COSMIN MIHAI IAŢEŞEN sau AM ÎNTÂLNIT (şi) ARTIŞTI FERICIŢI

Bonom, cu ochi pătrunzători, aducând întrucâtva ca profil somatic cu Ion Creangă, născut la Târgu- Neamţ în 9 martie 1978, cu studii de profil la Iaşi, unde s-a stabilit şi unde profesează şi astăzi, Cosmin Mihai Iaţeşen a fost răsfăţatul ursitoarelor, acestea urându-i la naştere ca „tot ce atinge să se transforme în operă de artă”.

Prin urmare, sculptorul ieşean reuşeşte să îmblânzească lemnul, să învingă prin flacără oxiacelinenică metalul, să mângâie marmura, să topească sticla, să cioplească piatra, să modeleze până şi aerul şi cred că va reuşi şi să curbeze lumina. Dar dincolo de toate, se impun câteva adevăruri: Iaţeşen este un neliniştit, un cercetător, un căutător, un cutezător şi un cuceritor. Inteligent, de o culturalitate remarcabilă, Iaţeşen nu se lasă învins decât de simboluri, acestea obligându-i să le găsească refugii sigure, cuiburi de linişte şi de nelinişte în operele sale. Supratema operei sale este zborul, din care se dezvoltă fractalic temele şi subtemele, motivele, miturile şi simbolurile, semnele şi însemnele.

Cosmin Iaţeşen modelează brutul şi lutul, într-un sens aproape de cel biblic; are convingerea că arborele e cel care ne asigură legătura cu cerul (altă formă a zborului) şi lemnul de cireş, de dud, de nuc, practic din orice esenţă de pom i se supune ca unui Demiurg.

Metalul se esenţializează, aşa cum un corp se esenţializează într-un schelet, potcoavele se ordonează după un câmp magnetic frenetic, nevăzut, dar puternic, ce ţine atât de omenesc, cât şi de divin, luând forma perfectă a calului (Antică, metal sudat), un Tangou (metal) cu două trupuri şi ele reduse la esenţe nu e macabru, ci chiar graţios şi tandru, iar într-un Balans frânt (metal), pe o cumpănă instabilă două făpturi ca fiice ale coşmarului,Cavalerul trac (metal) devine expresia pură a unei agresivităţi piramidale, Cormoranii (metal) devin acele fiinţe „unidimensionale” pe care le preconiza Herbert Marcusse (acesta referindu-se totuşi la oameni).

Ascensiunea, drumul spre cer poate începe cu o Invocaţie împotriva haosului (lemn). Lucrarea este de o perfectă ambiguitate: un Y sugerând atât căile diferite spre Divinitate, ultima staţie a ascensionalului, o rugă (cu mâinile ridicate spre Cer), un cap de animal sau chiar un uter (ca o posibilă, eternă reîntoarcere). Poarta integrării (tehnică mixtă (lemn, sticlă) seamănă cu un menhir, dar şi cu o poartă ce se răsuceşte elicoidal, pentru un zbor invers, asemenea unei păstăi,: Călătorie spre infinit (lemn de dud) transformă lacrima sau picătura de ploaie (tot zbor, dar ambiguu, ascensional şi descensional) într-o excrescenţă,  într-o cucerire a spaţiului, prin pseudopode. Sacralitate(tehnică mixtă) (descoperă forţa îndoielii, denotativ şi conotativ).

Trinitate (fier forjat) se bazează pe magia cifrei trei (potcoave sugerând o structură de ADN), dar şi fibre (sârme) devenite antene; Zbor spre infinit (lemn) dezvoltă ideea crucii, dar şi a sufletului cucerit de un abur divin, mai subţire ca aerul, iar Fereastra tăinuită (lemn cireş) e enigmatică, abstractă; Zbor frânt (lemn) devoalează arhitecturile şi structurile armate ca după un cutremur solar. Regina (tehnică mixtă) poate fi o vrăjitoare în zbor, după cumHtoniană (lemn de dud) nu e altceva decât o rădăcină care, crezându-se mangrovă, ar vrea să zboare.

De fapt, zborul are în oglindă teluricul, dar acesta poate genera ascensionalul (batem pământul puternic cu piciorul, pentru a ne desprinde de el, într-un salt ce poate mima zborul); Evoluţii (metal-lemn) şi Germinaţii (lemn-metal) conţin ideea încolţirii, a forţei germinative, spre ascensional, al noii plante. Zodia berbecului  (sudură fier forjat) e legată de două ori de zbor. O dată pentru că e zodie şi orice zodie se desenează din constelaţii doar pe cer şi a doua oară pentru că e  zodia de început, legată de reînviere, de reînnoire, de primăvară, de cucerire şi recucerire a vieţii. Tot legate de zbor pot fi Călătorie în timp (metal modelat) şi mai ales Icar (tehnică mixtă), mitul icaric fiind unul dintre cele mai tulburătoare mituri ale omenirii. (Nu degeaba piloţii se numesc Icari moderni!). Horus (piatră) nu e decât un ochi care zboară), iar Icar şi Dedal (lemn de dud) completează mitul icaric, cu cel dedalic, elogiu adus minţii creatoare. Călătorie în timp (tihnică mixtă) este una dintre cele mai complexe lucrări, simbolurile întretăindu-se precum cărările vieţii sau zborul: cămilă – corabia deşertului – deşertul – nisipul – timpul – arca lui Noe – navă cosmică, lanţul semnificaţiilor semănând cu un lanţ trofic.

Toate aceste semnificaţii au fost remarcate la expoziţia duplex de la Piatra-Neamţ, (împreună cu pictoriţa Ofelia Huţul), intitulată inspirat „De la nostalgia culorii, la desprinderea formei”, deschisă luni, 16 noiembrie 2015 la Galeriile Lascăr Vorel.

Cosmin-Mihai Iaţeşen este de un optimism incurabil, molipsitor. Pentru el arta este o permanentă jubilaţie. Iată de ce, CV-ul  său extins are deja 20 de pagini.

Nu trebuie uitat faptul că Mihai Iaţeşen este un cadrul universitar apreciat, fiind asistent univ. doctor la Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte George Enescu – Iaşi, având în palmares un  Doctorat în Arte Vizuale, obţinut în urma absolvirii studiilor la Universitatea de Arte George Enescu, Iaşi, Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design, domeniul Arte Plastice, coordonator ştiinţific fiind prof. univ. dr. Dan Covătaru. Titlul tezei sale: FORMA ŞI METAMORFOZAREA EI ÎN ARTELE VIZUALE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA.

Cu un sculptor atât de talentat, atât de mobil şi de performant precum Cosmin Mihai Iaţeşen, sculptura contemporană românească se poate aştepta la noi biruinţe artistice.

Lucian Strochi