MIHAI ANDONE, DĂ-I DOAMNE MINTEA OMULUI CEA DE PE URMĂ

DĂ-I DOAMNE MINTEA OMULUI CEA DE PE URMĂ

 

 

În 2016 a apărut, având ca autor pe Ştefan Andrei, lucrarea ,,Jurnal din închisoare”, vol. 1, la Editura Orizonturi şi întrucât a fost tipărită postum, a putut fi publicată pe baza a două caiete (din cele 4 existente în total) puse la dispoziţie de către văduva acestuia, doamna Violeta, de către Cornel Catană şi Ion Cristoiu. Conţinutul acesteia se constituie într-un fascicul de lumină, cu multe informaţii, unele inedite, şi cred chiar, obiective, din două lumi despărţite (oare?) de evenimentele din decembrie 1989.

Pentru Ştefan Andrei, după o ascensiune politică, dublată şi de profesionalism, în sferele înalte ale Puterii comuniste, curmate brusc şi neaşteptat, a urmat căderea în dizgraţie totală, ajungând ,,locatar” într-o sinistră închisoare.

Destui critici literari, oportunişti, au ignorat cartea la apariţie, atunci când era destul de ,,caldă” iar o dată cu trecerea timpului a trecut în uitare pe nedrept, a fost lăsată şi stă prăfuită pe rafturile câtorva biblioteci. Cum, între timp, autorul a trecut la cele veşnice, perdanţi sunt cititorii care sunt astfel văduviţi de informaţii şi consideraţii interesante, direct de la sursă, trăite direct, ca experienţă de viaţă, de un lider comunist de primă mărime.

Am operat, selectiv şi succesiv, realizând şi o regrupare tematică, precum şi o focalizare conceptuală a cititorului, reproducând ad-literam din textul lucrării, pentru a evita un exces de ghilimele. Intervenţiile mele sunt puţin semnificative, pentru a nu distorsiona informaţiile şi concepţiile autorului – izvorâte dintr-o veritabilă ,,fotografiere” a epocii în care şi-a manifestat plenar existenţa-i efemeră. În acest material nu plec cu idei preconcepute, la modă astăzi, că totul a fost condamnabil până în 1989 şi totul e roz în această perioadă de nesfârşită tranziţie, convins că în fiecare epocă au fost şi lumini şi umbre.

Iată câteva consemnări din acest jurnal: În şedinţa din 17 dec., membrii Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) au acceptat tacit ori expres ordinul lui Ceauşescu de a se trage în demonstranţi… datorită atitudinii servile el nu a fost lăsat să părăsească sala de şedinţe când a ameninţat că se retrage şi C.P.Ex. să aleagă un alt secretar general. Cum să-l instigăm pe Ceauşescu? Era el un asemenea om să-l putem instiga? Nu numai că nu ne-a întrebat cum să acţioneze la Timişoara, dar nici măcar unul dintre noi n-a luat cuvântul… Infernalei şi inoperantei şedinţe din 22 dec.1989, când Ceauşescu – dezorientat, speriat şi disperat – a anunţat sinuciderea generalului Milea, acuzat de trădare… a întrebat: luptăm sau nu luptăm?… că printre membrii C.P.Ex. sunt trădători. Înainte de această şedinţă am discutat cu Ludovic Fazecaş, iar după şedinţă cu Ion Radu, că orice soluţie impune schimbarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu… dar la o adică ne-ar fi omorât şi pe noi, ca pe generalul Milea… La 22 dec. mă găseam sancţionat cu vot de blam.

