Augustin FLORIAN, VERSURI – Debut

Augustin FLORIAN 

 

VERSURI ***

 

HAOS

…se mișcă Pământul
se iscă furtună
în cer bate vântul
oceanul răsună
văpaie de apă
se varsă în sus
în valuri se crapă
lemnul adus
adâncul aruncă
o ploaie de foc
vulcanul mănâncă
ghețarul pe loc
nisipul țâșnește
metalul topit
la vale pornește
un deal de granit
în vârfuri de munte
avalanșe vuiesc
pe stâncile rupte
fulgere se lovesc
în văi se revarsă
mări de noroi
prin fum de pucioasă
magma puhoi
cenușă prin ceață
tot întuneric
bezna îngheață
haos vremelnic…

 

PLOUĂ

Picături mari de apă din cer
Cad peste noi, clare.
Perdeaua de abur acoperă în mister
Două umbre fugare.
Se suie pe munți și se coboară pe văi
Torente limpezi de ploaie,
Să spele umbrele dintre căi
În ale iubirii șuvoaie.

Fântâne de sus cu gura în jos
Toarnă iubire și apă,
Umbrele iau pânza de abur și cos
Acoperământ de năstrapă
Din fire de stropi străvezii
Împletite în șapte
De râsete de copii
Cu dinții de lapte.

MARE DE NISIP

Înoată-mă mare
Prin nisip cu sudoare,
Sudoare sorbită
În nisip
Și ieșită
Din frunte lihnită…

Galbene valuri,
Nisipuri în spume
Alge pe maluri
Prin scoici uscate
Și stele cu nume
Stânci înecate
De fata morgana
Din galbene valuri
Ieșită să vindece rana…

Înoată-mă mare
De lacrimi topite,
Ramase doar sare,
Cu apa în aburi făcută
De cine trimite
Marea dogoare.

Mare tăcută…

 

GÂNDURI

Mă simt atât de plin de gânduri
Mai plin ca niciodată…
S-au așezat pe trei rânduri
Și vorbesc toate deodată.

E mare gălăgie la mine în minte.
Mă ceartă pentru ce n-am făcut
Gânduri ce cer de la mine un dinte
Pentru alt dinte scos în trecut.

Pieptul se umflă singur de ciudă
Și urlă la ele să tacă
Și să asculte de inima udă
De sânge de inimă seacă.

Ochii n-ascultă și-și fac de cap,
Capul își face descânt de deochi,
Iar eu, cu tot trupul, aștept să mă crap
De la gândul ce strigă “Ochi pentru ochi!”

 

UNDEVA

Mi-e dor de un loc în care nu am     fost niciodată,
Unde aș vrea să mă întâlnesc cu voi toți,
Unde să vă dau tuturor ciocolată,
Adusă în trăsuri cu cinci roți,

Unde iubirea crește prin iarbă
Și trece prin flori cu miros,
Cu parfum “ce se pogoară pe barbă”
Împrăștiat de un adiat răcoros,

Să ne pătrundă până-n celule
Vapori de iubire din iarbă și flori,
Iar timpul să se oprească-n pendule,
Simțind împreună aceiași fiori.

 

FARISEUL

Am venit să mă rog
În biserica Ta,
L-am văzut pe milog
În genunchi pe podea,
L-am văzut pe tâlhar,
Pe nedrept, pe zgârcit,
Până și pe curvar…
De ce-or fi venit
Toți acești păcătoși,
Vanitoși, degradați,
Desfrânați, ticăloși?
Or fi frați
Între ei, or fi rude?
Nu postesc, nu se roagă
Nici unul n-aude
Slujba întreagă…
De ast-am venit Doamne.
Să-ți spun ce bun sunt.
Cine să mă condamne?
Doar nu-s ca ăștia, mărunt!

PEȘTERA

Ecou de peșteră e inima mea.
O peșteră mare cu încăperi goale;
Adu-ți staulul inimii tale în ea
Cu iesle de fân moale.

Să facem un foc din trei paie,
Din patru brațe, pătuț
Cu pled din lână de oaie,
Iar din respirări, legănuț.

Dinspre răsărit să se vadă
Trei umbre mari sub o Stea,
Iar umbrele să îmi cadă
Pe intrarea din peștera mea.

Să cânte îngeri pe-afară,
Cu păstorii ieșiți din culcuș,
În peșteră să intre-o Fecioară
Călare pe-un măgăruș.

Intră Fecioară Măicuță!
Intră și rămâi pân’ la Paște
În peștera noastră micuță…
Intră Pruncule și Te naște!

LACRIMI

Mai bate în mine un ciob de inimă spartă,
În ritmul clapelor lui Chopin,
Lacrimile mele au umplut Marea Moartă,
Pline de sare și de venin.

Și Cerul plânge cu lacrimi sărate,
Pe care le văd cum cad dintre stele,
Și intră în rănile mele tăiate,
Pentru că știu că sunt ale mele.

Fărâme de sare și inimă frântă,
Umblă prin mine din frunte în piept,
Sarea mă ustură, ciobul îmi cântă
“Nocturna” Pupilei ochiului drept.

 

NOAPTE POLARĂ

Sunt sigur într-un vârf de turn…
Stau și ascult un cântec nocturn,
Stau și aștept în noaptea mea polară…
Ce dar să-ți fac eu ție iară?

Căci Luna e cadou din veci,
Soare ești tu, căci luminezi când treci,
Ceva steluțe ți-am tot pus în păr
Încă de-atunci, de când mi-ai dat un măr…

E alb, e frig, e întuneric
Și-aștept să treacă tot ce e vremelnic,
Să pot să-ți dau în cântecul nocturn
Inelul mic din jurul lui Saturn…

 

FRUNZĂ DE BRAD

Frunză de brad,
Brad de câmpie,
Mai dă-mi și mie,
Un lemn să ard.
Că am cuptor,
Ce coace dor,
Și prea mi-e foame,
Dar nu de muguri,
Dar nu de poame,
Dar nu de struguri.

Mai dă-mi o creangă,
Că am un cuc
Și vreau să-l duc
Unde se leagă
Izvor cu mare,
Dulce cu sare,
Muguri cu struguri,
Dor cu cuptor.
Și să mă mor…

*** Extrase din volumul de debut aflat în curs de apariţie la Editura “PapiruS Media” din Roman. Colecţia “ANUL CĂRŢII – POESIS – DEBUT”, 2019