Christine Bernadette ROUSSEAU (alias Cristina Onofre), Povestiri-Samurai

Christine Bernadette Rousseau (alias Cristina  Onofre)*

Biserica furnicilor

Preotul Jeanluc visase întotdeauna să imagineze fel și fel de povestioare pentru copii, pentru a-i atrage spre sfânta credință. Simțea că aceștia ar veni cu mai mult drag la biserică dacă la slujbe, pe lângă o pildă din evanghelie ar spune o poveste de-a lui.  Parohia preotului Jeanluc nu era o parohie mare dar oamenii îl respectau și mai ales bunicii își aduceau nepoții duminică de duminică și în toate sărbătorile la biserică.

Ei își amintesc cu drag prima poveste spusă de el copiilor, poate cea mai frumoasă dintre ele.

Iată cum suna acea poveste:  

O furnicuță avea o mamă căreia îi plăcea să o învețe pe aceasta multe rugăciuni. Furnicuței-fiică îi plăcea foarte mult și să meargă la biserică; locul de rugăciune, așa-zisa bisericuță a furnicuțelor, se afla sub altarul bisericii creștinilor dintr-un sat anume. Cum furnicile nu aveau instrumente, le plăcea mult să asculte orga credincioșilor-oameni. Cea care pusese bazele acestui lăcaș tainic fusese o Împărăteasă-furnică, căreia i se înfățișase Duhul inspirator al furnicuțelor, vorbindu-i despre Dumnezeu Tatăl, despre Dumnezeu Fiul și despre Duhul Sfânt. Duhul inspirator a venit multă vreme în cămăruța împărătesei a cărei mică ferestruică, săpată în trunchiul unui copac bătrân dădea spre râul zglobiu ce străbătea pădurea aflată în apropierea unei biserici, dându-i multe învățături tainice astfel că Împărăteasa-furnică a decis să-i spună duhului că ar fi bine ca întregul popor al furnicilor să cunoască credința aceasta nouă.

Tot acel Duh inspirator i-a mai spus că oamenii au lăcașuri mari, frumoase, împodobite cu picturi de sfinți pe pereți și cu însăși fața Fiului Ceresc, a Maicii Sale și a mulțimilor de sfinți ai lui Dumnezeu… Curiozitatea a făcut-o pe împărăteasa furnicilor să-i ceară Duhului să o ducă și pe ea într-un astfel de loc. Într-o duminică, Duhul inspirator a adus-o pe împărăteasă în chiar bisericuța aceasta în care Dumnezeu m-a învrednicit să slujesc, a zis preotul Jeanluc. Aici împărăteasa furnicilor a văzut minunății, a auzit cuvinte alese și a ascultat cântece care i-au pătruns adânc în inimă. La întoarcere, s-a gândit să-și împărtășească experiența poporul ei de furnicuțe. Dar după ce le-a împărtășit ceea ce văzuse și auzise a simțit că nu e de ajuns și s-a rugat de Duhul inspirator să o ajute să găsească o cale. Duhul a gândit: dacă ar fi dus toate furnicuțele să vadă minunile unei biserici, oamenii le-ar fi observat prezența, ar fi găsit acest lucru nefiresc și le-ar fi omorât cu ușurință gândind că nu e lucru curat ca biserica lor să fie invadată de furnici.

Tot gândindu-se și cerând Divinității prin rugăciune o cale, Duhul inspirator al furnicuțelor a găsit că ar fi potrivit pentru acestea să le pună să construiască tunele pe sub lăcașul bisericii chiar în locul în care puteau asculta slujba și de unde se auzea corul, acolo să își sape un loc mai larg în care să încapă cu toată populația lor, de la cele mai mici până la cele mai mari.

Preotul Jeanluc încheiase povestea spunându-le că de multe ori, auzise în noapte, înainte de zilele unor mari sărbători cântece bisericești murmurate de glasurile stranii ale furnicilor de sub podeaua bisericii.

Doamna Jojo

Dar de ce aș vorbi aici de doamna Jojo? Binențeles, numai datorită talentului ei de negociator, care, cu siguranță, este în strânsă legătură cu frumusețea buzelor ei. Buzele ei, atât de voluptoase și mereu purtând un ruj de un roșu atât de aprins. Buzele ei care dau naștere la o multitudine de zâmbete, de suave grimase, de murmure, pe care cu greu le poți uita, tocmai pentru că nu le poți regăsi la nici una dintre femei.

