ALEXANDRU MIHĂILĂ/SPLENDOAREA PARADISULUI/Fragment din roman

 SPLENDOAREA PARADISULUI

Gata, s-a sfârșit! Asta trebuie să-mi spun liniștit, privind adânc în mine, fără zbucium și zbateri dramatice care, oricum, nu ar rezolva nimic. Important este să admit eu că toate luminile se vor stinge, iar bezna mută va înghiți lacomă ultimul firicel de lumină, trimițându-mă în somnul etern, spre odihnă veșnică. Vor rămâne în urma mea aceleeași dimineți clare, scăldate în apa fermecată a revărsatului zorilor de zi, aceleeași apusuri sângerii, care mi-au mișcat sufletul, inundându-l cu vraja abisală a trecerii sinelui în mister.

Nu resemnat, ci împăcat trebuie să să asist la spectacolul unic al călătoriei mele prin ceasurile, zilele și anii care mi-au impodobit viața și mi-au dăruit un timp binecuvântat, poleit cu iubire. A privi moartea în față nu mi se mai pare o bravadă ieftină, ci măsura unei înțelepciuni care vine din suma experiențelor umane,  coboarâtoare, în cele din urmă, în inimă. Ceasul cel de pe urmă poate fi ceasul cel dintâi al unei străluminări lăuntrice, căci sufletul nu moare. Aventura unei  altei vieți pe pământ nu m-ar atrage, în condițiile în care acest fapt ar fi cu putință, căci cunoscându-i tainele, lumea ar fi mereu aceeași.

Cei ce se roagă să mai trăiască un ceas, o zi, un an, se agață de motive mărunte, îndoielnice și ridicole, incluzând fericirea personală în chinurile viețuirii. Și, paradoxal, pe patul de moarte, a pomeni despre iubire li se pare o indecență. Dar simpla rostire a lui a fi devine searbădă și lipsită de sens în lipsa iubirii.  Oricum, strigătul neliniștei în fața necunoscutului  amuțește brusc, căci după plecarea din în a fi,  nu-ți mai poți găsi refugiul în niciun verb. Și totuși…Aș lua cu mine doar iubirea, convins fiind că în adâncul ei se deschide poarta fermecată spre veșnicie.   Și mai cred cu tărie în tărâmul de  Dincolo, în toate ipostazele  imaginate de om, fiindcă, în Eternitate, totul este cu putință. Până acolo, însă,  alinarea sufletului îndurerat trebuie să pornească de la asumarea condiției umane. Veramente siam noi polvere et ombra! Oh, aceste versuri din Petrarca,  zguduitoare  în adevărul lor crud…

Ce se mai poate adăuga la ele? Poate doar  Amin…. Așadar, eliberat de frământări,vreau doar să spun gata, s-a sfârșit! și să zâmbesc Eternității. Va fi ca o salvă solemnă de artilerie trasă în amurg.

 

V. Despre Paradis

– Aiurelile astea despre Rai sunt făcute ca să-i buimăcească pe nerozi! Să-i înnebunească de cap. Ca, de altfel, toate rugăciunile care, în principiu, sunt o perpetuă milogeală la Dumnezeu: ” Doamne, miluiește, Doamne, miluiește, Doamne, miluiește.”  Opriți-vă, mă! Te apucă disperarea. Vreți să știți care  este  esența creștinismului?  Milogeala instituționalizată! Păi, atunci, pentru ce a mai lăsat Dumnezeu demnitatea pe pământ, dacă tu te târăști în patru labe în jurul bisericii, cerșind la infinit iertare? Dumnezeu te vrea demn, măgarule! Uită-te în jur și ai să vezi că Raiul e aici.

Economistul Vlad Stoleru părea să se certe cu o ființă invizibilă, aflată dincolo de mesele și scaunele din cafeneaua  Câinele din Baskerville, către care își vărsa năduful într-o explozie de revoltă. I se înroșise chelia și-l apucaseră transpirațiile.