Viaţa din închisoare, stările sale de spirit şi reflecţii din universul concentraţionar: Nu cer iertare de la nimeni recunoscând greşelile mele şi participarea mea la unele greşeli, dar nu vreau să fac parte dintre cei care se căiesc devenind delatori ai acelora cu care am împărţit greşelile. Nu mă dezvinovăţesc însă nici nu le recunosc dreptul de a fi judecători şi nici procurori unora care acum se descoperă dizidenţi şi s-au bucurat de avantaje. Aş putea da mii de exemple! Seara aud cum se închide automat poarta arestului. Cu uşa celulei bine ferecată, cu gardianul pe coridor, cu fereastra zăbrelită cu gratii puternice, stau în pat şi mă bucur doar de libertatea de a gândi, de a-mi rememora trecutul, de a spera, de a visa… Celula 9. Simt că putrezesc. Simt că-mi intră igrasia în nervi. Nu mai am nici un chef de viaţă… Nesiguranţa mă toacă, mă macină… Şobolanii scot noaptea un ţipăt subţire, penetrant, care-ţi ajunge până la os… mă macină fizic şi psihic întemniţarea generatoare de disperare şi plictiseală… Zdrobit de durere, de otrava nedreptăţii care mi se face şi care-mi pătrunde până în cele mai intime fibre ale trupului… şederea în cuşcă te îndobitoceşte, te duce la condiţia de animal… Amarnice zile, groaznice nopţi! Nu mă consider vinovat penal şi consider neîntemeiată acuzaţia ce mi se aduce… Plictiseala mă omoară, nesiguranţa în viitor mă secătuieşte. Libertatea devine şi mai indispensabilă când îţi este luată. Semiîntunericul mă oboseşte, plictiseala mă şubrezeşte sufleteşte iar lipsa de perspectivă mă consumă psihic… 29 martie, azi au venit la mine Violeta şi Călin. M-au găsit deznădăjduit, trist, abătut, dezorientat mai ales, pesimist… Nu voi mai face politică. M-am dezintoxicat de otrava puterii… N-ar putea fi pentru mine o veste mai proastă decât moartea Maicăi, îmbolnăvirea Violetei sau a lui Călin.

Cred că Ştefan Andrei a fost un credincios şi sigur l-a redescoperit pe Dumnezeu în închisoare, credinţa fiindu-i inoculată de Maica (cum îi zicea mamei sale, amintindu-ne parcă de Maica Domnului) încă din fragedă copilărie. Iată câteva argumente din lucrare: Atitudinea regimului comunist faţă de religie a avut un rol nefast şi un efect nociv asupra populaţiei. Poate cineva nega rolul milenar al Bisericii, al religiei în propagarea unor precepte morale de valoare universală şi eternă? Doamne, câte am putut suferi… Nu-i da omului cât poate duce! Doamne, nu cumva mă lasă nervii? Asta ar fi groaznic. Plutonierul Cuzic tot citeşte Biblia pe care i-am dat-o. Biserica, religia au avut un rol deosebit asupra comportamentului oamenilor, respectarea poruncilor religioase, teama de păcat, sancţionat de Divinitate, neputând fi înlocuită de cerinţele moralei comuniste. Biserica ortodoxă trebuie sprijinită material şi moral pentru a-şi creşte şi mântui credincioşii… constituind un reazăm puternic în lupta pentru păstrarea fiinţei naţionale… impunând ca în înţelegerile celor două Principate cu turcii să se prevadă interzicerea construirii de moschei în Principate (ai auzit domnule Ponta?). 7 aprilie 1991 – fac a doua oară Paştele în arest. Am ciocnit un ou roşu cu tov. Gere. Când te adresezi creştinilor nu începe prin a le spune că nu crezi în Dumnezeu. Mămica, s-o ţină Dumnezeu cât mai mult! Ne-a fost un sprijin dumnezeiesc de-a lungul a trei decenii.

Plecând de la proverbul românesc: ,,Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ţi spun cine eşti” iată doar câteva tuşe ale autorului referitoare la cuplul dictatorial, la alte persoane ,,sus-puse” ori cu care a venit în contact, cuprinse în lucrare:

