In memoriam, Grigore Vieru – şapte ani din veşnicie

CORNEL PAIU,

„Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.”

–

Grigore Vieru – şapte ani din veşnicie

Slujbă de pomenire. Oficiază patru preoţi. Unul din Basarabia (părintele protoiereu Ioan Ciuntu). Cu mine cinci, înţeleg, în taina prescurilor binecuvântate.

Mai înainte în chilia cărţilor, alături de un bun prieten al poetului, unul dintre noii evangelişti ai poeziei, Marcu Emilian.

Foarte aproape un proprietar de moară de imagini, Ion Moraru (realizator TVR 2).

Clepsidra curge în vertebre de mucenic, cu arbore genealogic sfinţit de 11 preoţi, între care unul arhimandrit mitrofor, ultimul purtător de mitră, care acum odihneşte în ţintirimul Mănăstirii Neamţ (Dimitriu Dan) şi de prisacar, foarte apropiat de ordinea sfântă a „lucrării” (Gheorghe Prisacaru).

„Hristos a Înviat din morţi…” aş fi vrut să se cânte la finalul slujbei de pomenire a fratelui Grigore Vieru.

Au trecut deja 7 ani. Când, mă întreb? Nu-mi vine parcă a crede, dar toate cele întâmplate în Parcul Copou, în vinerea lui februarie 12, înaintea bustului poetului, aşezat pe un soclu înalt, de parcă ar vrea să-l apropie cât mai mult de cer, mă-ncredinţează de acest adevăr.

Un Corb ghidează toată adunarea. E un Corb magic, magnific, deţine puterea zâmbetului, surâsului, deţine puterea a 10, 20 de inimi de corb. O inimă se numeşte Filomela, sensibil, vaporos, diafan. Altele Grigore (Vieru), Raisa (Vieru), Claudia (Balaban, directoarea Bibliotecii Naţionale pentru copii „Ion Creangă”), Mihai (Cimpoi, Academicianul), Iulian (poetul cu nume de apostol, Filip), Emilian (şi el poet cu nume de apostol şi evanghelist, Marcu), Ion (Coşer, Consulul Republicii Moldova la Iaşi), Cassian Maria (Spiridon, poetul de strajă la USR-Filiala Iaşi), Mircea Radu (Iacoban, jurnalist, scriitor, om de teatru, primul editor cu litere latine al lui Grigore Vieru, publicându-i cartea de poezie a tinereţii, „Steaua de vineri”, Editura Junimea, Iaşi, 1978), Lucian (Vasiliu, poetul Noii Junimi şi actualul director al Editurii Junimea), Grigore (Ilisei), Adi (Cristi), Vasile (Bahnaru), Vasile (Fluturel), Mihai (Vicol), Ion (Muscalu), Constantin (Parascan)… Mă minunez câte inimi poate avea un Corb! Ştie că-i nemuritor!

Înainte de poema de lacrimi a coroanelor şi buchetelor de flori, un consul, un subprefect, un preşedinte de Consiliu Judeţean, un primar, un preşedinte al Uniunii Scriitorilor…

Peste toţi Fanfara de Muzică Militară a Garnizoanei Iaşi. Două imnuri (deşi, n-ar trebui să spun asta, când dorinţa mi-e de a spune UNU, un imn, un popor, un neam!). Cât de sus se înălţase simţirea, gândul… cât de sus se înălţase parcă de pe soclu bustul lui Grigore Vieru. Şi, parcă venise mai aproape în acest dans aerian, Eminescu, nu din bronzul de alături, ci cel din luceferi şi sori de dimineaţă.

(Sub teiul sfânt, ghioceii înfloriseră!)

În casa lui V. Ursache, poezie şi cântec. Copii prometeici, calzi, inocenţi, candizi, talentaţi. Şi o expoziţie de carte şi fotografii din colecţia domnului Constantin Chirilă de la Iaşi

Peste toţi, ca-ntr-o iarbă, ploaie cu cireşe amare…

Peste toţi îndemnul sfânt: „Hai să-nfătuim Unirea…”

Între timp te gândeai cum cu 20 de ani în urmă, în palatul Patriarhal din Bucureşti strângeai mâna fratelui Grigore Vieru, pe când creştetul ţi-era binecuvântat de PF Teoctist, strângând la piept una din cărţile sale cu trepte.

Astăzi ca şi în alte dăţi ţi-aminteşti de podul de rugăciune. Astăzi ţi-a dăruit Grigore bucuria de-a îmbrăţişa, ca şi în alte dăţi, fraţi de-acelaşi sânge românesc: Acad. Mihai Cimpoi, Iulian Filip, Ion Coşer, Daniel Corbu, Emilian Marcu…

O zi sublimă de primăvară.

„Hristos a înviat!”, cu adevărat, pentru românescul neam, în vinerea sfântă a lui februarie 12, sublimă pregătire a Zilei Domnului, în care nu El va învia, ci noi!

Dumnezeu să-l ierte!

Roman, 12 februarie 2016

(Revista “Clepsydra”, Serie nouă, Anul VIII, nr. 9, mai 2016, p. 18)