-Ce-ți trebuie ție cai verzi pe pereți, măi omule?  Uită-te în ochii unei femei frumoase, păcătuiește cu ea – deși eu zic că nu  e păcat, păcat e să n-o faci – bea un pahar de vin bun, bagă în tine o ceafă de porc la grătar, fă-ți mofturile cum dorești și gata! Ăsta e Raiul. Scurtă poveste! Spune: Mulțumesc,  Doamne, pentru ce mi-ai dat astăzi și mâine ia-o de la capăt.

– Să mutăm Raiul pe pământ, strigă vesel de la celălalt colț al mesei Weiss de la Imobiliare.

– Ce să-l mai mutăm? Raiul e chiar aici!

– Mi-a spus mie un popă bătrân că în Paradis sunt amenajate mai multe lăcașuri. Locuințe, adică. Ce înseamnă asta? Însemnă că te poți trezi într-un spațiu locativ, pe care n-ai cum să-l refuzi, chiar dacă nu-ți convine. Și nici măcar n-ai unde reclama, observă supărat Weiss de la Imobiliare. Repartiția o face Dumnezeu, sufletul nu are niciun cuvânt de spus, mai adăugă.

–  Dar ce e sufletul? Mereu ne ciocnim de această problemă… Păi, sufletul nu-i nici măcar un abur, pentru că și aburul poate fi cântărit. Vorbim cu mare ușurință despre suflet, dar ne bâlbâim atunci când ni se cere să-l definim.

Profesorul de fizică Theodor Ifrim( care bea ceai, spre deosebire de  Weiss de la Imobiliare și de economistul Vlad Stoleru care beau vin) tocmai se pregătea să-și lanseze teoria biocentrismului dar, la gesturile plictisite ale celor doi, spuse doar atât:

-Despre sufletul care este nemuritor s-a ocupat , în vremea din urmă, știința, confirmând ceea ce ne-a băgat pe gât, fără dovezi credibile, teologia.  Admitem asta. De altfel, faptul e demonstrat.  Dar să înghițim gogoașa cu Paradisul, e prea mult, totuși. Sunt ferm convins  că doamna Lavinia  Dragu a avut niște  halucinații pe care ni le-a redat într-un fel mistico-religios. Să nu se înțeleagă că o suspectez de nesinceritate; nu, ea a fost cât se poate de sinceră, dar sinceri sunt și cei care trăiesc mirajul Fata Morgana.

Economistul nu spuse nici da, nici ba, preocupat de o idee care îi zburda prin cap :

– Eu aș întreba-o un lucru, atât: “Cucoană, de când n-ai mai făcut-o? Nu vezi ca ești acră? De aici ți se trage! Treci la treabă! Sunt atâția bărbați nefericiți! Lasă problema Paradisului pe seama popilor, că ei din asta trăiesc, iar tu, rupe patul!

– Ce vorbești, domnule? sări profesorul, femeia e măritată, are și copii,chiar ea a mărturisit…

-Ei și? Îi strică?

-Iha,ha!ha!  necheză dizgrațios deodată Weiss de la Imobiliare, dar nu la remarca economistului, ci la faptul că mă descoperise în colțul cel mai întunecos al cafenelei.

– Domnule avocat, ce surpriză. Iha,ha!ha!  Și era numai zâmbet. Toate zilele acestea m-am gândit la dumneavoastră.  Încă îmi ziceam: Trebuie să-l întâlnesc, domnule!  Dar să vă descopăr aici, chiar e un miracol. Permiteți-mi să vi-i prezint pe tovarășii mei…

– A, nu, protestă profesorul Theodor Ifrim, nu e cazul, ne cunoaștem.

– Ne cunoaștem, domnule, ce dracu’, suntem la Teafăra, nu la Paris, mârâi economistul.