1. Nicolae Ceauşescu: Cretinul de Ceauşescu… Nenorocitul de Ceauşescu pusese complet partidul sub controlul Securităţii. Bodnăraş i-a declarat ferm şi mânios că el nu vrea să facă parte dintr-un Comitet Central verificat de Securitate… Ceauşescu a respins în C.P.Ex. programul de retehnologizare pe care îl propusesem, acuzându-mă că vreau să-i îmbogăţesc pe capitalişti… Prin comportamentul său dominant, despotic, Nicolae Ceauşescu acţiona cu duritate şi violenţă pentru a-şi impune punctul de vedere, determina în mod abuziv adoptarea hotărârii pe care o voia… Eu am considerat o idioţenie legea iniţiată de Ceauşescu de a interzice recurgerea la credite, deoarece nu orice credit era rău… Ceauşescu a declarat la Congresul culturii din 1976 că România nu are pretenţii teritoriale… Ceauşescu introdusese practica de a fotografia înmormântările demnitarilor, pentru a se informa cine participă, ce cuvântări rostesc… Sforar între sforari… Ceauşescu considera întreaga ţară ca pe o moşie personală. Vânătoarea îi dădea o satisfacţie uluitoare… Avea multe păcate Ceauşescu, dar te uimea prin voinţă. Sunt convins că lucrurile ar fi mers mai bine, răul ar fi fost mai mic dacă familia Ceauşescu nu s-ar fi băgat în toate, stricând şi înrăutăţind… nu înţelegea rolul crescând şi vital al intelectualităţii… Nicolae Ceauşescu şi mai ales Elena Ceauşescu aveau o atitudine primitivă faţă de biserică… vedeau ateismul ca o manifestare împotriva Bisericii, a practicii religioase… cu prilejul reconstrucţiei Bucureştiului au demolat biserici, iar după cutremurul din 1977 am auzit-o pe Elena Ceauşescu fiind bucuroasă că în noaptea precedentă ar fi fost dărâmată Biserica Enei. Elena Ceauşescu şi-a exprimat nemulţumirea şi dezacordul în legătură cu înmormântarea cu preoţi a tatălui lui Nicolae Ceauşescu. Îmi spunea plutonierul-major Cuzic: Ceauşescu a greşit şi prin faptul că a dat putere unor neciopliţi, neisprăviţi, lipsiţi de educaţie, care dominau prin puterea funcţiei şi nu prin pregătire, prin inteligenţă.
2. Elena Ceauşescu: Năzbâtiile prezentate de Elena Ceauşescu la 30 dec. 1976 la Sesiunea M.A.N… Era adversara de moarte a numirii unui ambasador român la Oslo… şi spunea că Apostol ,,va trăi şi o să ne îngroape pe toţi”. În ultimii ani, Elena Ceauşescu a redus nr. de ore rezervat studiilor limbilor străine, pentru a reduce nr. profesorilor… Mari daune a provocat Elena Ceauşescu promovărilor în învăţământul superior şi în domeniul sănătăţii. Ce să faci, dacă Nicolae Ceauşescu încredinţase conducerea ştiinţei, învăţământului, artei, culturii unei ignorante şi inculte.
3. Nicu Ceauşescu: Cu ciroză, n-o poate duce mult. A fost şi el nenorocit de părinţi. Trebuiau să-l lase să se însoare cu fiica lui Mizil… l-au căsătorit cu Poliana Cristescu. Nicuşor, inteligent, suflet bun, în dezacord cu multe din ideile părinţilor. De ce l-au trimis, bolnav fiind, prim-secretar la Sibiu unde era supravegheat de Postelnicu… Pentru că Nicu şi Zoe stăteau târziu în baruri, au hotărât ca toate restaurantele să se închidă la ora 10-11. În discuţiile cu mine, Nicuşor şi-a exprimat dezaprobarea cu scandarea nebunească a numelui lui taică-său şi cu interminabilele ropote de aplauze. Curtea supremă, la recursul în legătură cu Nicu Ceauşescu, de la condamnarea la 20 ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav, i se dau 16 ani pentru genocid.
