Prof. dr. Paraschiva BUCIUMANU, Memorii recuperate. „Amintiri din refugiu”, Constantin C. Grădinescu (Ed. „PapiruS Media”, Roman, 2025)Prof. dr. Paraschiva BUCIUMANU,

Memorii recuperate. „Amintiri din refugiu”, Constantin C. Grădinescu (Ed. „PapiruS Media”, Roman, 2025)

La 70 de ani de la scrierea lor, Amintirile din refugiu ale lui Constantin C. Grădinescu au fost publicate de editura PapiruS Media, prin grija preotului Cornel Paiu și a jurnalistului Remus B. Mineață, care au readus astfel la viață memoria unei familii romașcane importante. Caietele cu însemnări ale autorului au fost păstrate cu sfințenie de mezinul Mircea Grădinescu care, nonagenar fiind, a simțit nevoia să transforme vocea tatălui într-un simbol al refugiului oamenilor din calea războiului.

În cele 50 de pagini, Constantin C. Grădinescu descrie experiența dureroasă a familiei sale din timpul refugiului din 1944, de la plecarea din gara Roman până la stabilirea în satul Hoțul (neidentificat geografic), localitatea natală a cumnatei sale, după ce bombardamentele aliaților distruseseră orașul Drobeta-Turnu Severin. Descendent al unei familii romașcane renumite, cu valoroase contribuții în domeniul culturii și al educației (Constantin Grădinescu, tatăl autorului, a fost director al Școlii nr. 3 din Roman și membru activ al prestigioasei Societăți Culturale „Miron Costin” din Roman), având și legături de rudenie cu personalități ale vremii (profesorul-pictor Alexandru Resmeriță, unchi al soției, și generalul Ioan Arhip, Adjunct al Șefului Marelui Stat Major al Armatei, cumnatul său), Constantin C. Grădinescu, format la Academia de Științe Economice și fondator al Liceului Comercial din Roman, ne povestește cum, în cumplitul an 1944, au fost nevoiți să-și părăsească locuința și să se refugieze la Turnu Severin, la fratele său Manolică, sperând că vor fi feriți de teroarea războiului. Avansarea rapidă a armatei sovietice în teritoriile românești a declanșat groaza de represalii în rândul populației și a generat exodul românilor din nordul țării spre zonele controlate de români, în Sud și în Vest.

În acest context, familia Grădinescu părăsește Romanul „pe 28 martie1944, ora 16.00”, și se îndreaptă spre rudele din Drobeta-Turnu Severin, călătorind în trenuri, de marfă, de animale sau de persoane, supraaglomerate, într-o luptă cumplită pentru supraviețuire. Autorul notează că a primit gratuit foi de călătorie pentru membrii familiei și pentru bagaje și se aștepta să plece repede, dar, ajuns în gară, realizează gravitatea situației. Peroanele, sala de așteptare erau ticsite de oameni înfrigurați, obosiți, nevoiți să fugă din calea războiului. După 16 ore de așteptare în frig și în aglomerație, trenul sufocat de oamenii care „călătoreau în vagoane, pe acoperiș, pe scări, pe tampoanele dintre vagoane” pornește spre capitală. Ajunși în Gara de Nord, după 11 ore de călătorie, găsesc un haos de nedescris. Mai mult, pentru că autorul a avut ceva treburi de rezolvat în București, vor fi surprinși de primele bombardamente din 4 aprilie, devenind martorii numeroaselor victime ale atacurilor aeriene ale dușmanilor. Drumul de la București la Turnu Severin a durat 6 zile, timp în care familia a trecut prin numeroase încercări.