– Vă rog, vă rog, îmi făcu semn să mă așez, aducând un scaun. Apoi, Weiss de la Imobiliare  intră imediat în subiect:

– Primarul nostru înțelept ( și aici râse ironic, făcând cu ochiul celor din jur ) are în vedere dezvoltarea localității Teafăra până la punctul de a deveni un reper în turismul religios. Mă rog, ideile dumnealui…. De aceea, a lansat un proiect privind realizarea unui fond locativ, care să răspundă necesității ivite, odată cu asaltarea  așezării de către miile de pelerini. A luat în calcul un necesar de  cel puțin 40 de locuințe.  Nu-i mai ajunge motelul. Hoț, primarul! Și-a creat o strategie. În primul rând, s-a gândit la o procesiune religioasă care să cuprindă  aducerea moaștelor călugărului Nifon de la Sfântul Munte Athos.  Una la mână. Apoi, investirea sfântului cu titlul de cetățean de onoare al Teafărei. În sfârșit, o mediatizare susținută și agresivă cu privire la calitățile curative ale apei de la Izvorul Călugărului, precum și benefiicile pentru sănătatea oamenilor care se tratează cu băile din Scăldătoarea Călugărului. După toate acestea, se așteaptă la un aflux de pelerini și, desigur,la  oameni veniți la tratament.

– Eram sigur, se strâmbă economistul; se apropie campania electorală și partidul Culorile Patriei trebuie să câștige din nou alegerile. Ce, domnule, mereu ei în fruntea bucatelor?  Cine-i mai satură pe ăștia? Ia gândiți-vă,  partidul Alternativa Istorică  n-a mai fost de 12 ani la guvernare! Și primarul ăsta nebun nu mai știe ce să mai  inventeze ca să se aleagă tot el.Un măgar…

-Nu înțeleg, totuși, cu ce vă pot fi de folos, îl întreb  și eu într-o doară pe Weiss de la Imobiliare.

Adevărul e că nu-l consider serios pe acest om. E guraliv, mitoman, sâcâitor. Nu mă dau în vânt după el.Nu.

– A, păi, n-am terminat.  Primarul vrea să cumpere case, adică, de fapt, primăria cumpără. E vorba  de acel fond locativ de care vă spuneam. Sigur, nu vor merge lucrătorii primăriei să caute, să discute prețurile sau să se târguiască, ci totul va fi organizat ca la carte prin Imobiliare.  Pe scurt, va fi întocmit un contract prevăzut cu comision și altele de acest fel…Cu alte cuvinte, aceste probleme au ajuns în curtea mea. De aceea, v-am mai sunat, v-am mai întrebat…. Dumneavoastră aveți locuință în oraș, ce e aici e un moft, dacă-mi permiteți să mă exprim așa. Acum e momentul să vindeți casa de vacanță și, fără îndoială, vă asigur că veți obține un preț bun. Pot garanta acest fapt.

– E o decizie grea, îi răspund, trebuie să analizez, să chibzuiesc bine și, apoi, banii nu sunt totul.

– Dar nu puteți susține că v-am luat pe neașteptate…

–  Nu, dar nici nu vă pot da un răspuns acum…

-Am să vă aștept până vă hotărâți, sigur, luând în calcul un timp rezonabil…

– Despre asta am mai discutat, îmi exprim o vizibilă dezamăgire.

Nu, hotărât lucru, nu mă dau în vânt după ofertele lui Weiss de la Imobiliare.Și nu-mi place individul nici să mă omori.Are un aer șmecheresc.

– Da, dar nu mi-ați dat un răspuns…

-Ce, domnule, pui presiune pe om ca să-și vândă casa? Dumneata ți-ai vinde-o? Ce e cu graba asta? Urâtă profesie ți-ai ales, se răsti indignat economistul. Ba stâmbi din nas că în Rai unele locuințe sunt insalubre, ba că la Teafăra se planifică un fond locativ, ba că primăria cumpără, dar nu direct, ba una, ba alta…Lasă omul în pace!