Doamna Jojo are un mic apartament într-o casă cu curte. Apartamentul este format dintr-un hol în care sunt mereu așezați una lângă alta, două perechi de papuci: una pentru bărbați și alta pentru femei. Din acel hol, în stânga se intră într-o baie și în dreapta, într-o bucătărie. Salonul este ,,piesa’’ de rezistență a apartamentului. Aici se desfășoară toată viața doamnei Jojo.

În casa doamnei Jojo îți îngheață mâinile chiar și vara.

Poate pentru că doamna Jojo are în piept, în loc de inimă, un mecanism metalic. O inima metalică. Cum poate o inimă metalică să încălzească sângele unui om, mă întreb în timp ce îi ascult ticăitul. Îmi trece prin cap că doamna Jojo are sângele rece, ca al reptilelor. Astfel ar fi poate de înțeles de ce temperatura e așa scăzută în casă. Și totuși, casa e răcoroasă pentru că e înconjurată de arbori: doi duzi în curte, trei brazi la vecini, pe latura de est, platanii și stejarii de pe străzile cu care se învecinează casa pe alte două laturi.

Când te poftește să te așezi pe fotoliul din salon, la vreun metru de locul unde stă, auzi deslușit bătăile inimii ei și fară să vrei îți vine să numeri aceste bătăi, adică parcă vrei să știi cât stai în vizită, sau câte bătăi a bătut inima doamnei Jojo până îți mănânci lingurița de șerbet pusă într-un pahar cu apă, inegalabilul șerbet cu care ea servește pe cei ce o vizitează, admirându-i, binențeles în același timp minunatele ei buze.

Numai după ce îți mănânci șerbetul, doamna Jojo începe să îți vorbească despre camera pe care o are de închiriat și deschide o ușă. Camera e de fapt o cămăruță cu un pat mic și un dulăpior pentru haine. Pe fereastră se vede printre arbori turla unei biserici. Rugăciunea pe care o pot face aici, în această cămăruță, se află sub sfânta protecție a bisericii, îmi spun în sinea mea. Parcă, citindu-mi gândurile, doamna Jojo grăiește: ,,Am avut norocul să fiu o bună creștină fară să bat prea mult pragul bisericilor. Rugăciunile mele au ajuns întotdeauna la Dumnezeu mult mai repede pentru că, rugându-mă în această cameră, mi-am putut îndrepta ochii la crucea de pe turla bisericii. De acolo de sus, de la crucea de pe turlă, rugăciunea mea ajungea direct la Dumnezeu. ,,Fermecat fiind de descrierea cămăruței doamnei Jojo unde toate rugăciunile ți se împlinesc, m-am trezit închiriind cu aproape o mie de euro una dintre milioanele de debarale care umplu Parisul. Dar asta cred că i se poate întâmplă oricărui om credincios.

*Christine Bernadette Rousseau (alias Cristina  Onofre) publică, în 2002, volumul« Poema ’naltei domnișoare » -cuvânt înainte: Președintele Academiei Eugen Simion. În anul 2004 a obținut premiul « Poètes sans frontiéres » la Paris, pentru cartea « Le poéme dela haute demoiselle »(« Poema ‘naltei domnișoare »)-premiu care a constat în publicarea sub egida editurii « Nouvelle-Pléiade » și lansarea carții la Paris în 2005. În 2004 îi apare la « Casa de editură Tipoart » cartea « Generalul sau o iarbă înălțată până la cer » cu o prefață semnată de profesorul universitar Cornel Ungureanu.  Alt premiu caștigat este « Prix de la Francophonie-2007 »(Paris) desemnat de către Societatea Poeților Francezi pentru cartea « Mon Général ». În 2007 îi apare cartea « Poeme din țara scaunului cu trei picioare » la editura Tipoart. Tot în anul 2007 îi apare ediția bilingvă (franco-italiană) în Italia, în traducerea profesorului universitar Giovanni Dotoli, cartea « Autoportrait-Autoritratto »-Schena Editore. În 2008, Cristina Onofre devine membru al Uniunii Scriitorilor din  România. În 2010 caștigă pentru a doua oară« Prix de la Francophonie » la Paris oferit de  Societatea Poeților Francezi pentru cartea « Poeme din țara scaunului cu trei picioare ». În 2011 îi apare cartea « Templierii lucrurilor simple » la editura Universității Pitești, carte cu care a câștigat premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România-filiala Pitești. În 2015 câștigă premiul revistei  ,,Art et Poesie’’ din Franța.Tot în 2015 îi apare cartea « Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul.» cu o prefață semnată de academicianul Eugen Simion și o postfață semnată de poetul Marian Drăghici. În 2016 apare la editura Detectiv Literar, o altă ediție  acarții ,,Templierii lucrurilor simple’’ cu o prefață de academicianul Nicolae Dabija și o postfață semnată de doctorul în filozofie și criticul literar Marian Nencescu. În versiune franceză apare cartea ,,Les templiers des choses simples’’ la editura ,,La Nouvelle Pléiade’’(Paris) în 2016 si respectiv la editura ,,7écrit-edition Paris’’ 2018. Din 2018 este membru a ,,Société des Poètes et Artistes de France’’.

