Dr. Luis Cruz-Villalobos, Curicó, Chile, POEZIA ROMÂNEASCĂ PEREGRINĂ

POEZIA ROMÂNEASCĂ PEREGRINĂ

Viața noastră este și detaliu,
poate mai ales detaliu.
Carmen Bulzan

Poemul detaliază viața, arătând-o în părțile ei delicate. Poemul este un detaliu, fin, sărac, dar în același timp larg, universal.
Din ținuturi îndepărtate, asociate cu misterul, până la noaptea senină și Marea Neagră, ținuturi de poeți și gânditori, fantome și conți, de acolo vin detalii ale vieții, care ne arată în tăcere strigătul bărbatului și al femeilor care știu ce este un poem.
În această carte, ceva din România devine inteligibil pentru cei care vorbesc limba lui Vallejo, Mistral, Borges și Neruda. România apare în detaliile sale intime în aceste versuri, care poeme știm că sunt o revelație a particularității universale, pentru că, așa cum a spus Gadamer, poemul spune ce ar putea fi și nu doar ceea ce a fost deja.

De câte ori a încercat să înceapă vreun poem
de undeva de pe la margini
totdeauna, involuntar, l-a început chiar din
miezul infinitului care, se spune
e cu centrul pretutindeni și hotărnicirile nicăieri.
Leo Butnaru

Oricât de departe te-ai afla de țara legendară, prin versurile reunite în Poeme peregrine, traduse de poeta și profesoara Carmen Bulzan, te simți ca acasă. Căci o poezie bună atinge întotdeauna miezul, inima realității, indiferent de loc sau de granițe.
Poezia conținută aici nu ne încurajează întotdeauna, poate că nu ne face fericiți, dar la fel e și cu versurile sincere și profunde care apar de la o ființă umană ce se exprimă din rădăcinile sale prin intermediul poemelor: nu există nicio modalitate de a ascunde în totalitate neliniștea. Consolarea se realizează prin cântat. Poemul este un cântec, chiar dacă este citit în tăcere și singur. Un cântec care eliberează sentimentul și emoția care pulsează în interior.
Curge nisipul, curge,
Omul se află între sete și strigăt
În pustiul ce-o să rămână
Fără de răspuns.
Ion Deaconescu

Se pare că poezia românească reușește să decanteze timpul. Reușește să îl prindă în capcană, care este poemul citit sau ascultat – căci nu trebuie să uităm că poezia poemului trăiește atâta-timp-cât-se află-fiind, atâta timp cât este devenire în persoana pe care o influențează, inexistentă nici înainte, nici după enunțarea sa, așa cum este muzica într-o partitură -, îmbrățișează timpul, o doare de el și cu el. Multe dintre poemele reunite aici se lasă frământate de timp, se lasă învinse de el. Ele plâng pentru furia sa, pentru pelerinajul său învolburat și pentru înaintarea sa inexorabilă.
Nu vreau să-ți restitui decât Timpul
Mirosul de ape, cântecul nerostit și cântecul din scuaruri
Viorel Dinescu

Te aștept
dincolo de clipele ajunse la mal
unde păianjenii timpului urzesc
disperarea că te voi pierde
pe o plajă sărată
de atâta singurătate.
Alexandru Drăghici

Și, bineînțeles, din România primim cuvinte despre moarte. Frumoase, exacte, dar și – în același timp – teribile. Poezia devine din nou o resursă, un artefact pentru a deschide sarcofagele fără a le atinge și, astfel, pentru a-i vizita pe cei care sunt acum o misterioasă absență-prezență, pe care iubirea știe să o explice fără să spună nimic.

M-am trezit mort.
Asta mi se întâmplă de fiecare dată când nu te găsesc lângă mine.
Mihai Firică

astăzi am cochetat cu moartea
venise fără coasă
[…]
mi-am tăiat o felie din viaţă
am muşcat cu poftă din ea
eram singură
nu durea
Maria Grădinaru

Moartea și viața, întreaga lume și în unele părți ni se arată în aceste poeme peregrine. Viața cu subtilitățile ei blânde și turbulențele întunecate. Acești poeți români nu ne spun povești pentru copii, ci își deschid larg ușa și își arată casa. Uneori lumina este stinsă și alteori este aprinsă, dar există întotdeauna mișcare, un cântec, vreo tânguire.

lumea este un corp eteric
şi-o apă agitată de întuneric
Neagu Nicolae

Doamne, lasă-mi timp
să mai citesc romanul unei zile
și poezia unei nopți
Sever Negrescu

Cuvântul românesc devine și el ireal, ne ia de mână și ne duce în peisaje de vis care ne șoptesc ceva nou, important. Mesajul nu ne este clar, apar îndoieli, zornăitoare certitudini, dar ce contează?, pentru asta e poezia: anunță subtil aroma adevărului de neînțeles al lucrurilor.

marea trece peste pod
podul trece peste mare
marea trece peste mine
eu trec peste pod
podul trece peste mine
peste mine trece vremea
Constantin Barbu

Și, desigur, iubirea este, de asemenea, proclamată. Nu poate să lipsească combustibilul atomilor. Poezia românească arată și cu degetul la acea lună, și ca înțelepții orientali, nu ne uităm la deget, ci urmăm linia invizibilă care indică cercul strălucitor care domină toate mareele noastre.

Iubire,
stare cosmică,
în care două universuri
se întrepătrund,
intersectându-și
culorile,
sunetele,
axele;
iradiere patetică,
senzația de-a trece
pentru-o clipă
de veșnicie […]
Ioan St.Lazăr

Vă invit într-o călătorie în această carte de poeme. O călătorie în inima României, dar și în însăși inima tuturor celor care se știu pelerini.
Dr. Luis Cruz-Villalobos
Curicó, Chile, 4 decembrie, 2022