– Așa se fac afacerile, spuse rece  Weiss de la Imobiliare. Dacă toți am sta cu mâinile în sân, așteptând să ajungem direct în Paradis, ar fi vai și amar de viața noastră de aici, de pe pământ. De asta trebuie să ne îngrijim, mai întâi, de ce se întâmplă acum cu noi. Astăzi trăim. Cât despre viața viitoare…

– Ar trebui să te bucuri, adăugă ironic profesorul Theodor Ifrim; dacă vei ajunge în Paradis, Dumnezeu, în marea Lui  milă, te va așeza în fruntea unei agenții de repartiție a locuințelor pentru sufletele de lumină.

Apoi, adăugă, mirându-se:

–   Iaca și eu, mă trezesc vorbind despre  suflete de lumină… Mă rog….Să admitem că acele particule ar fi suflete de lumină și că ar popula Paradisul, așa cum ni l-a descris doamna Lavinia Dragu… Este doar un exercițiu logic… Să vedeți unde nu iese socoteala; ia să trecem noi în acestă schemă elementele demonstației.

Profesorul Theodor Ifrim scoase tacticos o factură de la gaz metan din buzunar și, pe spatele ei, începu să noteze un șir de cuvinte.  Dar economistul se enervă brusc:

-Du-te, domnule, și ia-te de mână cu sectanta aia! Ca să fim interesați de nălucirele sale, ar trebui să ne frământe această bazaconie! Nici pomeneală. Eu, unul, dorm bine noaptea, nu-mi încarc mintea cu fleacuri popești! Adică, după asta aș tânji eu? Să mă întâlnesc cu sufletele alea de lumină care, dacă sunt de femei, nici măcar să  nu mă pot hârjoni cu ele?  Paradisul e pe pământ! Uite,  aici, la Câinele din Baskerville, e un colț de Rai. Ca să înțelegi asta, îți trebuie inima lui Ivan Turbincă.

– Ce e aia? Nu înțeleg…

– Spuneți-i, domnule, explicați-i, că ăsta e buimac, l-au prostit teoremele…

– Pe mine mă frământă un lucru, spuse gânditor profesorul; și oamenii buni și criminalii au suflete nemuritoare.  Pornim, deci, de la un fapt demonstrat de știință. Dar unde ajung aceste suflete? Stau împreună în Eternitate? Cred că ideea Judecății de  Apoi de aici s-a născut. Unii la dreapta, alții, la stânga. Din nefericire, știința n-a dat niciun răspuns acestei probleme.

– Cum să stea împreună? se indignă Weiss de la Imobiliare. Cui i-ar plăcea ca, de exemplu, plimbându-se pe aleile Paradisului, să dea nas în nas cu Hitler?

– De ce neapărat cu Hitler?

– Zic și eu… Poate fi și Stalin.

– Vă zbuciumați degeaba. Femeia aceea v-a tulburat mințile. A venit la Teafăra ca să ne strice liniștea. Nu vă dați seama că e dusă? A văzut și Dumnezeu cum stă treaba, că nu e zdravănă la cap, și a trimis-o înapoi  ca să-și termine misiunea. Chiar ea, cu gurița ei, a spus asta. Păi, atunci,termină-ți misiunea, femeie! Și economistul Stoleru făcu un gest obscen.

În acel moment al discuției, intră în cafenea colonelul Răzvan Georgescu, jovial, elegant, proaspăt ras, căutând cu privirea pe cineva anume.

-Uite-l și pe ăsta, murmură răutăcios profesorul;  își dă întâlnire la cafenea fără nicio rușine cu tot felul de dame, pe care, mai apoi, le seduce.  I s-a dus buhul.Un desfrânat. Nu-l mai satură dracul de femei! E diabolic, domnule!  Ba cu una, ba cu alta…Acum, de o bucată de vreme, și-a pus ochii pe …

Și șopti un nume care mi s-a părut a fi Judith.

-Judith, îngaim?

Profesorul își înclină fruntea.

– Cinste lui, aplăudă economistul; își trăiește viața!  Femeile sunt și ele mulțumite, la urma urmei, că, de! se plictisesc la Teafăra. Cu ce să-și ocupe timpul aici? Ce, dumitale nu ți-ar plăcea să-ți mai faci din când în când de cap?

