Pr. IOAN RUSU, POEZII

Pr. IOAN RUSU

POEZII

Covoare din zăpezile de altădată

S-au așternut în ogradă,
Până ce Luceafărul zilei avea să le scuture
Cu masca de fier, încinsă,
Troița și tricolorul le-ai lăsat zălog,
Între două porturi ale nădejdilor,
Un ocean de tăcere a acoperit casa,
Pe care ai zidit-o cu brațele-ți de granit.
Iată până și pietrele depun mărturie,
Despre sufletul tău fără seamăn…
O, Doamne!
Tu ești Lumina care nu va apune vreodată,
Acasă, într-un basm, cu-o Mamă și-un Tată.

Cinstire

Gherghină, care ai îndrăgit ca o regină
Florile semănate de Dumnezeu în viața ta,
Ca o nostalgie a Edenului dintâi,
Albină care ai zburat printre primăverile vieții,
Peste ogoare,
Până ce ai descoperit stupina omeniei,
Rândunea, care ți-ai îngrijit puii, în cuibul Sfântului Nicolae,
Cloșcă cu aripi de aur,
Care nu te-ai îndepărtat de grădina presărată
Cu mâna Maicii Domnului, furnică, care ai agonisit grâu,
Pe care Hristos l-a înmulțit în timpuri cu lipsuri,
Pelican care ți-ai hrănit copiii cu sîngele dragostei.

Mare cu nisip de aur la țărmuri

Cu înaintări și retrageri,
Oșteancă a Sfântului Gheorghe,
Luptătoare neobosită cu balaurii de azi,
Samariteancă milostivă pentru cei căzuți,
În prăpastia neiubirii de oameni,
Inimă, care ai bătut pentru mulți, printre ceasornice,
Cămară cu bunătăți pământești, care ai hrănit pe cei flămânzi,
Stareță care ți-ai păzit cu demnitate egumenia acestui loc ștefanian,
Fiică a lui Dumnezeu, ajutată de Hristos,
Ca să reverși pogorăminte,
Dintr-un potir cu suferinți,
În iubita Românie eternă,
Pe care ai slujit-o în tăcere,
Cupă de cristal plină cu iertări și îmbrățișări,
Cântec ceresc păstrat în năframă,
Pașii tăi lasă urme în grabă,
Iară și iară – Mamă!

În adâncul de nedescris al inimii

Ca într-o împărăție.
Stă neclintit,
Un munte de cugetări și fapte,
Înconjurat de lumini și umbre,
Presărat cu sori și nouri de borangic,
Certat de vânturi în amiezi, cu adieri de flori de tei,
Mângâiate de nisipurile mișcătoare ale gândurilor bune,
Aproape de țărmul fericirilor.
Acoperit de nopți albe și negre, ca la Polul Nord,
Înzilit cu puține oaze de viață,
Înscris într-un albun de fotografii,
Care are lumina din sufletul celor chemați
să se împărtășească din dulceața sfinților.
Într-o zi, amintirile i-au scos afară
Pe cei dragi și cuminți din album,
Ca steaua polară deasupra zăpezilor preaîmbătrânite,
Îndeosebi, două glasuri părintești,
Aproape gemene la vorbă și la sfat,
Care mi-au șoptit că
Fiecare clipă frumoasă care zboară,
Printre timpii de antenă ai cerului,
Se savurează.
Mai ales, atunci când îmi face semn
Cu degetul arătător al mâinii drepte,
Cu ochii unei priviri înduioșătoare,
Chinuiți de nesomnul cel îndrăzneț
Cu lupa minții ce se roagă inimii,
Ca să fie primită acasă.

Când floarea de trandafir nu s-ar mai scutura

Roua încetează să mângâie în dimineţi pajiştile,
Când teiul îmbată la nesfârşit văzduhul,
primăvara n-ar mai pleca din ţară,
Când pruncii nu vor mai gusta moarte în pântece,
tinerii nu vor mai îmbătrâni,
Bătrânii nu vor mai muri,
Când codrii nu-şi vor mai schimba veşmântul,
Timpul va ticăi ca un unic şi regal ceasornic,
Abia atunci raiul de sus
Se va strămuta în curtea oricărui muritor.