4. Ion Iliescu: În 1971 conducea colectivul care elabora proiectele de cuvântări pentru Nicolae Ceauşescu. Este un fricos, un laş, un însetat de putere. Pe Ceauşescu l-a bârfit pe la colţuri de stradă. Îi este frică să nu fie tras la răspundere pentru morţii de după 22 dec. 1989. Se îmbată cu veninul puterii. Fără copii, fără prieteni, aceasta a fost singura lui sursă de satisfacţie. Manifestanţii de la Timişoara au cerut: ,,Iliescu judecat, aici la noi în Banat”. 3 ian. 1990. Noapte de coşmar. Pe ce s-a bazat şi cine l-a sfătuit pe Ion Iliescu când a dezvăluit la TVR despre terorişti… Pe ce mâini ne-ai dat Iliescule, ce ignoranţi şi analfabeţi te-au înconjurat tovarăşe Ionele, mai pe scurt, Ionele, aşa cum îţi spunea Elena Ceauşescu… Iliescu publică un interviu în „Adevărul”: sălciu, incolor, inodor. Vorbe, palavre, braşoave stupide. Se plânge că nu are timp pentru viaţa personală. Slavă Domnului că a tot dormit ca şef la Timişoara, Iaşi, Comitetul apelor, ca să nu mai spun de Editura Tehnică. În total 20 de ani. Mai puţin cultivat decât se crede. Pentru intelectuali este prea uşor, uleios, dulceag, smead, neinteresant. Rămâne un propagandist… dar nu este un organizator, n-are capacitatea de a evidenţia esenţialul. Păcat că pierdem şansa pe care o avem, de a opera transformări fundamentale!
5. Petre Roman: La mitingul F.S.N. din 22 dec. a vorbit despre judecarea vârfurilor P.C.R. În Parlament când începuse discutarea Legii Fondului Funciar Roman spune că fiecare dintre noi are strămoşi, ţărani (Unde? În Spania? N-am prea auzit de ţărani evrei, chiar maghiari!). Ce tupeu! Într-un interviu, arată că ,,a simţit că îi fierbe sângele” în el când, indignat a citit că ,,unii dintre foştii mari ceauşişti şi-au permis să ne ameninţe” ceea ce este ,,o obrăznicie care depăşeşte orice limită,aroganţa celor care se credeau să conducă şi care acum sunt acolo unde merită”. Totu a gafat declarând că vrea să trăiască, chiar de ar trebui să mănânce pământ, pentru a-i judeca pe cei de sus care au trădat. Deocamdată,el este în boxă. Reacţia lui Roman este de o violenţă şi o duritate care depăşise limitele responsabilităţii. Ceea ce m-a izbit în mod deosebit este setea de putere care zăcea înainte în Petre Roman. Roman face şi pe dracu în patru că doar abia-abia va putea să rămână prim-ministru. E nemaipomenit de încrezut, arogant, plin de sine.
6. Emil Bobu: Viclean ca o vulpe, fals, penibil, era secretar cu probleme organizatorice… atitudinea reprobabilă a javrei de Bobu. În 1989 ajunsese ministru al justiţiei nevasta lui Bobu, făcută din vânzătoare de aprozar. ,,Madam Bobu” era omul de încredere al Elenei Ceauşescu. O bârfitoare otrăvitoare.
7. Gogu Rădulescu: N-a făcut nimic pentru a reteza din excesele ceauşiste. Era recunoscut prin ,,de acord” rostit cu voce molfăită. Rău până la zbir, a dus la destituirea şi condamnarea a numeroşi oameni. Am asistat la mai multe analize făcute de Gogu Rădulescu la Controlul Financiar. Sistem inchizitorial. Ţipete. Ameninţări. Cred că la Procuratură nu putea fi mai rău. Nu dădea voie să explici. Acelaşi om dur,intransigent, cu apucături dictatoriale era dulceag, mieros faţă de Nicolae Ceauşescu. Lipsit de răspundere, lucrând acoperit, Gogu era o frână. Era fiul unui lăutar, căsătorit cu o evreică vânzătoare de magazin… Gogu, mobilizat, a dezertat la ruşi din prima zi de război. Îi ura pe Eliade, pe Maurer, pe Eugen Barbu. Era leneş, deşi deştept. Îl dispreţuia pe Manea Mănescu pe care îl considera prost, oportunist, hahaleră. Cu ajutorul prietenilor, Gogu a fost scos din închisoare cu scleroză şi inconştient… I-am reproşat lui Gogu că nu a folosit capacitatea, competenţa şi ,,trecutul” său pentru a-i atrage atenţia lui Ceauşescu că ne duce în prăpastie. Era ilegalist. Ura lui înverşunată împotriva lui Cornel Burtică. În curtea