– Drept cine mă iei? se supără profesorul, urmărindu-l, totuși, cu privirea pe colonel.

Acesta, însă, ușor dezamăgit de rezultatul micii sale investigații, vru să să plece, dar se lumină din nou la față, dând cu ochii de masa noastră.

– A, e sărbătoare la popotă, și izbucni în râs. Apoi, pedant, dădu mâna cu fiecare și făcu cunoștință și cu mine.

– Am auzit numai lucruri bune despre dumneavoastră, domnule avocat. Noi, cei din jur, suntem turiști, dar dumneavoastră, ehei, sunteți un om al locului. Băstinaș cu acte în regulă. Îmi zicea dăunăzi primarul: „Ptii, ce mă bucur, bine ați venit, acum avem și armată! Păi, în Teafăra, zice, avem doctori, profesori, economiști, artiști și un avocat de geniu”. Așa a spus: un avocat de geniu.  De altfel,v-am zărit la prelegere, dar n-am îndrăznit să vă abordez. Erați cu doamna Doroteea, parcă.

– Stăteam lângă Doroteea, îl corectai eu, bănuind o subtilă insinuare.

Dar colonelul se prefăcu că nu a remarcat această nevinovată punere la punct și, mereu surâzător, continuă inspirat:

– Domnule, ce prelegere, ce femeie…A fost fascinant, miraculos, femeia aceasta e o sfântă, pe legea mea! Faptul că tocmai ea a fost aleasă de Cel de Sus să ne lumineze, să ne împărtășească experiența ei extraordinară îmi dă de gândit. De ce tocmai ea? Pentru că este o femeie minunată! Cu asta, am răspuns.  De fapt, reprezintă o enigmă a feminității; ochi plini de taine, gura ispititoare , sâni obraznici, un corp de vis.

Profesorul se uită cu îndoială la Răzvan Georgescu:

– Crezi că Dumnezeu a fost sensibil la farmecele ei? Adică, a luat în calcul așa ceva?

-Categoric!

– Când ai avut timp s-o studiezi, colonele? Mie mi s-a părut a fi total neinteresantă și, pe deasupra, și plictisitoare, așa cum sunt toate habotnicilea astea. Parcă era o călugăriță ieșită în târg, spuse economistul, care se posomorî  instantaneu.  Ce corp de vis? De unde ai mai scos-o și pe asta? Un lucru e clar: I-ar prinde ei bine ceva, cum să zic, adică, înțelegeți cum vine vorba. Să vedem cine și-o face pomană cu ea…Apoi, ridicându-și vocea:

-Dumnezeu te-a făcut cu un anume scop, femeie! Ce vii cu tot felul de prostii ca să ne aiurești?  Fă-ți datoria! Nu umbla cu cioara vopsită, când tu știi bine ce așteaptă  bărbații de la tine!

– Tocmai de aceea e o enigmă; la timpul potrivit, se va dezvălui în toată goliciunea ei. Asta, doar cui va crede ea de cuviință.

– În toată goliciunea ei, bravo! plescăi din buze economistul. Începe să-mi placă, mai adăugă, îmblânzindu-și privirea.

– Visez și eu la fericirea eternă; e un mod de a-ți reprezenta Paradisul, suspină Weiss de la Imobiliare. Stai fără griji, ai totul la picioare și nu pentru o zi sau un an, ci pentru totdeauna…  Dorești ceva nemaipomenit? Întinzi mâna și iei. Ai chef  de distracții, divertisment și altele de acest fel? Păi, cine te oprește?

-Parcă erai dezamăgit de modul de repartizare a locuințelor, observă profesorul.

-Lasă asta, eu vorbesc acum despre  fericirea eternă, pe  care o primești pe gratis. Nu tu factură, nu tu impozit. Nu faci nimic, nu te costă nimic și primești fericirea eternă. Ce ziceți, domnule avocat?

– De cele mai multe ori, nici aici nu te costă nimic fericirea. Dar ca să rămân corect cu mine însumi, nu cred decât în acea fericire pentru care lupți, mă aud spunând.