Am visat anii copilăriei

Nu vor trece atât de repede, păsările și părinţii
Nu vor pleca grăbiţi în nemurire,
Îngerii și prietenii îmi vor rămâne alături,
Precum cingătoarea la brâu,
Pădurile Moldovei nu vor mai îmbătrâni,
Precum basmele din cărţi.
Am visat într-o noapte
Sătenii mei erau ca o baladă,
Cântau frumos din fluier,
Frunzele din arbori nu vor mai cădea
Părul din creştetul copilului și
Pământul nu va obosi să dăruiască bunătăţi,
Sânii mamelor dau lapte pruncilor când plâng.
Am crezut
Că totul s-a bătut în piroane,
Precum odinioară a fost ţintuit Hristos pe Cruce
Însă, n-am visat pe Ştefan Vodă,
Când a poposit în satul meu pentru odihnă.
După o luptă grea, rămânându-i umbra chipului
Ca o statuie de bronz,
În inima satului de răzeşi.
Cu moartea peste nemoarte luminând.

Anotimpuri româneşti

Port în suflet, ca toţi românii,
Patru surori atrăgătoare la chip,
Adevărate prietene ce mă însoţesc,
Pe drumurile nestatornice ale vieţii.
Pe toate le îndrăgesc,
Asemeni copiilor curioşi de taine: primăvara,
Vara, toamna şi iarna.
Cea dintâi mă îngenunchează precum
Lumina Învierii lui Hristos,
Văzând cum strălucește verdele din adâncuri,
Cea de-a treia mă lasă fără grai,
Împărtăşindu-mă din dărnicia sufletului ei,
Stând ca un copil cuminte,
Printre covoarele argintii ale brumei,
Din suişuri preaînalte,
Cu o crizantemă de aur în mână și privirea
Mi-i fermecată, de vraja pufului auriu al gutuilor
De cea de-a doua am uitat,
Timpul mă sabotează,
Dar aştept, ca într-o gară la o oră târzie,
Bătrâna cu cojoc alb să ne adune
Mai devreme la gura sobei, în faţa icoanei,
Sub tricolor,
Pentru ca să luăm aminte!

Călătorie în timp

Ne-am propus să devenim,
Pentru o fâșie de timp barcagii,
Să vâslim pe aripi de ape,
Sperând în surâsuri,
Ce-ar trebui să șoptească,
Peste arcurile lucide ale lui Chronos.
Ne-am propus să alunecăm,
Printre spații neefemere,
Ca să ne susțină,
Întocmai ca stâlpii de granit,
Povara slăbiciunilor firii,
Pe mai departe.
Munții acum ne sunt frați,
Și văile surori de caritate,
Suntem amețiți de linii frânte, înfrânte,
Atrași numai de cer,
Talanga din poale ne-așteaptă cu cântec,
Se configurează deodată în zare,
O schiță a unor monumente de taină,
În noi.

Lecție de zbor

Un avion cu reacție desena printre roiuri de stele,
Ca un cavaler prea îndrăzneț,
Figuri geometrice în lumea copiilor,
Cu puțin timp înainte de a sosi la linia întâi,
Lângă peronul casei părintești, moș Ene
Apoi, înscrisese o Cruce într-un pătrat,
Ca să fie eliberat văzduhul de întunecimi,
Ce l-ar fi putut cuceri într-o secundă, cu pământ cu tot.
Dar nu i se îngădui o asemenea obrăznicie luciferică,
Tocmai în noaptea aceea, deasupra satului meu,
Născut din Ștefan cel Mare și Sfânt,
Se tipărise la cald o celebră carte de zboruri.

Rugă pentru soție

O, Doamne al puterilor,
Să mi-o preschimbi,
Într-o viță-de-vie cu struguri,
Din care să beau mustul vieții,
Într-un măslin roditor,
Din care să storc untdelemnul,
Pentru candela sufletului meu,
Fă-o o mână a Maicii Domnului,
Cu flori de alint,
Până la ivirea primilor fulgi de nea,
Pe sprâncene,
O zână a tuturor anotimpurilor,
Din viața mea,
Și prin aminurile din rugi,
O nouă auroră boreală,
Pe cerul amândurora…