Arestului mi-a spus că tatăl lui Sergiu Celac fusese agent sovietic.

8. Silviu Brucan: Alţii fac judecata perioadei comuniste, cum procedează Brucan – unul dintre stâlpii îndoctrinării comuniste ca redactor- şef adjunct la ,,Scânteia”.
9. Constantin Dăscălescu: 6 dec. 1990. Disjungerea lui C. Dăscălescu şi Gogu Rădulescu: cei mai vinovaţi dintre noi din proces nu vor fi judecaţi. S-au refugiat la Spitalul nr. 9. Va fi greu de explicat cum de a fost C. Dăscălescu timp de peste opt ani prim-ministru… conducea guvernul unei ţări cu învăţământul obligatoriu de 10 ani în timp ce el nu făcuse 10 clase la şcoală. Pregătirea lui superioară se rezuma la cei trei ani la Şcoala Superioară de Partid a C.C. al URSS. Dăscălescu a scăpat până acum de condamnare după ce s-a dat premeditat cu capul de pereţi şi apoi de calorifer.
10. Ion Dincă: L-a evacuat pe pastorul Tokeş la 16 dec. fără a-l consulta pe Ceauşescu. De ce a trebuit să-l evacueze din casa parohială în preajma Crăciunului pe un preot cu soţia gravidă?
11. Barbu Petrescu: Tembelul a mobilizat lumea la ora 5 dimineaţa la Mitingul din 21 dec. cu ameninţarea desfacerii contractului de muncă. De ce l-au pus prim-secretar la Capitală pe acest idiot, tâmpit, zurliu şi prost, apoi impus şi ales şi ca membru al C.P.Ex.?
12. Dumitru Mazilu: Eu l-am ajutat aşa cum nu cred că l-a ajutat nimeni în viaţă. Pe 10 ianuarie 1990, el l-a instalat pe Robu ca procuror general, iar pe 12 ianuarie eu am fost arestat. El a contribuit la arestarea mea. Din toată slugărnicia, ros de ambiţii, a refulat cu colţii, a scuipat şi a înjurat un regim care dintr-un tractorist a făcut un profesor doctor, un funcţionar internaţional. Celebrul ,,anticomunist” care-l pupa în cur pe Ceauşescu aproape seară de seară la radio. A devenit comandant al Şcolii de ofiţeri de Securitate de la Băneasa. O decenţă – chiar minimă – era necesară.
13. Olteanu înjura ca la uşa cortului ca primar al capitalei şi era de o rigiditate şi de un dogmatism stâncos în raporturile cu intelectualii când lucra ca secretar al C.C. cu probleme de propagandă.
14. Agarici: Lingăul, invitat la Adrian Păunescu să facă fotografii celor pe care îi invitaseră la el, a publicat, parcă, în ,,Expres” una în care fiind eu împreună cu Păunescu, cu explicaţia:,,Unul în închisoare; pe când şi celălalt?” O jigodie, din cohorta de jigodii, haimanale şi prostituate politice.
15. Darie Novăceanu: Scrie un articol necinstit în ,,Adevărul” despre membrii C.P.Ex. Acest pitic literar, intrat în Uniunea Scriitorilor în numărul rezervat mediocrilor, cocoţat acum în conducerea ,,Adevărului” – prostănac şi nemernic, ne atacă în mod laş.
16. Ion Grigorescu: Acest ploieştean languros, ploconitor, plângăreţ că n-ar fi scris tot ce-ar fi putut, ar putea candida cu succes într-un insectar al lichelelor postbelice din viaţa României.
17. Geo Şerban: În ,,România Liberă” scrie un articol otrăvit: ,,Protipendada de partid mereu biruitoare”. Atins de setea de răzbunare, îşi varsă tot veninul nerealizărilor până la 22 dec., ne scuipă pe toţi fără a accepta discursul şi dialogul politic, nu vede că în nici o altă ţară fostă socialistă n-a avut loc un proces, o arestare în bloc a întregii conduceri de partid.
18. P. M. Băcanu: Înrăit, plin de ură, scrie despre proces un articol ,,Ziua cea mai neagră a justiţiei” în ,,România Liberă”, criticându-i pe judecătorii ce au pronunţat sentinţa ,,Încât cu greu poţi afla cine este mai vinovat: slugile ori stăpânul?”. În articolul ,,Escamotarea răspunderii” el pune problema fals; noi n-am fost judecaţi, audiaţi în legătură cu ,,crimele comunismului” ci cu evenimentele dintre 17 şi 22 dec.
19. Ion Ioniţă: Era un produs tipic al promovării pe bază de dosar, lipsit de pregătire, catapultat din simplu muncitor în conducerea superioară a Armatei; incult, dar plin de sine (nu de puţine ori spunea în C.P.Ex.: ,,Eu nu mă pricep în problema aceasta dar iată care este părerea mea”) şi să afirme tot felul de bazaconii.
20. Gheorghe Apostol: În martie 1965 când Ceauşescu, cu sprijinul lui I. Gh. Maurer, a ajuns conducător al partidului, sunt convins că dacă atunci ar fi fost ales Gh. Apostol, acesta ar fi fost răsturnat de Ceauşescu, mai inteligent, maestru în ,,sforării”, cu influenţă mult mai mare în rândurile prim-secretarilor de regiuni, ros de ambiţii, cu un instinct politic mult mai penetrant, mult mai ferm şi agresiv, faţă de Apostol, molcom, echilibrat lui Apostol îi lipsea inteligenţa penetrantă, n-avea o cultură, ci doar o experienţă politică, bun-simţ, modest în comportamentul cu colaboratorii. Ceauşescu voia să-l ţină departe de ţară pe Apostol, deoarece îl incomoda şi avea o priză semnificativă în rândurile unei categorii de muncitori, cărora voia să le asigure condiţii cât mai bune de viaţă. A ajuns ambasador în Argentina. Apostol i-a propus membru al C.C. pe Lucreţiu Pătrăşcanu şi ca membru supleant pe I. Gh. Maurer.
21. Alexandru Bârlădeanu: Într-un interviu dat lui Adrian Păunescu, despre Ştefan Andrei spunea: ,,Ştiu că este un om f. deştept şi îi doresc să aibă parte de tot ceea ce merită în această viaţă”.
22. Adrian Năstase: Norocul cu el că i-a scăpat să nu mai fie mutaţi din casa lor… şi care, în anii următori, de Crăciun, le trimitea cadouri constând în alimente, dar şi tradiţionalul brad (remarca aparţine lui Cornel Catană, n.n.).
23. Gardianul Popescu: Un moldovean din părţile Romanului, mă vede abătut şi încearcă să mă încurajeze.
24. Adrian Păunescu: În ,,Totuşi iubirea”, nr. 10(27), martie 1991, scrie: ,,Celălalt ministru de Externe care s-a ilustrat prin geniu şi siguranţă, cultură şi fidelitate faţă de naţiune, prin dăruire şi cumpăt este Ştefan Andrei.”. El a publicat şi scrisoarea lui Mario Sores către preşedintele Iliescu, favorabilă lui Ştefan Andrei.
25. C. V. Tudor: În ,,România Mare” din 12 aprilie, scrie: ,,Nu se ştie în virtutea cărui cromozom al trădării şi ingratitudinii, Silviu Brucan îl batjocoreşte în ,,Adevărul” pe Ştefan Andrei, acuzându-l că s-a tâmpit(?!). Lăudabil gestul lui Vadim de a mă apăra contra atacurilor acestui nemernic cu nume Brucan. Nu mă îndoiesc că este trădător de ţară.
26. Andrei Pleşu: Aminteşte că filosoful Vulcănescu le-a spus la ultima întâlnire fetelor sale:,,Să nu vă răzbunaţi!”. Parcă prevedea spiritul de revanşă, de răzbunare, de vânătoare de vrăjitoare care a urmat după noiembrie 1989.
27. George Pruteanu: Despre Ştefan Andrei, ca om, am aflat lucruri rezonabile.

