MIHAELA CIUBOTARIU, Neliniștea lutului primar

Dorina Codreanu propune cititorilor un volum de poeme în care temele lirice abordate impresionează prin reîntoarcerea în spațiile patriarhale, la lutul primar,discursurile sale lirice căpătând suplețe, fiind o poezie dedicată, încărcată de gânduri profunde și de mii de nuanțe.

Între poezia contemporană, de la noi și cea de dincolo de Prut, trebuie să fie un soi de relație romantică, având în vedere dorința uneia de a se contopi în cealaltă, într-o împletire dorită și deocamdată neîmplinită. Poezia românească plânge în orice vers adresat Basarabiei, ca un mire suferind în taină după mireasa mult visată, pierdută cândva. Cele două poezii așteaptă contopirea care, probabil, va fi mult mai profundă cu cât timpul de așteptare este mai lung, iar intensitatea sentimentelor vor atinge apogeul, un fel de iubire platonică veșnică,un fel de zăbovire a atingerii plaiului românesc cu cel basarabean, despărțite dur de fâșia de apă ce le stă în cale.

Românie, azi e zi frumoasă,
Tu pământ de glorie bătrân!
Chiar de Basarabia mi-e casă
Pot să zic că sunt și eu Român!

Românie, unde ți-s copiii
Cei care-au trecut al tău hotar?
Chiar dacă-au plecat, ei azi ascultă
Cum te cântă un bătrân cobzar.

Pentru poezia de la noi, poezia basarabeană e un fel de drog, fiecare doză fiind vânată, orice poem fiind prea îmbietor, fiecare doză cerând încă una și încă una, simțind o dorință nebună de devorare și consum la infinit și dacă buimacă și sub influența extazului imaginativ, este privată de esența poeziei basarabene, cea românescă intră în sevraj, își ascunde principiile în colțurile memoriei pentru a căuta ceea ce îi convertește atât de mult realitatea.
Știm că timpul va sorta tot,va împacheta aceste trăiri și dorințe, le va depozita în ungherele istoriei, apoi încet ,încet ,se va depune un strat gros de praf iar noi,poeții, vom privi cu ochii imaginației niște amintiri distorsionate de timp,noi cei ce privim lumea și timpurile prin ochii celorlalți, deși unii ochi sunt mereu închiși.

Și parcă totu-i bine de nu ai fi trădată,
De nu am fi nebunii cu altfel de valori,
Uităm de câmpul verde, uităm de mamă, tată,
Plecăm pierduți în lume, lăsându-te să mori…

Poeta se desprinde de tină și se înalță prin poezie către lumea spirituală, după inflația postmodernistă de versuri ce curg în ape tulburi, se simte nevoia de poezie limpede,clară ca apa izvoarelor în care susură glasurile conștiinței și credinței. Într-o lume aflată într-o inexorabilă degradare, izvorul susurând al Dorinei ne arată ca ea este omul credincios, însufletit de idealuri nobile, sentimente înălțătoare, milă, altruismul faptelor bune, dragostea față de țara în care s-a născut.

Din lunga vreme care trece
Nimic nu pare-a se schimba,
Decât o lume tot mai rece
Înstrăinată și mai rea.

Și ochii care cred se uită,
Nici un folos că sunt deschiși,
Căci inima din piept e ruptă
Iar neuronii sunt uciși.

Poeziile acestea de o simplitate uimitoare pot fi citite în toate momentele zilei, dar și în nopțile marii noastre treceri, fără vina sufletului românesc și basarabean în egală măsură.

Versul său tâșnește firesc, inspirat din firul izvorului terestru, rece și realist, de munte, clar și sideral ,ce umblă vrăjit printre pietrele dintre două tărâmuri, basarabean și român.Citind cu atenție aceste frânturi de simțire, intuim că ele sunt născute dintr-un soi de suferință, iubire și credință, dintr-un suflet nobil și foarte înțelept, poeta scriind simplu și curat, inspirându-se din propria evoluție, aducătoare de lumina caldă a ADEVĂRULUI.
Nepurtând un stigmat al luptei cu nemurirea, trăirile poetei urcă lin, în zboruri înalte, spre sfere ideale sau coboară în adâncuri, căutând astâmpărul și finețea, parcă reinventând timpul, căutând originile pragului părintesc ,cu intensitatea aducerilor aminte.

Întoarce-mi mama tânără, frumoasă,
Cu părul lung și negru de apus,
Crăciunul care îl făceam acasă
Era un basm de dragoste pătruns.

