LUCICA NISTOR, Poezii

Aș bea dintr-un ulcior crăpat

Nu știu să beau, că dac-aș ști a gradelor măsură

Aș bea cu un ulcior crăpat

Să nu mă cerți căt te sarut pe gură

Și fiecare picătură, care mărgelele așază

La gât… pe gât aș da licoarea ce cutează!

Să-mi cânte în timpane susurând sălbatic

Ca să mă ții în brațe eu sclavă, tu ostatic.

Vino, să-ți dau beția cuvintelor nespuse

Cu tulburelul în acorduri andaluze!

Descălță-te, strivește sub călcâie poama!

Căci vinul n-are lanțuri să îi păzească teama

Ce alții ar ascunde-o sub negura minciunii

Cu vinul vechi din neguri , vin străbunii

Și roată dau cu chiot butucilor vinari

Cu boaba grea de vorbe în jur cu lăutari!

Din oalele de lut să bem o săptămână

Degeaba o fi după,… stropit peste țărână…

Am să-ți culeg cu dinții cârcelul în pahar

Să bem de vii! Caci viața e vin pelin amar

Și însemnând cu setea drumetul ce se-adapă

Să-l omenim cu vin, cum nufărul bea apă

Căci vinul ni-i prieten pe viață și dator

Dansează și dă chiot e plin de of și dor

Vino în cramă cu miros,de doaga

Să bem căci vinul saltă-n grade nu te roagă

Nu știu a bea dar hai să învățăm

Din vin, cuvântul plin de adevăr

Căci nici nu știi ce guraliv e vinul

Când îl turnăm și dă pe-afară plinul

Cercuri în cer

Cercuri ivite pe sub gene de soare
Cu pleoape de pădure, cu boturi ascunse
De frici nepătrunse…

Cercuri în cer, pe orbite.
Uite, cum alunecă ape, cum spală țărâna,
să ude lumina,
Și ciuta s-adape!

Ochii, cercuri-pupile,
rotunzi, alungiți,
Te încercuiesc
Din umbră te văd, te privesc.
Și cercul polar ninge-ntruna povești…

Mi-e frig, mi-este frică
O mână din cer m-atinge din norii de vată.
Apoi mă azvârle în hău, mă ridică!

Ai grijă la flori, nu le rupe!!
Au rădăcinile în inimi și-n soare
Respiră, te privesc și calcă văzduhul
Stau ascunse în parfum și culoare.

Hopa, am ajuns!
Te văd mai bine acum!
Ce bine-i aici la Tine,
în atâta verde și-atâta IERTARE! …Mai ai?

Vino și tu, uite pe scara asta de curcubeu colorată!
Hai, urcă și tu, ȘI TU …ȘI TU, să culegem lumină din stele!
Uite, cum zburdă iepurii, ciutele, la gât cu mărgele
rotunde,

Au ochii de jad, de safir, alabastru, smarald!
Sub priviri de nomad.

O mie de pietre, pe care s-a scris…
Pereții de verde miros a iubire
Uite, ți le fac suvenir sau cadou
O mie de gânduri în roz manuscris
O mie de ochi… te văd …nu ai cum să mai scapi
O mie de cercuri cu pupile sub gene

Unde lumina și culoarea înseamnă
Împărtășanie!

Te simt

Te simt de parc-ai fi de pe-al livezilor tărâm
Cu pomi ce noaptea stau de vorbă cu copacii
Ce-au nins în zori cu floare de salcâm
Când urcă sus la munte turmele și bacii.

Te simt cum nopțile se-mbracă în parfum
Și-n zori fătucile culeg din flori dulceață
Și îți adulmec urma pașilor pe drum
Să-ți torn în urma lor bucăți de viață

Iar dac-ai fi aievea cu brațe de păduri
Cu praf de iarba fiarelor și-a lunii
Și apă nencepută vreo câteva măsuri
Te-aș descânta în frământatul pâinii