În 2019 primește premiul Diplomé d’honneur  la concursul anual al Societății Poeților și Artiștilor Franței care s-a desfășurat la Metz.

La festivalul internațional ,,Vrancea literară’’ desfășurat la Focșani și al cărui președinte este scriitorul și criticul literar Ioan Culiță Ușurelu, primește Premiul special al juriului pentru carte străină ,,Les templiers des choses simples’’-2018. În 2o19 la Festivalul Internațional de Creație ,,Vrancea literară’’ câștigă permiul I cu cartea ,,Unde ești, domnule Tamkin?’’ la secţiunea TEATRU.

În 2020 câștigă premiul juriului la concursul regional Lorraine GRAND EST (Franţa).

În 2021 câștigă Mention d’Honneur au Grand Prix du Jury decernat de Societatea Poeților și Artiștilor Franței și Diplôme d’Honneur- Grand Prix de la Delegation Lorraine Grand Est.

La ,,Toamna bacoviană’’-140 de ani de la nașterea lui George Bacovia, în 2021,Uniunea Scriitorilor-Filiala Bacău, i se oferă premiul special de poezie ,,Tristan Tzara’’.

În 2022 câștigă Diplôme d’Honneur au Grand Prix du Jury decernat de Societatea Poeților și Artiștilor Franței și – Grand Prix de la Delegation Lorraine Grand Est.

În 2024 câștigă Mention d’Honneur au Grand Prix du Jury decernat de Societatea Poeților și Artiștilor Franței.

Este director executiv al revistei ,,Popas jurnalistic și literar artistic’’-revistă a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România-filiala Olt şi redactor șef la revista ,,Cuvântul argeșean’’-revistǎ editatǎ de Centrul Cultural Piteşti, redactor la revista ,,Călimăneştiul jurnalistic literar artistic’’-revistă UZPR.

A publicat articole în urmǎtoarele ziare: Info Autoturism, Curierul de Argeş, Argeşul, Info Muscel, Curierul zilei.

I-au fost publicate versuri sau cronici literare în revistele: Literatorul, Luceafărul, Poesis, Orizont, Zburătorul, Calende, Convorbiri literare, Cafeneaua literară, Echinox, Argeş, România literară, Curtea de la Argeș,Tomis, Poezia, Ramuri, Litere, Apostrof, Salonul literar, Caiete Silvane, Cuvântul argeșean, Glasul iubirii, Popas jurnalistic și literar artistic, Detectiv literar, Cervantes, Cooltartis, Actualitatea literarǎ,Vatra veche, Mișcarea literară, Plumb etc.

De asemenea i-au fost publicate versuri și recenzii în următoarele reviste din Franţa, Italia, Statele Unite, Germania, Canada, Republica Moldova: Comme en poésie, La porte des poetes, Poésie premiere, Aujourd’hui poèmes, ARPA, 2000 Regard, Rive neuve continent, L`Etrave, Il Giardino delle Muse, Art et poésie, Région Centrale, Asymetria, Aşii români, Conexiuni culturale, Lumină Lină,  Basarabia Literară etc.