José Luis Labad, Poeme

CÂND TREC SECUNDELE

(Disfrutând fiecare clipă cu tine)

 

Plătind se duc…

încet pentru unii

repede pentru alții,

așa sunt secundele

se duc agonizând

lent şi cu pauză

în trecerea timpului.

Una câte una…

Secunde consumate şi nealterate

ce împlinesc ani

clipe după clipe,

lovitură după lovitură,

ca sunetul ciocanului

împotriva fierului dur

când lovește tâmplele.

Secunde triste şi fine,

pline de pasiune şi răbdare,

de trudă, sudoare şi turbare,

de bogăţie, tenacitate şi linişte.

 

 

 

Ele sunt rănile

adânci care ne distrug

sau ne dau bucuria şi liniştea.

Secunde şi iar secunde,

secunde ce defilează

în ochii noştri

fără să ne dăm seama,

nu se mai întorc cu noi,

le scăpăm de sub control

lăsându-ne fără suflare,

fără iluzia de-a trăi.

Sunt ca lama unui bisturiu

care străpunge momentul,

ca fulgerul ce cade din cer,

ca rana care ne-o lasă moartea

când ne vizitează.

Ne dă pământul ars de durere

arătându-ne fără să ne dăm seama,

ceea ce pierdem,

 

 

 

ce avem,

sau câteodată,

ceea ce respingem

considerând cu ce rămânem.

Dar nu sunt atâtea,

sunt intense,

într-atât, că doare să le pierzi.

Nu sunt infinite,

nici nu ne aparţin,

sunt puţinul timp ce avem

între viaţă şi moarte.

Aşa sunt secundele,

efemere şi fugare,

dar fără ele,

fără ele…

Unde am fi fără ele!

 

Traduceri din limba spaniolă de Cezar Viziniuck şi Mariana Sandu.