În continuare extrag doar câteva personalităţi din prim-planul vieţii politice internaţionale, care l-au avut interlocutor pe Ştefan Andrei – întâlniri prezentate pe larg în lucrare – în care a apărat cu deplin succes interesele României: preşedinţii S.U.A.: Ford, Reagan, Bush şi secretarii Departamentului de stat: Shulz, Haig, Kissinger, Vance; preşedintele Franţei Mitterrand, primarul Parisului Chirac; Andreotti şi Craxi din Italia; Genscher, Khol, Brand, Schmidt din Germania; Thatcher, Wilson, Howe, Callaghan din Anglia; Brejnev din URSS; Shamir, Perez, Şharon, Dayan din Israel; Trudeau din Canada; Gonzales din Spania; Castro din Cuba; Cuellar – secretarul general al ONU şi cu mulţi alţii, şefi de state, prim-miniştri, miniştri de externe şi parlamentari din numeroase alte ţări precum: Grecia, Belgia, Norvegia, Portugalia, Chile, Siria, Maroc, Namibia, Indonezia, Iordania, Etiopia, Argentina, Etiopia, Cambodgia, Iran, Afganistan ş.a.

Finalizez articolul meu cu alte extrase din lucrarea recenzată şi prin alte consideraţii ale lui Ştefan Andrei; la început cele cu conotaţii externe şi apoi cu cele interne:

Principalii conducători ai Revoluţiei franceze au avut o soartă tragică; au trăit intens şi au sfârşit prea repede: Robespierre – la 36 de ani; Danton – la 35 de ani; Saint-Just – la 27 ani; Mirabeau – la 42 de ani.

Când, în martie 1945, Andrei Vîşinski i-a propus lui Groza să devină prim-ministru, acesta i-a pus două condiţii, pe care le-a acceptat: să primească asigurări ferme din partea lui Stalin că URSS va retroceda României Transilvania de Nord, care atunci se afla sub administraţie sovietică; să se consulte în prealabil cu Iuliu Maniu, care era considerat de politicienii ardeleni drept liderul lor. Chiar dacă Maniu l-a sfătuit să nu accepte oferta că numele său va fi terfelit şi rău famat peste ani, Groza considerând că în joc era o miză excepţională – a devenit prim-ministru şi împreună cu regele, la 10 martie au mers la Cluj, unde a avut loc transferul către autorităţile române.

Winston Churchill a spus că: ,,ONU a fost creată nu ca să ne conducă în Rai, ci ca să ne scape de Iad”.

Preşedintele Johnson, recunoscător României, în august 1968, când ţara noastră era ameninţată pentru condamnarea invadării Cehoslovaciei, i-a avertizat pe sovietici să nu dea drumul câinilor războiului şi să atace România.

Forţe maghiare influente acţionează din Ungaria şi din străinătate pentru separarea Transilvaniei de România.

Rămasă izolată, în Albania e Monumentul sfidător al lui Stalin, singular în Europa.

Mitterrand a zis că el este pentru drepturile minorităţilor, dar nu pentru explozia statelor. Franţa n-are prietenii veşnice, ci numai interese veşnice.