După un drum lung și obositor, după zile și nopți petrecute în gări sau sub cerul liber, familia ajunge la destinație, toți bucurându-se pentru scurt timp de revedere. Familia Grădinescu este primită cu căldură de Manolică, fratele autorului, și de Alexandru Resmeriță, unchiul soției, însă, doar după câteva zile începe calvarul. În timp ce Constantin C. Grădinescu se întorcea de la Caracal, unde fusese pentru a depune arhiva Liceului Comercial din Roman, aviația britanică și americană bombardează sudul țării, producând o panică de nedescris, „femei, copii, oameni în vârstă fugeau îngroziți, țipând, rugându-se Celui de Sus să rămână în viață.” Revenit la Drobeta-Turnu Severin, Grădinescu realizează îngrozit că orașul nu este nici pe departe locul sigur visat, deoarece, chiar în noaptea de Paști, locul devine ținta bombardamentelor aliaților occidentali, care aproape l-au distrus, producând înfiorătoare dezastre materiale și umane. Imaginea orașului de după bombardamente dezvăluie o priveliște cutremurătoare, terifiantă: „unele case ardeau, altele erau prefăcute în ruină, cu acoperișurile sfărâmate, altele doar numai cu geamurile sparte și tavanele căzute. Mormane întregi de moloz, mobile, diferite lucruri și obiecte de gospodărie trântite în stradă. Un miros de arsură și de fum cât cuprindeai cu ochii, de te îneca și îți întuneca vederea. Cadavre de oameni loviți de exploziile bombelor sau de suflul lor, parte cu capetele zdrobite, altele fără mâini, fără picioare și altele întregi, dădeau tabloul înfiorător al sălbăticiei oamenilor (…) Femei, bărbați și copii care rămăseseră în viață, înspăimântați de groază, plângeau în mijlocul drumului murmurând cuvinte de blesteme și de durere. O biată mamă plângea după fetița, despre care nu știa nimic de soarta-i. (…) În imediata apropiere, se găsea cadavrul unei doamne de 35-40 de ani, bine îmbrăcată, cadavrul unui ceferist și cadavrul unui salahor sau a unui muncitor. Toți aceștia nu aveau nicio leziune, dar muriseră din cauza suflului.”

După dezastru, ca prin minune, toți membrii familiei se regăsesc teferi și chiar reușesc să participle la slujba de Înviere, fără lumânări, cum era obiceiul, și să se întâlnească în jurul mesei de sărbători, însă marcați de soarta mamelor care și-au pierdut copii, de cea a văduvelor rămase fără sprijin și cu gândul la cei mutilați de cumplitele atacuri. După distrugerea orașului, familia Grădinescu se mută la țară unde soția fratelui avea o gospodărie modestă și cele necesare unui trai decent și puțin mai sigur.

Am citit cu interes însemnările lui Constantin C. Grădinescu, am analizat și manuscrisele autorului păstrate de fiul cel mic, care, din păcate, se referă doar la anul 1944, respectiv la perioada de refugiu. Aș fi vrut să aflu mai multe detalii despre cum a trecut această familie prin provocările secolului al XX-lea. Nici autorul și nici fiul său Mircea nu prezintă informații despre (ne)participarea bunicului/a tatălui la război, despre întoarcerea din refugiu, despre ce au găsit acasă la întoarcere și despre evoluția relațiilor din familie.

Totuși, amintirile lui Constantin C. Grădinescu reprezintă mărturii cutremurătoare despre ororile războiului, despre pierderi, despre suferință, disperare sau deznădejde, dar și despre curaj, solidaritate, speranță și umanitate.

Pe lângă însemnările autorului, volumul include o prefață generoasă realizată de Remus Mineață, dedicată, mai degrabă, mezinului Mircea Grădinescu, fotografii ale membrilor familiei, câteva date importante despre viața și activitatea lor, cuvântul economistului Constantin C. Grădinescu la revederea, în 1966, a promoției 1941-1945 de la Liceul Comercial Roman, toate fiind recuperate din arhiva familiei.

Cartea a fost lansată în cadrul evenimentului cultural organizat pe 28.12.2025 de Societatea Culturală „Clepsidra”, în prezența mezinului familiei, Mircea Grădinescu, care, extrem de emoționat, ne-a povestit și alte experiențe dureroase ale familiei și din timpul războiului, și din comunism, pentru a ne conștientiza de impactul devastator atât al războiului, cât și al dictaturii.

Roman, 29 decembrie 2025