– Aș putea adăuga că acolo nu există nefericire, durere și suspin, pe când aici avem din belșug. Dacă le punem fața în fața, alegerea e un fleac, insistă Weiss de la Imobiliare.

– Nu-mi place, se zburli economistul Vlad Stoleru, nu-mi place deloc. Nu vreau să ajung acolo, uite mie îmi este bine aici, nu doresc mai mult. Și știți ceva?  Simt o frică groaznică de Paradis! Mă sperie de moarte Paradisul! Facă ce-o vrea Dumnezeu cu mine, numai acolo să nu mă trimită! Înțelegeți? Mi-e frică! Aici, dacă greșești, îți tragic pedeapsa, devii mai bun, mai înțelept, îți poți lua viața de la început. Dar, ia spuneți-mi, moartea ți-o poți lua de la început?

 

Nopți la Teafăra

În fiecare sâmbătă, Călin pleacă la București pentru a-și contabiliza încasările de la magazine. Pleacă sâmbătă la prânz și se întoarce a doua zi, spre seară. De ce spun asta? Pentru că sunt în pat cu Judith și nu e pentru prima dată. Mă simt vinovat față  de Călin, dar și față de mine. Iar pe Judith n-o iubesc, ceea ce mă face vinovat și față de ea. Merit să fiu spânzurat dar, la drept vorbind, dincolo de acceptarea senină a vinovăției, nu simt nicio remușcare. Într-o vreme, am vrut chiar să renunț, dar s-a opus Judith.

-Ți-ai găsit pe alta? m-a luat la rost.

– Nici vorbă, am negat.

-Atunci?

Și asta a fost tot.

Acum, Judith, răpusă între cerceafuri, nu are ceva mai bun de făcut decât să judece cu mintea ei puțină viața de după moarte. Stă și trăncănește vrute și nevrute. Hotărât lucru, clarvăzătoarea ne-a îmbolnăvit pe toți. Afară e lună plină și razele argintii, care răzbat prin crengile  vișinului din curte, tremură pe pereți. Un peisaj romantic, dar să-l contemplu alături de o femeie pe care n-o iubesc, mi se pare deplasat. Așa că, mai bine, mă uit în mine, unde nu văd decât obsedantul tărâm selenar.

-Nu știu cât adevăr este în expunerea aceea… Cu siguranță, ceva i s-a întâmplat  femeii… Să spunem că a trecut  dincolo de o barieră mistică. Oricum, ăla nu era Paradisul…  Cred că ceea ce a văzut ea era doar o antecameră a Paradisului sau un ostrov din apropiere.  Mi s-a întâmplat și mie în vis să trec pe acolo.Altfel, nu-mi explic. Păi, n-ai auzit? Nu se întâmplă nimic acolo. Riști să te plictisești de moarte. Ce, așa arată grădina Paradisului?  Ca o curte de  biserică după o zi de hram? Iar întâlnirea cu Iisus e o făcătură. Sună fals. A intrat în contact cu un spirit oarecare, asta e tot. Ea zice că și-a revăzut viața și că s-a căit în fața greșelilor săvârșite, dar pentru asta nu era nevoie să zboare până în Paradis. Putea să-și judece fapte aici, pe pământ.

– Tu ți le judeci?

– Eu nu am pretenția că sunt în stare să țin prelegeri, deși visurile mele sunt adevărate capodopere. Și pentru care fapte  ar trebuie să mă judec? Hai, spune,  aștept o răutate!

– Pentru aceleași motive pentru care și eu ar trebui să mă judec. Pentru că tocmai  am înșelat un om de treabă, și nu este pentru prima dată, pentru relația asta dintre noi, pe care mi-e greu s-o definesc fără cuvinte urâte, pentru păcatul de moarte pe care-l oficiem periodic. Iadul ne mănâncă pe amândoi!

-Exagerezi ca întotdeauna. Să zicem că noi am căutat puțină lumină și căldură în viața asta atât de searbădă….