Francezii cunosc pe Ana de Noailles, Cioran, Eliade, Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Panait Istrate, George Enescu, Constantin Brâncuşi – români care au trăit în Franţa.

La 14 mai 1991 s-a sinucis soţia lui Mao Zedong, care fusese condamnată la închisoare pe viaţă… a constituit ,,Banda celor 4”… Ceauşescu a dat puteri nelimitate soţiei sale.

Papa Ioan Paul al II-lea a denunţat mijloacele de comunicare în masă, care sunt instrumente de care profită păcatul.

În politica lui Gorbaciov s-a aruncat peste bord solidaritatea cu ţările în curs de dezvoltare. Oricui încearcă să intre pe piaţa economică a Americii Latine, SUA îi dă peste degete.

18 noiembrie 1990: O iubesc pe Violeta mai mult ca oricând! Cele 10 luni de arest au constituit pentru ea o probă de foc. S-a zbătut, m-a apărat împreună cu Călin.

Istoria este scrisă de învingători şi ar trebui să treacă mult, mult timp pentru a se spune adevărul (pare că a cam început să se spună, n.n.), dar eu, nu voi mai fi, probabil, în viaţă. Tocmai de aceea trebuie să las ceva scris, temeinic, adevărat, real şi deci util… În 1951 câştigasem premiul al II-lea la Literatură, după Nicolae Labiş, pe şcolile medii… De ce n-am putea fi şi noi regat şi de ce nu i s-ar înapoia familiei regale palatele Peleş, Pelişor, Foişor, Palatul Regal, Cotroceni, Palatul Elisabeta, Palatul Săvârşin?… Aceiaşi oameni care au întocmit rechizitorii pe timpul lui Ceauşescu, au trecut la realizarea incalificabil şi inadmisibil, la adresa fostului C.P.Ex… 31 dec. 1990: o zi cenuşie al celui mai negru an din viaţa mea! …România a folosit încordarea din relaţiile sovieto-chineze şi a adoptat în aprilie 1964 Declaraţia de independenţă… Nenorocitul şi blestematul de procuror, criminal şi bandit intrat în istoria personalităţilor de frunte ale teroarei şi proceselor staliniste: Andrei Vâşinski… Regina Maria, în vizită la Paris şi când Clemenceau a întrebat-o: ,,Ce doreşte România?”, a zis: ,,Transilvania, Bucovina şi Banatul” – a primit drept răspuns: ,,Dumneavoastră vreţi partea leului” şi având vorbele la ea, i-a dat un răspuns magistral: ,,Tocmai de aceea am venit la vărul său – tigrul”… În loc să se ancheteze cine a tras la Timişoara pe 17 dec., cine şi de ce s-a dat ordin să se tragă, cum se motivează morţii pe Valea Girocului, de pe treptele Catedralei, se arată opiniei publice cu degetul spre fostul C.P.Ex… Cum spunea Iorga: ,,În chestiunea teritoriilor naturale, drepturile niciodată nu se prescriu; iar dreptatea unui neam triumfă”… Au părăsit ţara atâţia oameni de valoare. În primul rând, trebuie evidenţiat că vechiul regim a format aceşti oameni… Mari personalităţi ardelene care luptaseră pentru unirea Transilvaniei cu ţara, au fost întemniţaţi la Aiud sau Sighet şi erau păzite de gardieni maghiari… În lucrarea ,,Neoiobăgia” C. Dobrogeanu Gherea arăta că acele trei imperii care ne ameninţau – otoman, ţarist şi austriac – cel mai periculos este ţarismul, deoarece distruge fiinţa naţională. Şi asta o declară un evreu rus. Nu trebuie ignorată nici primejdia pe care o reprezintă pentru noi faptul că ruşii aveau aceeaşi religie şi atunci Biserica Ortodoxă Română nu ar fi luptat pentru a-şi apăra existenţa şi turma – aşa cum a făcut-o contra mahomedamismului turcesc şi a catolicismului austriac… La agricultură şi industrie alimentară eram de râsul lumii. Cele două ministere raportau la producţia realizată pentru export fructele din pomi, pui de o zi, brânză din laptele ce trebuia muls, berbecuţii din miei ale unor oi care nici nu fătaseră şi mult, mult vin… 18 martie 1991. Zi de proces. Vorbesc apărătorii; Admirabil Cerveni… Îi spun lui Oprea că după ce mă întorc acasă primul om pe care-l vizitez va fi Adrian Păunescu… Brucan spune că pe el îl interesează procesul Securităţii, deoarece PCR a fost nimicit, pe când Securitatea nu… 25 martie 1991. Procesul C.P.Ex.: 5 achitări şi 5 suspendări, 11 condamnări între 2 ani şi 5 ani jumătate… Dacă fiul lui Tismăneanu – alt erou al războiului din Spania (ca şi Valter Roman, tatăl lui Petre Roman ) – şi-a găsit împlinirea în SUA şi la ,,Europa Liberă”, Petre Roman a folosit 21 dec. 1989 pentru ca pe 22 dec. să devină prim-ministru… Fumatul este cea mai mare infirmitate a mea… Oare toate strădaniile mele pentru a apăra interesele supreme, permanente ale României au servit la ceva după ce am fost arestat?