Îmi vreau bunicii cu a lor povață,
Să îmi repete zeci și zeci de ori
,,Ca să ajungi un om frumos în viață
Fii bun oricând, nu doar de sărbători’’

Pe alocuri poezia Dorinei este un fel de țipăt. Atenție! Se inchid ușile!Urmează stația BASARABIA cu peronul pe partea inimii lovite! e un fel de cod galben al neuitării locului natal, încercarea revărsării excesive de tipare capitaliste în ideea creării omului superior, deportat din firesc în nefiresc, prin politici și filosofii ieftine, uitând complet de frumusețea satului în simplitatea dar și complexitatea sa covîrșitoare.

Îți mai aduci aminte, Moldova mea frumoasă
De anii ce-au trecut și nu se mai întorc?
De satele bogate,de pâinea de pe masă
De vinul negru, dulce,din struguri ce ți-i storc.

Din destinul prezentului, unde normalitatea este atât de fragilă sau chiar inexistentă,vom coborî în grabă pe peronul din dreptul patriotismului hilar, în mijlocul țării rănite, cu credința că ADEVĂRUL rămâne peste timp și timpuri.Fiecare poem îndemnă la meditație, la o introspecție profundă a originilor, a pământului din care toți ne tragem.

Acuma tu ești alta, te faci tot mai modernă
Și ți-au tăiat copacii și te-au clădit în piatră,
Tu mândră ești și tare, nu stai să plângi în pernă,
Așa să fii, Moldovă, tu rabdă tot și iartă!

Poeta pendulează între stările de dor de casă, de drumurile pe care le mângâia cu talpa în peregrinările sale,stări de visare și beatitudine în fața frumuseților vieții ce i se revelează treptat.

Prin geam privesc afară și-ascult un cânt de ploaie,
Îmi țin cafeaua-n mână și sorb încet din ea,
Deodată, mă cuprinde un dor ce mă înmoaie,
Mi-am amintit de scumpa, de draga casa mea.

O văd cum mă așteaptă cu ochii mari spre poartă,
În ea se mai păstrează cuptorul vechi și mic,
Și parcă simt mirosul de pâinea mamei coaptă,
E fragedă și moale din dulce bob de spic.

Poezia Dorinei este o țesătură fină între real și visare, ne scapă printre degete direct pe foaia albă, neliniștită și gata să primească fermecătoarele cuvinte, așternându-se ca o mare fremătândă.
Natura este o muză generoasă, traiectoria urmată de poeme nu ar fi aceeași fără motivația naturală, se caută pe ea în muzicalitatea anotimpurilor, cântată pentru pian și orchestră sau pentru sentiment și poezie, ceva ce se potrivește cu urechile sale fine,muzicale. În întregul său , acest periplu liric nu are asperități sau distorsiuni, evoluția poeziei fiind firească și moderată, deloc epatantă, o lirică a bunului simț cu o abordare sobră.

Plânge-o frunză de copac
Păsări zboară stoluri, stoluri,
Ca și gheața de pe lac
Eu rămân cu-a mele doruri.

Picură a toamnă rece
Ploi, șiroaie, rânduri – rânduri,
Apa curge,apa trece,
Eu rămân cu-a mele gânduri.

Uneori se îndepărtează de realitatea dură,refugiindu-se în propriul suflet.Un rol important in firul liric îl au părinții, mama sa care este mereu prezentă în cele mai ascunse și neînțelese unghere ale vieții, ei fiind sprijinul moral, hrana spirituală cu care își menține energia de a străbate labirintul existențial.

Și erau toți acasă, alături de părinți,
Copiii lângă mamă și mama lângă ei,
Chiar de aveau puține, erau toți fericiți
Nu rămâneau vreodată uitați și singurei.

Acestă remarcabilă carte de versuri ne arată o stare de grație a cuvintelor, poeta simte nevoia de mărturisiri către un interlocutor nenumit,bănuit ca fiind prezent prin imaginație ei abstractă, fapt ce dă acestui discurs liric o aură aparte,colocvială, misterioasă, de un romantism bine conturat,temperat, desuet, evitând cu măiestrie capcanele confesiunilor banale, noi fiind în stare să afirmăm că versurile sale sunt un fel de radiografie a sufletului românesc din Basarabia.

Mi-e dor de merii dați în floare,
De-ai mei părinți, de-a lor povață,
Mi-e dor de ploi, de vânt, de soare
Mi-e dor de tot, mi-e drag de viață…

Citiți, dragi cititori și iubitori de bucurie sufletească oglindite în poeme, citiți și amintiți-vă de frumusețea vieții simple de la țară, de bătătura careia îi cunoașteți și recunoașteți fiecare piatră, de surâsul nepământean al mamei,de mirosul reavăn al pământului primăvara, de miliardele de frunze ce vă dau o tristețe dulce toamna și nu uitați niciodată peticul de rai plin de amintiri de unde ați plecat demult, spre a cunoaște împlinirea destinului vostru!

(Prefaţă la vol. Dorina Codreanu, “Poeme”, Editura PapiruS Media, Roman, 2015)