea puţini o ştiu). Adevărata geneză a operei sale era în nevoia umană a sufletului său emoţional, de a simţi şi de a fi simţit, dincolo de talentul său.

„SE NON É VERO É BEN TROVATO”! („dacă nu e adevărat, e bine de găsit!”), spune un citat ce aparţine teologului şi filosofului umanist italian din epoca renaşterii: GIORDANO BRUNO (1585) şi care poate fi adaptat perfect operei scrise de Mircea Bostan. Dacă nu e adevărată valoarea ei, chiar şi cu îndoieli – să o citim, pentru a ne convinge şi pentru a valida ideile din poeziile sale.

Poeziile lui sunt ca o examinare nostalgică a vieţii, a morţii şi a iubirii.

Voi cita spre exemplificare, o poezie din volumul: „Cu DUMNEZEU ÎNAINTE ŞI DRACU-N CÂRCĂ” – poeme acide (Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2008), ce se potriveşte vremurilor actuale :

deshidrataţi

nu mai avem tămâie

nu mai avem bun simţ

se bulucesc cu nesimţire dracii

pe cei ce au statut de sfinţi

nu mai avem icoane sub sprâncene

ne-acoperă imaginea de suprafaţă banul

ne zvârcolim în sfinţi de cruci

strâmbăm esenţa din estetic

dăm cu cinism de toţi pereţii

cu tot ce ne animă ca entuziasm

votăm cu nonşalanţă lichele şi golani

ne spulberăm cu vorbe grele în agora

semnăm deliberat contract cu dracul

gândind alaiul fericit al nunţii

după trecutul punţii

apoi la vârsta  senectuţii

izbim cu mintea cea din urmă

în umbra crucii

cutreierăm bezmetici căi pierdute

cerşind spăşiţi iertare

sorbind deshidrataţi credinţă şi uitare

având nemaiavând tămâie

Şi ca să ieşim din atmosfera tristă, voi cita şi o poezie cu specificul sărbătorilor de iarnă.

Iarna

pe coclauri strigă iarna

moş Crăciun s-a încălţat

tata inventează albul

mama plămădeşte-n rugă

aluat de cozonac

friguri răspândesc colinde

pregătindu-se în taină pentru-a merge la urat

fulgii necorupţi de lene

valsează a măritat

lupii hăulesc sonete

fetele muncesc cu râvnă

să nu fie cu păcat

pe coclauri plânge iarna

moş Crăciun s-a descălţat

bântuie strigoi dezgheţul

primăvara prunc al ierbii

ţine conferinţe-n pat

Din volumul: „CHIRURGIA CUVINTELOR” (Ed. ARS-LONGA, 2004)

Am convingerea că: să trăieşti în inimile lăsate în urmă, nu înseamnă să mori !

Atăt pictorul Iosif Haidu, cât şi scriitorul Mircea Bostan, trăiesc prin pulsul inimilor noastre.

Şi a mai rămas, atât de mult, de spus…!.

Roman, 8 ianuarie 2026