Paraschiva Buciumanu, 15 IANUARIE 2022 – ZIUA CULTURII NAŢIONALE! Creșterea și descreșterea mitului eminescian

 Paraschiva Buciumanu

 

ZIUA CULTURII NAŢIONALE!

Creșterea și descreșterea mitului eminescian

 

 

Motto: „A fost nevoie de Eminescu, de Eminescu cel mitificat, într-o cultură mică, dornică de afirmare și de recunoaștere, dar încă nesigură pe mijloacele ei. O cultură mare și lipsită de complexe s-ar fi simțit, dimpotrivă, sărăcită punându-se toată sub semnul unui singur și desăvârșit spirit tutelar” (Boia, Lucian, Mihai Eminescu, românul absolut Facerea și desfacerea unui mit,  Editura Humanitas, București, 2016, p.215.)

 

În fiecare an, manifestările culturale încep sub auspiciile lui Eminescu. Ziua de naștere a poetului a devenit și Ziua Culturii Naționale, sărbătoarea fiind un prilej de reflecție asupra culturii, în general, și asupra operei eminesciene, în special. Mihai Eminescu este simbolul culturii noastre și, la mai bine de un secol și jumătate de la nașterea sa, atât viața, cât și opera poetului reprezintă surse inepuizabile de meditație și de cercetare, cititorului revelându-i-se noi și noi fațete.

Eminescu s-a impus în conștiința națională atât prin datele intrinseci de genealitate și inedit, cât și prin caracterul reprezentativ al operei sale. S-a scris mult despre Eminescu de-a lungul timpului, s-a scris în fel și chip, volumele și studiile publicate depășind cu mult volumele operelor sale, încât, acum, publicarea unui articol despre poet poate fi o piatră de încercare pentru un intelectual român.

În cele ce urmează, voi prezenta, sintetic, evoluția cultului „poetului național”, oferind o imagine de ansamblu a tendințelor manifeste în eminescologie. Demersul nu vizează textele eminesciene, ci modalitățile de receptare a imaginarului legat de personalitatea poetului, încercând păstrarea unei atitudini echilibrate în aprecierea poetului, neinfluențate de anumite contexte sau de vreo optică specifică anumitor vârste.

Importanți cercetători (Mihai Zamfir, Ioana Bot, Lucian Boia) au demonstrat cine a creat, cum și de ce s-a construit mitul Eminescu. Observăm că acesta nu s-a creat ad-hoc, un anume context a favorizat apariția și dezvoltarea lui. Chiar se vorbește de trei mari etape ale mitologiei eminesciene: faza premitică (biografia poetului), etapa mitică (cariera poetului) și etapa postmitică (influnța operei în posteritate). Pe de o parte, mitul Eminescu a fost legitimat de comunitatea care s-a recunoscut în cel mitizat, considerându-l spirit călăuzitor, pe de altă parte, legenda s-a îmbogățit prin contribuția biografilor, a criticilor, a exegeților și chiar a cititorilor.

Mitificarea poetului s-a realizat, așa cum s-a dovedit, prin însumarea trăsăturilor: nebunia, moartea prematură, figura angelică, speculațiile privind starea materială, accesibilitatea poeziei, universalitatea și proteismul preocupărilor, ocultismul și ezoterismul, insuccesul din timpul vieții, dar și iubirea extraordinară neîmplinită. Evident că toate aceste aspecte au produs emoții favorabile mitului, însă este foarte important să observăm fazele importante ale transfigurării mitice a poetului, urmărind considerațiile literare și pe cele referitoare la viața poetului.Cum era de așteptat, fenomenul sacralizării lui Eminescu a generat diverse acțiuni critice și negații atât din partea contemporanilor, cât și din partea noilor generații.

Prima fază a mitului este marcată atât de calitatea creațiilor lirice, cât și de destinul tragic al poetului. Nu lipsesc însă ironiile și contestările cauzate, mai ales, de pesimismul său, dar și de ipostazierea eroticului. După moartea prematură a lui Eminescu, se consolidează mitul geniului său, trendul fiind aproape exclusiv ascendent. Doar câțiva contestatari îl consideră obscen, trivial, nepatriot, dezechilibrat, însă, din secolul al XX-lea, mitologia poetului ia amploare. Observăm că un mit care avea puține elemente la început se dezvoltă imediat prin adăugarea componentei ideologice, care ajunge să-l copleșească. Grija deosebită față de specificul național, apărută după avalanșa de influențe occidentale din secolul al XIX-lea, a făcut din Eminescu exponentul suprem al românismului. În plus, depunerea manuscriselor poetului la Academie de către Titu Maiorescu contribuie la amplificarea mitului. Acest tezaur reprezentat de „caietele eminesciene”, uluitor ca diversitate de preocupări și interese intelectuale, tulburător prin puterea de cuprindere, ni-l dezvăluie pe Eminescu ca personalitate căreia nimic din viața țării și epocii sale nu-i este străin.

Urmărind evoluția mitologiei eminesciene, am putea spune că perioada interbelică aduce o umbrire a mitului, deoarece poetul este și slăvit, și criticat, însă trebuie spus că reacțiile sunt stârnite mai ales de publicistica sa, nicidecum de contribuțiile poetice. Eminescu este tras în toate părțile. Pe de o parte, îi sunt criticate excesele xenofobe și naționaliste (Eugen Lovinescu), pe de altă parte, legionarii îl așază printre sfinți. Studiile lui George Călinescu depre viața și opera lui Eminescu, precum și apariția eminescologiei îi pecetluiesc veșnicia. Acesta intră în absolut ca „expresie integrală a sufletului românesc”, ca spirit românesc de totdeauna. Așadar, Eminescu este validat drept firesc în universalitatea sa, iar mitul său atinge apogeul.