… Maica se străduieşte să trăiască până mă vede eliberat… Este interesant, dar nu sunt înfuriat pe Ion Iliescu, Stănculescu, Roman şi alţii care m-au arestat şi mă ţin în închisoare. Tot amintindu-mi de tâmpeniile lui Ceauşescu, mă enervez şi-mi tot fac reproşuri că nu am făcut chiar pe dracu-n patru să mă fi retras (Dă-I Doamne mintea omului cea de pe urmă n.n.)… Sunt hotărât să nu dau nici un interviu, să nu fac nici-o declaraţie, să nu scriu nici un articol până ce nu voi fi eliberat… A nu ştiu a câta oară mă tot întreb care este explicaţia politicii lui Ceauşescu din ultimii ani, de a nemulţumit pe toată lumea? Oamenii erau chemaţi la muncă şi duminica ,,deoarece se stă prost cu planul”… Trebuie să avem la putere oameni despre care să fim convinşi că-şi iubesc ţara mai mult decât scaunul pe care stau… Cine din vechea nomenclatură ar mai avea curajul să treacă într-o funcţie de conducere politică? Un inconştient să-şi asume o asemenea sarcină. Păcat că n-am putut lucra un an-doi fără N. Ceauşescu. S-ar fi reparat multe. Măsuri aplicabile imediat: căldura, lumina, problema cărnii de pasăre şi porc prin import de soia şi, chiar, porumb. Mărirea lotului personal al ţăranilor, deschiderea imediată a posturilor prin concurs, liberalizarea plecării peste hotare; apoi la transformări radicale: multipartidism, alegeri libere, presă liberă, măsuri de tranzit la economia de piaţă… În numele democraţiei s-a năruit spiritul disciplinei în producţie… Am mai rămas închişi nouă: eu, Mizil, D. Popescu, Totu, Toma, Curticeanu, Nicolae Constantin, Ludovic Fazekaş şi Gere. Acasă sunt: Gh. Oprea, Gh. Pană, Miu Dobrescu, C. Olteanu şi campionul marilor recolte fictive – David. Păi, asta este dreptate?… Iniţial adversar al regimului religios instaurat la Teheran, Ceauşescu a făcut una dintre numeroasele sale vizite în străinătate tocmai în Iran, între 18-20 dec. 1989… Mai dureroasă, mai năpăstuitoare a fost interdicţia Elenei Ceauşescu, pentru Violeta de a mai juca în filme, de a mai apărea la TVR; marea, criminala nedreptate pe care i-a făcut-o; N-am acceptat cererea familiei N. şi E. Ceauşescu de a divorţa, în 1979… Deşi una dintre mizeriile României din ultimii ani a generat-o proasta alimentare, aprovizionarea populaţiei, a fost eliberat David, ministrul Agriculturii, care a plăsmuit date mincinoase privind rezultatele din agricultură şi tot minţea în şedinţe. Există perspectiva ca toată populaţia ţării să muncească pentru o pătură subţire de bogaţi autohtoni, iar toată România să muncească pentru clubul ţărilor bogate (premoniţie realizată în prezent, n.n.)… Distrugerea de-a valma a proprietăţii fostelor CAP-uri: grajduri, vite, oi, porci, cu toate necesităţile – a terenurilor de păşunat, împărţirea marii proprietăţi în mici loturi, lăsarea în paragină a sistemului de irigaţii, înseamnă aruncarea agriculturii româneşti cu decenii în urmă… C.P.Ex. nu dădea ordine. Ordine dădea comandantul suprem. Deci, toată argumentarea Procuraturii, potrivit căreia C.P.Ex. ar fi hotărât să se tragă, este o gogoriţă, o idioţenie… S-au consumat rezervele valutare şi chiar avem datorii externe… Rusia. Voi apuca să văd dezmembrat acest anacronic imperiu, care ne-a impus, cu forţa armelor comunismul?

 

Iulie 2017      

 

Prof. Mihai Andone