-Încearcă să-i spui asta lui Călin…

– Nu-i nevoie, cred că știe…

-Glumești?

-Nu.

– Judith,nu  mai putem continua așa, reușesc să articulez.

-De ce nu vrei să se întâmple totul firesc, fără ca să ne propunem ceva anume? Ești cu mine, deci m-ai vrut. În aceste ceasuri, sunt a ta, îți aparțin. Nu trebuie să dramatizăm. Să lăsăm timpul să hotărască daca va fi sau nu cazul să ne despărțim. Nu-mi imaginez nopțile de sâmbătă spre duminica fără tine. Uite, chiar te-am visat… Se făcea că eram pe malul unui lac și…

– Te rog, nu începe iar cu visurile tale…

– Visurile mele nu mă mint niciodată.

– Spune-mi, de ce ții la relația asta? Doar nu mă iubești?

– De unde știi?

– Mă iubești? Asta-i bună!  Să nu-mi fi dat eu seama?

– Mă supără discuția  asta. Ai indoieli acum, când tocmai ai făcut dragoste cu mine? Reușești să fii foarte nesuferit uneori. Ce te frământă?

– Anumite nedumeriri…

-Cum ar fi…

-Mă iubești și pe mine și, în acelați timp, și pe  colonelul Răzvan Georgescu?

Gata, am spus-o și pe asta. E o obrăznicie, dar mă simt într-un fel eliberat. Nu mă uit la ea, mă uit iarăși în mine, plimbându-mi privirea peste deșertul selenar. Dar când mă hotărăsc, totuși, să mă întorc spre ea, constat că Judith nu pare surprinsă. Observ, totuși, pe fața ei, umbra unei abia perceptibile dezamăgiri.

Alta în locul ei ar fi sărit din pat, s-ar fi  îmbrăcat în grabă și ar fi ieșit furioasă pe ușă. Judith nu-i genul ăsta.

-Chiar trebuie să aflu despre tine că ești și gelos?

Atât.

Rețin doar că Judith n-a negat. Nu-mi dau seama dacă trebuie să mă supăr sau nu. Oricum, nu simt nimic.  Nimic, nimic. Aș putea să-mi spun că Judith mă înșeală, dar e prea mult. Poate pentru că  îmi este indiferent? Uite, chiar îmi spun: Judith mă înșeală… Ei și? Călin e în aceeași situație. Judith ne înșeală pe amândoi.

-Crezi că soțul tău a început să simtă această legătură?

– Lui Călin nu-i pasă…

– Asta e altceva. Eu te-am întrebat dacă și-a dat seama.

– Posibil, dar crede-mă, pur și simplu, lui nu-i pasă.

– Cum așa? De ce?

– Nu pot să-ți spun…

-Judith, ce e cu bărbații aceștia din viața ta? Faci, cumva, colecție? E cazul să te oprești, nu de alta, dar, într-o zi, lumea care nu e deloc iertătoare te va lovi exact în momentele în care vei fi lipsită de apărare. De ce nu pui punct final acestei alergări?

-Îl caut pe George….

-George?

– Da.

Și, apoi, tot ea, cu o voce caldă, cum nu i-am mai auzit-o:

-Am fost nebună după George…. Nu-l cunoscusem încă pe Călin, avusesem câteva relații, toate plictisitoare. Și, deodată, a apărut George. Înalt, zvelt, amabil, curtenitor. O vară întreagă ne-am iubit demențial! L-am cunoscut la ștrand, unde executa sărituri acrobatice de la trambulină. Doamne, ce barbat! Nu mă interesa cine era, cu ce se ocupa, dacă era sau nu căsătorit; voiam doar să mă iubească. Și m-a iubit! Îmi spuneam că trebuie să-l țin strâns legat de mine, cu o mie de noduri, dar într-o zi, a ieșit să-și cumpere o sticlă de bere și, de atunci, nu l-am mai văzut niciodată. Continui să-l caut. Pentru mine, George a fost Paradisul!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*