După ce a fost revendicat de sămănătoriști, de naționaliști, de legionari, evident că mitul eminescian a fost prelucrat și în beneficiul cauzei comuniste. Centenarul nașterii și centenarul morții poetului sunt marcate atât în țară, cât și în străinătate, manifestându-se un interes deosebit față de poezia cu tematică socială. Eminescu devenise singurul nucleu cu adevărat autentic în jurul căruia s-au adunat toți, justificat sau nu.

În postcomunism, Eminescu se află, de asemenea, între apoteoză și respingere.

Critica literară contemporană întreține mitul eminescian, publicarea corespondenței poetului, a publicisticii amplifică mitul, iar apariția integralei „Caietele lui Eminescu” (împlinirea visului lui Constantin Noica) îl întregește. Există, în continuare, intelectuali care-l consideră pe Eminescu integral valabil prin toată opera sa, ajungându-se chiar la un abuz asupra mitului poetului. Toate acestea îl transformă iarăși pe Eminescu în poetul tuturor, preocupat de soarta țării, iar lectura creației sale cunoaște forme inedite de receptare și de interpretare. Admirația eminesciană este justificată încă de dorința de legitimare a unui adevăr despre români, întrucât aceștia au proiectat în Eminescu cele mai arzătoare idealuri, dar și potențialul creator autohton. În acest sens, amintesc de existența chiar a unei imn religios închinat poetului, Acatistul Poetului Neamului Românesc, Mihai Eminescu, realizat de ierom. Ghelasie Gheorghe de la M-rea Frăsinei, Râmnicu-Vâlcea, fapt ce reconfirmă valoarea de simbol cultural autohton a poetului. (Acatistier-Sinaxar. Sfinții români, II, Colecția Isihasm, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2000). Încă suntem înconjurați de mitologia eminesciană, ascultăm poeziile sale înainte de a le citi și învăța singuri, fotografii și fragmente sau texte reprezentative din creația poetului sunt în toate manualele școlare, portretul său este pe cea mai valoroasă bancnotă, instituții, străzi, un corp ceresc îi poartă numele și chiar s-a pus în discuție transformarea sa în brend de țară.

Dar, odată cu liberalizarea opiniilor, după Revoluția din 1989, se constată și o relativizare a mitului eminescian, construit din proiecții absolutizante, aproape unanime, în mai bine de un secol. Apogeul mitologic începe, așadar, să se clatine. De la persoanele care-i apreciază selectiv creația, ajungem la cei care nici nu vor să mai audă de Eminescu, cel mai cunoscut fiind cazul dilematicilor antrenați de Cezar Paul-Bădescu. Poate că aceasta este doar o formă de revoltă față de tendința glorificatorilor și a școlii de a-l face pe poet un „mit intangibil”, situat uneori chiar deasupra criticii literare.

E important de remarcat că opera și personalitatea lui Eminescu au fost instrumentalizate în scopuri diferite, de cele mai multe ori de natură ideologică și politică. Disputa se duce, în continuare, în jurul ideologiei poetului. Naționaliștii care găsesc justificări în tot ce a gândit și a spus poetul, ajungând la o exacerbare a mitului, o fac pe motive ideologice, iar contemporanii înverșunați îl resping, mai mult din pricina ideologiei inactuale și nerecomandabile și mai puțin din pricina poeziei, pe care o consideră desuetă. Între cele două extreme, a adoratorilor și ce a detractorilor, sunt cei care-și păstrează luciditatea, discernământul și-l consideră pe Eminescu cel mai de seamă poet romantic, evitând exagerările de orice fel. Vom vedea dacă aceste opinii divergente, prezentate anterior, îl afectează pe poet și diminuează mitul.

A fost nevoie să se construiască și să se potențeze un mit din pricina complexelor unei culturi minore ce aspira la universalitate? Astăzi, în contextul globalizării, este nevoie de un Eminescu mitizat pentru a nu ne pierde reperele identitare? Sau Eminescu, devenit legendă, reprezintă nevoia noastră de mitologie? Indiferent de intențiile celor care l-au sacralizat sau demitizat pe Eminescu, poetul rămâne personalitatea copleșitoare care i-a uimit pe contemporani și-i impresionează pe cititori prin curiozitatea intelectuală, prin cultura deosebită, prin memoria fenomenală și prin talentul incontestabil.

În final, între tendința de absolutizare autoritară a poetului și cea de relativizare din contemporaneitate, e important să-l citim pe Eminescu eliberați de mitologia creată în jurul său, debarasați de prejudecățile entuziaste și de reprezentările simpliste, șablonarde. Poate că tocmai această dispută a dăunat receptării lui Eminescu, fiind și una dintre cauzele impasului cultural în care ne aflăm atunci când ne raportăm la creația sa. Chiar dacă excesele privind traiectoria umană și poetică a lui Eminescu au atins uneori cote paroxistice, e important să-l cunoaștem, să-l analizăm și să-l judecăm pe poet ca pe un valoros scriitor romantic, ca pe un jurnalist patriot și lucid, capabil de o înțelegere superioară a temelor fundamentale din sfera cunoașterii.

 

 

*Prof.  drd.  Paraschiva Buciumanu, Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Roman